Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic: Pensionarii vasluieni au plâns pe umărul prefectului


“Din partea noastră, se fac multe propuneri, dar toate rămân fără răspuns. Dorim următoarele: valoarea punctului de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu brut; dreptul pensionarilor de peste 70 de ani de a circula în mod gratuit cu trenul; creșterea numărului de călătorii cu 50% reducere de la trei la șase; stabilirea corectă a numărului pensionarilor prin scoaterea din evidență a celor cu stagiul incomplet de cotizare și a celor cu pensie pe caz de boală”, a declarat Ion Stamate, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice.

La sfârșitul săptămânii trecute, prefectul județului Vaslui, Eduard Andrei Popica, a organizat o întâlnire cu reprezentanții persoanelor de vârsta a treia, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic.

Ion Stamate, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Vaslui

Ion Stamate, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Vaslui, a vorbit despre activitatea de anul trecut și problemele cu care se confruntă bătrânii: ”La toate întâlnirile pe care le avem la Federație, dar și la Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, dezbatem viața pensionarilor și facem propuneri de îmbunătățire a legii pensiilor, a condițiilor din spitale, a acordării medicamentelor, a transportului urban și interurban, pentru timpul liber șamd. Din păcate, legea pensiilor nu are, încă, un proiect definitiv și nu se știe când va fi gata. Din partea noastră, se fac multe propuneri, dar toate rămân fără răspuns. Dorim următoarele: valoarea punctului de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu brut; dreptul pensionarilor de peste 70 de ani de a circula în mod gratuit cu trenul; creșterea numărului de călătorii cu 50% reducere de la trei la șase; stabilirea corectă a numărului pensionarilor prin scoaterea din evidență a celor cu stagiul incomplet de cotizare și a celor cu pensie pe caz de boală. Nici în domeniul medical nu stăm mai bine. La ora actuală, sunt patru comune care nu au medici de familie (Pochidia, Coroiești, Arsura și Mălușteni). Am rugat mai mulți parlamentari să discute cu cei de la Colegiul medicilor, care interzice înființarea de cabinete de către medicii din comunele vecine, dacă distanța este mai mare de 15 km. Se discută încă, dar fără efect, reactivarea spitalului din Negrești, care stă închis de mulți ani, deși cei care critică acest fapt acum, la momentul respectiv, lucrau în cadrul Consiliului Județean. În deplasările mele pe teren, am acordat și acord o atenție deosebită și activității medicilor de familie, în special respectării programului de lucru și interacțiunii cu persoanele vârstnice. Toate constatările sunt aduse la cunoștința primarilor și sunt raportate Casei Județene de Asigurări de Sănătate”.

Prefectul Eduard Andrei Popica a promis că va ține cont de solicitare, apoi a menționat că se va implica și în reamenajarea Clubului Pensionarilor Huși, care nu este propice pentru activități cultural-artistice și sportive: ”Vom avea un dialog cu domnul primar Ciupilan și reprezentanții pensionarilor, pentru a găsi modalitatea de reabilitare a clubului. E nevoie de un asemenea club – o bună oportunitate de socializare pentru persoanele în vârstă”.


Leave a Reply

%d bloggers like this: