Unde sunt iernile de altădată? Din cauza căldurii, culturile agricole au de suferit


Gigel Crudu

“La această oră, nu avem probleme, dar dacă o ține așa încă 10-15 zile, ne vom confrunta cu tot felul de neplăceri”, declară Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui. Din fericire, meteorologii au anunțat răcirea vremii.

În timp ce în Occident oamenii se luptă cu o iarnă extremă, noi ne bucurăm de soare și o vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă. Dacă orășenii răsuflă ușurați că nu trebuie să-și dezgroate mașinile din zăpadă, cei care trăiesc la țară se tem că, atunci când va veni, iarna le va distruge recoltele încolțite prematur.

Specialiștii Direcței pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui spun că vremea ar putea să pună probleme producătorilor agricoli. Deși acum câmpurile sunt verzi, iar starea plantelor este foarte bună, situația s-ar putea schimba dacă vremea nu se răcește. Practic, plantele sunt păcălite de căldura excesivă și ar putea să-și dea drumul la vegetație, iar agricultorii se gândesc la efectele catastrofale pe care un viitor îngheț le-ar avea asupra culturilor însămânțate în toamnă, în lipsa unui acoperământ de zăpadă.

“La această oră, nu avem probleme, dar dacă o ține așa încă 10-15 zile, ne vom confrunta cu tot felul de neplăceri. Se poate produce fenomenul de decălire. Cerealele de toamnă, ca să reziste peste iarnă la temperaturi de foarte scăzute, se pregătesc, parcurg un stadiu de vernalizare, care înseamnă ziua temperaturi cu plus, noaptea cu minus, dar acestea sunt graduale. În această perioadă, ele acumulează zaharuri la nivelul nodului de înfrățire, care le ajută să treacă peste perioada de iarnă. Noi, de două săptămâni, avem plus zece grade, iar plantele își închipuie că au ieșit în primăvară, își consumă zaharurile și apoi dau drumul la vegetație. Atunci ele se decălesc, iar dacă vine un ger, nu vor rezista. Le putem pierde și undeva la -10 grade Celsius. Un alt fenomen care ar putea să apară este cel de descălțare, adică procesul de îngheț-dezgheț al solului face ca planta să-și piardă rădăcinile, să se ridice în aer, fără să aibă suportul de sol”, a explicat Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

Afectate ar putea fi și livezile și viile, însă specialiștii DAJ Vaslui sunt optimiști datorită prognozelor emise de meteorologi, conform cărora vremea se va răci spre finalul acestei săptămâni.

„La pomi și vie sunt probleme, dacă vremea se menține așa, pentru că vor începe să înmugurească. La această oră, nu trebuie să ne îngrijorăm. Prognoza spune că, începând de joi, vremea se răcește. De săptămâna viitoare, temperaturile vor fi chiar mai mici decât cele normale pentru această perioadă”, a adăugat Gigel Crudu.


Leave a Reply

%d bloggers like this: