Vasluiul, printre orașele slabe la capitolul educație!

Într-un studiu realizat de storia.ro (platformă online de imobiliare) privind facilitățile educaționale din reședințele de județ, Vasluiul apare pe “lista neagră”, ocupând locul 8 în topul celor zece orașe considerate ca fiind cele mai neavantajoase!
Vasluiul a înregistrat un punctaj de 53,56 din 100 posibile și este întrecut în “rele” de Giurgiu (coada cozii), Alexandria, Focșani, Satu Mare, Zalău, Brăila și Călărași.
În același timp, Oradea, Brașov și Pitești se află pe primele trei poziții în topul orașelor cu cele mai bune facilități educaționale, potrivit analizei, în timp ce capitala apare abia pe locul 14 din 41. De fapt, studiul evaluează percepția cetățenilor asupra accesului la facilitățile educaționale în regiunile, orașele și cartierele în care locuiesc.
Topul regiunilor cu cele mai bune facilități educaționale este condus de Transilvania, urmată de Crișana, Banat, București și Ilfov. La coada clasamentului pe regiuni apar Dobrogea și, evident, Moldova, cu un punctaj de 54,98 din 100.
Pe cartiere, fruntaș când vine vorba de facilitățile educaționale oferite este Copoul ieșean.

Leave a Reply