Sprijin pentru hușenii cu dizabilități: “Este din ce în ce mai multă lume bolnavă!”


Pentru acest an, CL Huși a avizat un număr de 250 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap.

Consiliul Local (CL) Huși a aprobat, în ședința ordinară pe luna ianuarie, proiectul de hotărâre privind stabilirea la 250 a numărului de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav, încadrați cu contract individual de muncă pe raza orașului.

“Serviciul Public Local de Asistență Socială (SPLAS), la data de 31.12.2017, avea 197 de asistenți personali angajați pentru persoane încadrate în grad de handicap de către Comisia de Expertiză Medicală Vaslui. Numărul lor diferă de la o lună la alta, în funcție de valabilitatea certificatului de încadrare în grad de handicap, de numărul de noi certificate emise și de numărul de decese din rândul persoanelor cu handicap”, se arată în expunerea de motive.

În cadrul ședinței, consilierul liberal Radu Bobârnat a cerut lămuriri de la conducerea SPLAS Huși cu privire la numărul mare de asistenți personali din acest an.

“Din păcate, este din ce în ce mai multă lume bolnavă!”, a explicat Teodora Călinescu, șefa SPLAS Huși.


Leave a Reply

%d bloggers like this: