Va vorbi la 150 de discuții: Consiliul Județean stă bine cu reprezentarea

Vasile Mariciuc, vicepreședinte al CJ Vaslui, va participa la Forumul economic de la Krynica, Polonia, unde va coordona delegația Regiunii Nord-Est. Îl așteaptă cinci sesiuni plenare, 150 de dezbateri și mese rotunde, într-o călătorie despre care nu se menționează nicăieri cât va costa.

Vasile Mariciuc, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, va fi prezent și va pune degetul pe “singurul loc în care se întâlnește vechiul Est cu Vestul”, așa cum este definit într-o hotărâre de CJ Forumul economic de la Krynica, Polonia. Mariciuc va reprezenta CJ Vaslui și va coordona delegația Regiunii Nord-Est, în perioada 5-7 septembrie, urmând să-și primească mandatul de reprezentare chiar astăzi, în ședința aleșilor județeni.
“Participarea poate constitui un izvor real de informare, de formare de opinie și de promovare a oportunităților”, se spune în proiectul de hotărâre pe care îl vor discuta consilierii astăzi, un document în care cuvintele mari abundă, iar perspectivele apar mai luminoase decât Soarele. Nicăieri nu este menționată suma care va fi cheltuită pentru această reprezentare, ca de altfel nici rezultatele concrete care ar putea fi așteptate.
“Forumul economic de la Krynica, Polonia, este organizat de 25 de ani de către Institutul pentru Studii Estice din Polonia, devenind treptat o platformă importantă de schimb de opinii, experiență între elitele academice, politice, economice și culturale, precum și mass-media din toate țările europene. Participarea la aceste acțiuni ale Forumului Economic reprezintă o oportunitate pentru județul Vaslui de a-l face cunoscut la nivelul mediului economic european și de a identifica eventuali parteneri pentru dezvoltarea județului”, mai arată documentul redactat în cea mai frumoasă limbă de lemn.

Leave a Reply