Semnificația luptei de la Podul Înalt – Vaslui (10 ianuarie 1475)

Semnificația luptei de la Podul Înalt – Vaslui (10 ianuarie 1475) este dată nu numai de faptul că a reprezentat una dintre cele mai însemnate victorii ale creștinilor asupra turcilor, ci și de amploarea forțelor desfășurate, armamentul folosit, strategia și tacticile de luptă aplicate și, mai ales, prin ingeniozitatea armatei lui Ștefan cel Mare de a înfrunta în câmp deschis o oaste mult mai mare. De aceea, este considerată ca fiind cea mai mare bătălie terestră medievală de până atunci, încleștarea de la Podul Înalt – Vaslui consfințind statutul Țării Moldovei de “poartă a Creștinătății”.
Istoria lumii îl așează la loc de cinste pe voievodul Ștefan cel Mare, căci el i-a biruit la Vaslui pe cei mai mari dușmani ai Creștinătății: puternica armată a Imperiului Otoman, condus de sultanul Mahomed al II-lea (cuceritorul Constantinopolului). Nicicând vrednicia și măreția inimilor noastre de vasluieni nu pot fi mai nimerit prețuite ca atunci când ne întoarcem cu fața către izbânda măritului Ștefan-Vodă la Podul Înalt, acolo unde, cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic, a tăiat mâna cea dreaptă a necredincioșilor turci. Atunci a primit răsplata veșnică de la bunul Dumnezeu, binemeritata laudă a Creștinătății și gloria unei izbânde pe care Cerul parcă i-o hărăzise!
În sfânta zi de marți, 10 ianuarie 1475, măreția și lumina chipului Vasluiului în istorie au fost frumos zugrăvite cu sângele răzeșilor din Țara de Jos a Moldovei. Ca un izbăvitor al celor săraci și folositor robilor, Ștefan Vodă a rugat pe Bunul Dumnezeu să mântuiască sufletele smeriților viteji, iubitori de neam și țară, oameni de aleasă vrednicie și care au stat cu capetele ridicate în fața creștinei Europe, care ne datorează chiar existența ei de atunci. Nu numai că a fost cea mai mare bătălie terestră a Evului Mediu european, dar și pentru turci a fost o bătălie extrem de importantă, căci – în cazul unei victorii otomane – s-ar fi asigurat pătrunderea directă către Europa Centrală.
Ca urmare a refuzului lui Ștefan cel Mare de a se prezenta la Poartă și de a plăti tributul pe ultimii doi ani, temutul sultan Mohamed al II-lea l-a trimis în Moldova pe cel mai bun pașă al său – Soliman – cu o imensă armată de 120.000 de spahii, ieniceri, akingii, tătari (conduși de Ali-beg) și chiar munteni și bulgari, semn că lupta avea o mare importanță pentru Imperiul Otoman. În evidentă inferioritate numerică, Ștefan cel Mare nu a dispus de o oștire mai mare de 40.000 de viteji moldoveni, la care s-au adăugat aproape 5.000 de secui, 1.800 de unguri și 2.000 de polonezi veniți în ajutor. În atari condiții, voievodul moldav a trebuit să adopte o tactică genială: hărțuirea și înfometarea continuă a inamicului, fie prin atacuri fulgerătoare pe flancuri (mai ales, noaptea), fie prin ascunderea proviziilor, pârjolirea pământului și otrăvirea fântânilor aflate în cale. El a dat poruncă să fie părăsite toate așezările umane, populația fiind obligată să se retragă spre munte și în zonele greu accesibile. Negura (ceața) și terenul mlăștinos din îngusta Vale a Bârladului au fost folosite de voievod în avantajul oștirii sale. De altfel, modul în care Ștefan a condus lupta și tacticile folosite de el sunt și acum studiate la marile academii militare din lume. Comparația folosită de Nicolae Iorga – „Podul Înalt este Termopile al nostru” – este pe deplin întemeiată.
În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană a înaintat pe valea Bârladului pe o ceață densă. Era moină și zăpada începuse să se topească, așa că lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mulți oameni și cai treceau prin același loc transforma lunca Bârladului într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Deoarece turcii nu puteau să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat pe două linii și de-a curmezișul câteva mii de secui și moldoveni. Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta. Ștefan calculase ca, în momentul în care oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulți oșteni conduși de comisul Manole trebuiau să dea un semnal de luptă, bătând din darabane și sunând din trâmbițe și surle. Lucrurile s-au întâmplat așa cum a prevăzut domnul și, când au auzit otomanii trâmbițele, surlele și darabanele, au crezut că vor fi atacați din acea parte, astfel că grosul oștirii otomane s-a îndreptat într-acolo, găsind însă doar câțiva oșteni, pe care i-au ucis și au crezut că au câștigat bătălia.
În schimb, pe malul stâng al Bârladului, se afla grosul oastei lui Ștefan. Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năpraznic de oastea cea mare a moldovenilor. Așadar, lovite din față și lateral, induse în eroare asupra direcției unde se afla grosul oștirii moldovene și învăluite în ceața deasă care se lăsase, trupele otomane au cedat până la urmă sub presiunea atacului cavaleriei și a pedestrașilor conduși magistral de Ștefan. Până să se dezmeticească otomanii, până să înțeleagă cine-i atacă și din ce parte, mulți dintre ei au fost uciși, iar cei care au scăpat s-au pus pe fugă, cu toată încercarea disperată a lui Soliman Pașa de a-i opri. Până la Vadul Siretului și la Dunăre au fost urmăriți și uciși o mare parte din ei, luându-li-se 40 de steaguri și toate tunurile.

„A fost un grozav măcel”

Dincolo de aceste detalii, lupta de la Vaslui – Podul Înalt a fost o victorie strălucită, care a dus faima Moldovei lui Ștefan în Europa. Papa Sixt al IV-lea, numindu-l atlet al creștinătății, i-a scris voievodului: „Faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta faimă numeleui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat.” Totodată, sultana Mara (mama sultanului Mahomed al II-lea) a spus că înfrângerea din 10 ianuarie 1475 constituie cea mai mare umilință a Islamului de până atunci.
În fine, însuși cronicarul turc Sa’Aheddin recunoaștea: „A fost un grozav măcel și puțin a lipsit să nu fie cu toți ai noștri tăiați în bucăți și numai cu mare greutate Soliman pașa și-a scăpat viața cu fuga”.
Așadar, această pagină de istorie victorioasă a românilor a rămas vie și, în timp, nu și-a pierdut deloc strălucirea, ci și-a sporit-o, căci măreața Moldovă s-a mai sprijinit încă un secol pe stâlpii puternici ai biruinței lui Ștefan de la Podul Înalt. De aceea, putem spune – acum, când se împlinesc 542 de ani de la această luptă – că Vasluiul e încă învăluit de lumina istoriei mărețe dăruite de Ștefan Vodă, iar Moldova a devenit în timp liberă, semeață și deschisă către viitor.
(muzeograf dr. Laurențiu CHIRIAC)

Leave a Reply