Veste bună pentru pensionari


Isabel Bogdan

Drepturile bănești pe luna în curs ale pensionarilor vor fi acordate mai devreme cu câteva zile, astfel încât vârstnicii să-și poată face cumpărăturile necesare pentru sărbătorile de Iarnă. Decizia a fost luată în comun de Casa Națională de Pensii și Poșta Română.

“Având în vedere apropiatele sărbători de Iarnă, din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor, Casa Națională de Pensii Publice și Poșta Română și-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile bănești în avans. Drepturile de pensie din sistemul public, precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12-22 decembrie. Drepturile restante de pensii, precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19-22 decembrie. Drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12-22 decembrie, la domiciliul acestora”, a declarat Isabel Bogdan, directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Vaslui.

Pensionarii care primesc banii în cont bancar își pot verifica cardurile începând cu data de 12 decembrie. Potrivit CJP Vaslui, banii le vor fi virați în perioada 12-14 decembrie. În județul nostru sunt 104.364 de pensionari și veterani de război, dintre care 36.289 au optat pentru încasarea drepturilor bănești prin cont bancar.


Leave a Reply