Să sperăm că va fi bine! În ce bagă banii Consiliul Județean?


CJ Vaslui a aprobat lista sponsorizărilor din cadrul Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes general.

După ce, pe 11 aprilie, consilierii județeni au aprobat hotărârea prin care s-a aprobat Programul pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes general în domeniile cultură, culte, social și sport, o comisie de evaluare din cadrul instituției a selectat 19 proiecte. Acestora le-au fost atribuite contracte de finanțare nerambursabilă. Două sunt în domeniul culte, patru în social, șapte în cultură și șase în sport.
În domeniul cultură, vor primi bani: Asociația culturală ”PROART”, pentru „Constelația Necunoscută – festival internațional de creație și interpretare a muzicii ușoare” – 20.000 de lei; Asociația “EUROPART 2008”, pentru „Ritmuri pe portativ” – 22.381 de lei, Filiala Asociației Nevăzătorilor din România, pentru „Dialog cultural pe întuneric” – 11.511 lei; Asociația pentru Dezvoltare Comunitară “DATINA”, pentru “Mici artiști, mari speranțe” – 16.020 de lei; Asociația cultural-educativă “La izvorul tradițiilor”, pentru proiectul “Modalități contemporane pentru valorificarea folclorului muzical” – 23.366 de lei; Asociația “Sfântul Mare Mucenic Tămăduitor Pantelimon și Sfântul Apostol Andrei”, pentru „Muzica corală – terapie pentru suflet” – 28.350 de lei; Asociația cultural-educativă “Obârșii negreștene”, pentru „De la lume adunate și-napoi la lume date” – 19.800 de lei.
În domeniul culte, vor primi finanțări nerambursabile: Parohia “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pentru “Reabilitarea Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Pogana, monument istoric – 29.742,69 lei; Parohia “Sfântul Gheorghe” pentru “Reabilitarea și dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Sfântul Gheorghe al breslei abagerilor din Bârlad” – 29.909 lei.
În domeniul social, vor primi bani: Fundația “Spurgeon” România, Filiala ”Agape” Vaslui, pentru „O viață sănătoasă” – 25.000 de lei; Asociația „Iris”, pentru „Tirul Social – acțiuni de informare și responsabilizare a tinerilor din județul Vaslui” – 17.849,12 lei; Asociația “Bună ziua, copii din România!”, pentru „Educație pentru schimbare” – 30.000 de lei; Asociația “Serviciilor Sociale sat Crasna – Albești”, pentru „Seniorii II” – 21.060 de lei.
În domeniul sport, vor fi finanțate: Clubul “Liga de Est”, pentru organizarea evenimentului “Cupa Moldovei de Taekown-do ITF” – 29.253,42 lei; Asociația Sportivă “Avântul”, pentru „Fotbal din suflet, pentru suflete” – 14.674 de lei; Flilala județeană Vaslui a Asociației Nevăzătorilor din România, pentru “Dezvoltarea sportivă, socializarea și integrarea socială a persoanelor cu handicap vizual” – 10.161 de lei; Asociația Club Sportiv “Handbal kids joy”, pentru “Handbal cu zâmbetul pe buze!” – 21.670,42 lei; Asociația Club Sportiv “Realitatea” Huși, pentru „Campionatul Național de Șah pe echipe” – 4.405,5 lei; Asociația Județeană de Gimnastică “Zbor spre performanță!” – 19.244 de lei.


Leave a Reply