Sandu Iacob, suporter de lux al FC Vaslui

Începând din sezonul 2017-2018, Asociația Suporterilor Vasluieni a dus organizarea din cadrul clubului la un alt nivel, mai exact, pe sistemul socios. Fiecare suporter va avea un cuvânt de spus în club, dacă va cotiza lunar sau anual la bugetul echipei.
Cu câteva zile înaintea primului meci de pe teren propriu, clubul a avut parte de o surpriză foarte plăcută: antrenorul principal al echipei de handbal HC Vaslui, Sandu Iacob, s-a arătat încântat de inițiativa suporterilor și a vrut să-i ajute.
“Mi-a plăcut mult această idee de a susține sportul în general, că este vorba de handbal, fotbal sau oricare altul. Încă de când am auzit de acest proiect, m-am gândit să dau o mână de ajutor. Nu este o sumă mare și cred că ar trebui să contribuie cât mai mulți vasluieni. Până la urmă, ceea ce se face, se face pentru sportul din oraș și tot vasluienii sunt cei care vor veni să vadă meciurile și să se bucure de fotbal, de echipa care-i reprezintă”, a declarat Sandu Iacob.
Antrenorul nu și-a ascuns admirația pentru galeria echipei de fotbal: “Acești băieți sunt minunați și aș vrea să văd și în Sala Sporturilor cât mai mulți suporteri la fel de pătimași. Sper ca, pe lângă echipa de fotbal, acești suporteri fantastici să participe și la meciurile de handbal ale HC Vaslui. Alta este atmosfera în teren când simți că ești încurajat non-stop din tribună”.

Leave a Reply