Se-nvârte roata… Solomon le dă replica liberalilor

Preşedintele PSD Bârlad, Adrian Solomon, a organizat, ieri, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor venite din partea liderilor locali şi naţionali ai PNL.

La o zi după conferinţa de lansare a candidaţilor PNL la alegerile locale din 5 iunie, pe parcursul căreia reprezentanţi marcanţi ai formaţiunii l-au criticat în termeni duri pe deputatul Adrian Solomon, candidatul PSD la fotoliul de primar al Bârladului, acesta a ieşit public pentru a demonta acuzaţiile care i-au fost aduse. Parlamentarul s-a referit la absolut toate chestiunile dezbătute duminică de liberali, inclusiv la cele care nu îl aveau în centru pe el.
Timp de mai bine de o oră, Adrian Solomon le-a dat replici deputatului Florin Ciurariu şi avocatului Dumitru Boroş, dar şi şefilor PNL la nivel naţional, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Liberalii au fost luaţi în colimator atât în privinţa legii pentru majorarea indemnizaţiilor primite de mame pentru creşterea copiilor, cât şi în cea a dublării alocaţiilor.
„Vreau să clarific nişte chestiuni. E inadmisibil ca domnul Ciurariu să spună în faţa dumneavoastră că blochez eu raportul pentru votarea legii de modificare a Ordonanţei 111/2010, atâta timp cât el, ca deputat, după trei ani şi jumătate de mandat, dovedeşte că nu cunoaşte regulamentele Camerei Deputaţilor, nu cunoaşte procedurile parlamentare”, a declarat Solomon.
În continuare, candidatul PSD la Primăria Bârlad a desfiinţat punct cu punct acuzaţiile aduse de liberali cu privire la mitingurile de protest din 2012 împotriva extragerii gazelor de şist, la şoseaua de centură a municipiului, la licitaţia pentru concesionarea transportului public din oraş etc.

Leave a Reply