Se caută viitoare fotbaliste

AJF Vaslui va demara proiectul ”Fotbal și Feminitate”, susținut de FRF, prin care se dorește promovarea fotbalului feminin în județ.

Din această toamnă, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) va demara o acțiune de selecție pentru a descoperi noi talente în rândul fetelor. Se dorește formarea unor selecționate Under 12 și Under 14, care să participe la proiectul ”Fotbal și Feminitate”, susținut de FRF.
”Dorim să avem chiar un campionat de fotbal feminin la nivel de județ. Depinde de câte fete sunt dornice să participe la proiect. Le-am cerut delegaților să promoveze această idee în comunitățile din care provin, astfel încât să promovăm fotbalul feminin în toate zonele din județ. Acest lucru nu reprezintă o noutate pentru județul nostru. În urmă cu un an, selecționatele noastre au lăsat o impresie bună, iar una dintre fete, Valentina Larisa Grigore, din comuna Laza, a devenit componentă de bază a naționalei României Under 15. Ea, între timp, s-a transferat la LPS Banatul Timișoara”, a declarat Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.
Programul Federației Române de Fotbal (FRF), finanțat de UEFA, se adresează Asociațiilor Județene de Fotbal și cluburilor de fotbal feminin care au grupe de junioare. În perioada 2012-2016, proiectul ”Fotbal și feminitate” a adunat peste 10.000 de sportive și peste 500 de antrenori.

Leave a Reply