A treia oară a fost cu noroc!

Vasluianul Mircea Hondru a reușit, la a treia prezență la un Campionat European de taekwon-do, să obțină aurul la individual, fiind prima lui medalie de o asemenea importanță.

Mircea Hondru și-a îndeplinit visul, acela de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la individual. Sportivul de la CS “Liga de Est” Vaslui a câștigat proba de tehnici speciale la Europeanul de taekwon-do de la Sofia, drept pentru care i s-a cântat imnul național.
”Este o senzație aparte, un sentiment unic. Uiți de toate, când știi că ești pe cea mai înaltă treaptă a podimului. Imnul cântă doar pentru locul I”, a spus Mircea Hondru, care a devenit campion european și cu echipa României la aceeași probă: ”Este al treilea Campionat European (CE) la care particip și este pentru prima dată când mi-am realizat un vis, acela să devin campion european la individual. Este prima oară când obțin două medalii de aur, la individual și pe echipe. La echipă ne-am confirmat valoarea, adică locul 1 obținut la CE anterior, din Finlanda. La individual sunt mulțumit de mine, mi-am făcut treaba până la capăt. Se putea și la tull să obțin un rezultat mare”.
Gândurile vasluianului se îndreaptă către Campionatul Mondial din acest an, unde vrea să obțină o altă medalie: ”Vreau să mă pregătesc cât mai bine și să vin acasă cu medalii și de la Mondiale. Consider că, dacă ne vom antrena mult, putem ajunge pe podium”.

Leave a Reply