Tabloul „Primăvară” al lui Nicolae Tonitza, vândut la licitație: Pictura bârlădeană face bani grei!


Tabloul „Primăvară”, realizat de pictorul bârlădean Nicolae Tonitza între anii 1924-1925, a fost adjudecat la o licitație organizată în București pentru suma de 40.000 de euro.

Galeriile Artmark au organizat, marți, 6 februarie, licitația „Maeștri ai portretului”, evenimentul având loc în incinta Palatului Cesianu-Racoviță, din București. Tabloul „Primăvară”, aparținând pictorului Nicolae Tonitza (născut în Bârlad, pe 13 aprilie 1886), a fost vândut pentru suma de 40.000 de euro. Pictura a fost realizată între anii 1924-1925, în ulei pe carton, are dimensiunile 38,5×32,5 cm și a fost semnată stânga sus, cu brun, „N. Tonitza”.

„Tabloul face parte din colecția magistratului Lazăr Munteanu (1869-1951), nepot (de mamă) al colecționarului Iancu Kalinderu. A fost unul dintre cei mai însemnați colecționari ai perioadei interbelice, regăsindu-se în suita reprezentativă a colecționismului românesc interbelic, alături de Krikor Zambaccian și dr. Iosif Dona. A fost președinte al Tribunalului Constanța, secretar general al Departamentului Justiției și judecător la Curtea de Casație, poziții care i-au oferit confortul financiar ca să devină unul dintre cei mai avizați cunoscători ai artei românești moderne. Opera reproduce chipul unuia dintre personajele din «În urma convoiului», tablou realizat în cursul anului 1924”, au menționat reprezentanții Artmark.

În cadrul aceleiași licitații, au mai fost vândute lucrări ale unor mari artiști români (Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Octav Băncilă, Theodor Pallady, Eustațiu Stoenescu, Iosif Iser etc.), suma totală strânsă ridicându-se la 224.150 de euro. Pe lângă lucrarea lui Tonitza, cele mai scumpe tablouri care s-au vândut au fost „Țărăncuță cu năframă albă”, de Nicolae Grigorescu – 42.500 de euro, „Portret de țăran (Matei Rudaru)”, de Nicolae Grigorescu – 28.000 de euro, „Portretul pianistei Cella Delavrancea”, de Eustațiu Stoenescu – 12.000 de euro, „Portretul lui Dimitrie Burillianu, guvernator BNR între 1927-1931”, de Eustațiu Stoenescu – 9.000 de euro, „Pariziancă”, de Iosif Iser – 7.000 de euro.

De menționat că, la licitația de iarnă, organizată tot de Galeriile Artmark, pe 19 decembrie 2017, tabloul „Florăreasa”, aparținând tot pictorului bârlădean Nicolae Tonitza, a fost adjudecat pentru suma record de 150.000 de euro, iar lucrarea „Catrina”, de același Tonitza, a fost cumpărată cu 18.000 de euro. La licitația „Maeștri ai portretului”, organizată pe 7 februarie 2017, tabloul „Copil cu fundă verde”, realizat de Tonitza, a fost cumpărat cu 120.000 de euro.


Leave a Reply

%d bloggers like this: