Se întâmplă în județul Vaslui: De la Nistru la Dragomirești!


Șefii celor două delegații, primarii Lilia Brehova și Dănuț Iacob

“Ne bucurăm de vizita fraților noștri de dincolo de Prut. Cu ocazia acestei înfrățiri, vrem să colaborăm pe mai multe planuri, educațional, economic, cultural, sportiv, turistic. Vrem să accesăm fondurile europene care se acordă prin proiecte transfrontaliere. Comuna Dragomirești are nevoie de un centru cultural bine dotat cu instrumente și tehnică de sonorizare, de o bază sportivă șamd. Sperăm la o colaborare fructuoasă de ambele părți”, a completat primarul Dănuț Iacob.

În martie, o delegație a comunei Dragomirești s-a deplasat în comuna basarabeană Gura Bîcului (3.500 de locuitori), situată pe maulul Nistrului, context în care Consiliul Local de acolo a votat hotărârea privind înfrățirea celor două localități. Vasluienii au vizitat apoi biserica din sat, muzeul, școala și au fost martorii unui antrenament la sala de lupte.

Basarabenii au fost așteptați cu pâine și sare de primarul Dănuț Iacob

“Gura Bîcului este, de fapt, un bazin de legumicultori care alimentează piața din Chișinău cu de toate. Localitatea a fost măcinată de luptele din războiul transnistrean, din 1992, trei săteni fiind uciși. Am întâlnit la Gura Bîcului un muzeu mic și cochet, dar plin de istorie, una care certifică, dacă mai era nevoie, că populația din cele două țări are același trecut. Primăria este condusă de o mână de om, o femeie de origine rusă, care s-a înfipt în pământul de aici și nu mai pleacă în veci. Lilia Brehova, despre ea este vorba, a câștigat funcția candidând din partea comuniștilor, dar acest lucru nu o împiedică să viseze cu ochii larg deschiși spre vest, inclusiv spre comuna Dragomirești, spre proiecte transfrontaliere care să aducă bunăstare celor două comunități. Privește cu mare speranță spre România și Europa”, ne-a declarat Dănuț Iacob, primarul de Dragomirești.

Săptămâna trecută, a fost rândul celor din Gura Bîcului să vină la Dragomirești. Întâmpinați cu pâine și sare, au fost apoi invitați în sala de ședințe a primăriei, unde șefii celor două delegații au făcut schimb de cadouri simbolice.

Elevii romi de la Școala Rădeni

Cum Dragomireștiul nu are muzeu, oaspeții au fost invitați la Școala din Rădeni, dată în folosință de puțin timp și care a încântat musafirii. Au urmat Liceul din Vladia și Școala Generală din satul Doagele, o localitate unde etnicii romi, majoritari, au creat o fanfară care le-a smuls lacrimi de emoție basarabenilor.

Cei doi edili sunt felicitați de Ciprian Trifan, vicepreședinte al Consiliului Județean

Prezent și el la întâlnire, Ciprian Trifan, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a declarat: “Mă bucur că sunt alături de dumneavoastră la înfrățirea celor două comune. Consiliul Județean își dorește, de altfel, ca majoritatea comunelor din județul nostru să facă înfrățiri cu cele din Republica Moldova pentru a putea desfășura proiecte transfrontaliere. Mesajul și rugămintea mea, în calitate de vicepreședinte, este să fim parteneri adevărați, astfel încât proiectele noastre să ducă la dezvoltarea ambelor comune”.

În mijlocul tinerilor dansatori din Dragomirești

Este un pas înainte pentru noi”

În ziua cu pricina, a avut loc și o ședință festivă a Consiliului Local Dragomirești, cu un singur punct pe ordinea de zi – înfrățirea celor două localități – votat în unanimitate. Este momentul să spunem că delegația din Gura Bîcului a fost condusă de primărița Lilia Brehova, alături de care s-au aflat opt consilieri, directorul muzeului, directorul școlii, perceptorul fiscal, secretarul Consiliului Local, contabilul și asistentul social de la primărie.

Momentul semnării acordului de înfrățire

“Suntem foarte fericiți că am ajuns în comuna Dragomirești. Noi trăim la Nistru, aici e o altă natură, foarte frumoasă. Nu am avut posibilitatea să venim în primăvară-vară, dar acum am reușit și de aceea suntem foarte fericiți. Este un pas înainte pentru noi. Avem foarte multe întrebări pentru gazdele noastre și sperăm ca azi să aflăm cât mai multe răspunsuri”, a menționat Lilia Brehova.

“Ne bucurăm de vizita fraților noștri de dincolo de Prut. Cu ocazia acestei înfrățiri, vrem să colaborăm pe mai multe planuri, educațional, economic, cultural, sportiv, turistic. Vrem să accesăm fondurile europene care se acordă prin proiecte transfrontaliere. Comuna Dragomirești are nevoie de un centru cultural bine dotat cu instrumente și tehnică de sonorizare, de o bază sportivă șamd. Sperăm la o colaborare fructuoasă de ambele părți”, a completat primarul Dănuț Iacob.

Acordul de înfrățire și colaborare, semnat și parafat de edilii celor două localități, așteaptă acum lansarea sesiunii de proiecte transfrontaliere finanțate de Uniunea Europenă. Până atunci, basarabenii își văd de solariile și legumele lor, iar cei din Dragomirești, de proiectele gândite de primarul Dănuț Iacob.


Leave a Reply