A sărit în ajutorul gravidelor: Donație vitală pentru spitalul bârlădean

Un tânăr afacerist, administrator al câtorva farmacii din oraș, continuă șirul sponsorizărilor făcute spitalului bârlădean și, zilele trecute, a donat un monitor pentru funcțiile vitale ale gravidelor aflate în travaliu.

La finele săptămânii trecute, maternitatea Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a fost „ținta” unui nou act de omenie venit din partea unui tânăr întreprinzător din oraș, deținător al unui lanț de farmacii. Ștefan Constantinciu, farmacist și fost manager al unității spitalicești, a donat un monitor japonez pentru funcții vitale, în valoare de 10.300 de lei, aparat care măsoară tensiunea arterială, pulsul și saturația de oxigen din sânge, ia temperatura, monitorizează activitatea electrică a inimii etc, la intervale regulate (1, 5, 15, 30, 60 de minute). Aparatul a fost deja instalat în secția Obstetrică-Ginecologie și este folosit pentru monitorizarea gravidelor aflate în travaliu. Deși spitalul mai dispune de astfel de monitoare, la Primire Urgențe, Anestezie și Terapie Intensivă și Cardiologie, acesta este cel mai performant.
„Încă din primăvară, de când am completat formularele 230 pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe venit, la secția Obstetrică-Ginecologie, de la doctori și până la infirmiere, toți și-au exprimat dorința de a achiziționa un monitor pentru funcții vitale. Acei bani pot fi folosiți abia la anul, dar noi avem nevoie acum de monitor întrucât funcțiile vitale erau monitorizate manual de asistente, la interval de 10-15 minute. Așa că m-am adresat domnului Constantinciu și i-am spus că, în momentul în care se gândește să ne mai facă o donație, să ne cumpere un astfel de monitor, de care aveam foarte mare nevoie în sala de nașteri”, ne-a declarat Cristina Sârbu, directorul de îngrijiri al spitalului.
Trebuie spus că, numai în acest an, același Constantinciu a mai făcut câteva donații spitalului. În martie, a donat un Cardiotocograf Edan 2 (monitor fetal) în valoare de 7.500 de lei, aparat de o importanță vitală pentru monitorizarea bătăilor inimii fătului din burtica mamei. Este folosit de medicii obstetricieni în sala de nașteri, în special în timpul travaliului, pentru a verifica dacă inima bebelușului bate normal ori se impune intervenția prin cezariană pentru a urgenta nașterea. În luna mai, a adus un Pulsoximetru Masimo Rad 8 și 100 de senzori. Vorbim despre un echipament în valoare de 15.400 de lei care măsoară pulsul și saturația de oxigen prin atașarea pe degetul bebelușului a unui senzor.
Tot zilele trecute, spitalul a primit cu titlu de donație, însă din partea unor firme, instrumentar medical pentru Blocul Operator.

Leave a Reply