Trei candidaţi pe şapte funcţii


dosare_penale_judecatorie_tribunal_5La finele săptămânii trecute, Institutul Naţional al Magistraturii a afişat listele finale cu toţi candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante din tribunale, judecătorii, parchete etc. La nivelul judeţului Vaslui, până la data de 1 ianuarie 2017, sunt vacante sau urmează să fie vacantate şapte funcţii de conducere, dintre care trei la judecătorii şi patru la parchete.
În cazul judecătoriilor, a fost admis şi urmează să fie examinat doar Veronel Aioniţoaie, care aspiră la un mandat de şef al Judecătoriei Bârlad. Pentru celelalte două fotolii de conducere din judeţ, respectiv cel de vicepreşedinte al Judecătoriei Bârlad şi cel de preşedinte al Judecătoriei Vaslui, nu s-a înscris nimeni.
În cazul parchetelor, dintre cei patru candidaţi validaţi în urma dosarelor, doar doi au mai rămas în luptă. Este vorba despre Oana-Magdalena Gurguţă, care va susţine concursul pentru funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, şi Laurenţiu Zăpodeanu, care aspiră la funcţia de prim-procuror adjunct Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. Ceilalţi doi magistraţi validaţi iniţial, în speţă Mihaela Plopan, pentru fotoliul de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, şi Dan Ciprian Tunaru (recent admis ca procuror DIICOT), pentru fotoliul de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, au fost respinşi întrucât au depus proiectele de management mai târziu decât era prevăzut în regulament.
Urmează ca, până pe 30 octombrie, să aibă loc testarea psihologică, evaluarea capacităţii candidaţilor de a lua decizii, de a-şi asuma răspunderea şi de a rezista la stres. Între 4-22 noiembrie, se va susţine proiectul de management, iar pe 27 noiembrie va avea loc proba scrisă. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate pe 8 decembrie, iar tabelul de clasificare a candidaţilor, pe 9 decembrie.


Leave a Reply