Vasluiul, gata de Săptămâna Europeană a Sportului

Peste 3.000 de copii și 250 de voluntari din județ vor participa la Săptămâna Europeană a Sportului, în perioada 23-30 septembrie.

La ediția a III-a a Săptămânii Europene a Sportului (SES), care va avea loc în perioada 23-30 septembrie, participă 32 de țări. La nivel național, acțiunile din cadrul SES sunt coordonate de Federația Română Sportul pentru Toți.
Vasluiul, prin Asociația Județeană Sportul pentru Toți (coordonator), a confirmat participarea și anul acesta, alături de alte 22 de județe și entități sportive din România.
Ca și la edițiile precedente, județul nostru va fi structurat pe șase zone/centre, în care se vor derula numeroase activități sportive: cros, tenis de masă, handbal, fotbal, volei, baschet, gimnastică aerobică, dans, karting, arte marțiale, badminton, biciclete, role, ștafete și parcursuri aplicative.
Parteneri ai Asociației Județene Sportul pentru Toți vor fi Primăria Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Economic “Anghel Rugină”, Palatul Copiilor, Direcția Județeană de Sport și Tineret, licee, școli gimnaziale și grădinițe.
Spațiile de desfășurare a concursurilor, sonorizarea, acolo unde este cazul, și materialele sportive necesare vor fi puse gratuit la dispoziția participanților de către unitățile de învățământ și primăriile localităților respective.
Se anticipează participarea unui număr de peste 3.000 de preșcolari, elevi din clasele pregătitoare, I-IV, V-VIII, IX-XII și a aproximativ 250 de voluntari.

Leave a Reply