Un nou proiect european, lansat la Primăria Huși


Primaria Husi

Proiectul “Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru zonele urbane marginalizate din municipiul Huși” își propune, printre altele, facilitarea dezvoltării unui parteneriat durabil pentru soluționarea problemelor socio-economice din oraș prin înființarea Grupului de Acțiune Locală.

Ieri, la Sala mare a Primăriei municipiului Huși, a avut loc conferința de lansare a proiectului “Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru zonele urbane marginalizate”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, și care se derulează pe o perioadă de patru luni. Lider de proiect este Unitatea Administrativ-Teritorială municipiul Huși, iar parteneri sunt Centrul Diecezan Caritas Iași și SC Ascedo International Iași. Valoarea totală a proiectului este de 222.500 de lei.

Prezent la conferința de lansare, primarul Ioan Ciupilan i-a asigurat pe parteneri de tot sprijinul său: “Este un proiect în care ne-am propus, printre altele, să înființăm un  Grup de Acțiune Locală, să implicăm toți partenerii locali și comunitatea marginalizată în luarea unor hotărâri, astfel încât zonele marginalizate să dispară. Din 2008 am spus că voi încerca să accesez fonduri europene pentru a dezvolta comunitatea noastră. Am reușit să constituim un birou de proiecte europene în primărie, iar implicarea personalului de acolo se vede în acțiunile pentru accesarea acestor fonduri. Multumesc partenerilor și sper să reușim să ducem la bun sfârșit acest proiect. Să știți că voi fi alături de dumneavoastră!”.

La rândul său, șefa Biroului Managementul Proiectelor, Integrare Europeană și Relații Internaționale din cadrul Primăriei Huși, Aurora Sîrghe, care este și managerul proiectului lansat ieri, a dat detalii despre ce își propune: “Obiectivul general este dezvoltarea locală a municipiului Huși, plasată sub responsabilitatea comunității, în vederea combaterii sărăciei și excluziunii sociale. Obiectivele specifice sunt facilitarea dezvoltării unui parteneriat durabil pentru soluționarea problemelor socio-economice din municipiul Huși prin înființarea Grupului de Acțiune Locală (GAL), creșterea gradului de implicare activă a membrilor comunităților marginalizate din Huși în luarea deciziilor la nivelul municipalității prin delimitarea comunității marginalizate și a teritoriului Strategiei de Dezvoltare Locală, precum și prin animarea partenerilor locali și mobilizarea comunității marginalizate”.

“Continuăm un parteneriat de tradiție cu Primăria municipiului Huși, care ne-a sprijinit aici pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu. În acest proiect avem rol în elaborarea studiului de referință. Am început deja culegerea de date în teren, în care au fost implicați voluntari de la Colegiul Național «Cuza Vodă» și nu numai. Vor fi patru focus-grupuri și mai multe work-shop-uri cu reprezentanți ai instituțiilor locale și specialiști, unde vom dezbate principalele probleme ale Hușului și vom încerca să identificăm posibile soluții”, a declarat Anca Diana Maftei, din partea Centrului Diecezan Caritas Iași.

Cornel Bertea Hanganu, de la Ascedo International SRL Iași, a subliniat: “Suntem implicați în activitatea de pregătire și elaborare a studiului de referință. Am primit chestionarele aplicate pe teren, au fost bine pregătite și sistematizate, iar acum sunt prelucrate datele. Suntem implicați și în activitatea de animare și prezentare a rezultatelor către comunitate și ne dorim ca această Strategie de Dezvoltare Locală să fie una care să ajute, astfel încât să reducem discrepanța dintre zonele municipiului”.

Din partea consultantului în accesarea finanțării europene, GAL Moldo-Prut, a fost prezentă Elena Oprișanu: “Este un proces foarte greu, trebuie să avem alături de noi oameni cu sufletul mare care doresc să ajute pentru a dezvolta acest oraș. Construirea parteneriatului public-privat depinde de cei implicați în activitățile orașului, de asociațiile care sunt deja și lucrează cu persoanele defavorizate din orașul Huși”.

În sală au fost prezenți și cei 25 de voluntari care, timp de o săptămână, au mers pe teren pentru a culege date din comunitate prin completarea unor chestionare. Întrebați cum au fost primiți, tinerii au spus că reacțiile oamenilor au fost diferite: “Am întâmpinat atât oameni deschiși, cât și oameni care, pur și simplu, ne-au închis ușa în nas, spunându-ne că nu au timp. Oamenii mai în vârstă au fost ceva mai reticenți, ne-au spus că primăria oricum nu face nimic pentru ei. Noi am încercat să le explicăm ce vrem de la ei, de ce facem asta. Foarte mulți s-au plâns că există foarte multe probleme”.

“Vom face tot posibilul să realizăm acest proiect cu succes, iar acele persoane care au spus că nu se întâmplă nimic în Huși poate vor observa și ele ceva schimbări”, a concluzionat Aurora Sîrghe, managerul de proiect.


Leave a Reply