Viaţa, ca un chin: Vasluianca de la “Schimb de mame”


schimb_de_mame_Ionela MihaelaIonela Mihaela Mititelu are 31 de ani şi îşi creşte singură cei doi copii: Valentina, de 14 ani, şi Ştefan, de opt ani. Şi-a dorit să participe la emisiunea “Schimb de mame”, de la Prima TV, în luna februarie, când nu avea serviciu şi se afla în imposibilitatea de a-i întreţine pe cei mici. A postat pe olx.ro anunţul “Caut loc de muncă” şi în scurt timp cei de la Prima TV i-au telefonat să o întrebe dacă nu vrea să participe la emisiunea “Schimb de mame”.
“Mi-au spus că voi câştiga bani şi, poate, chiar premiul cel mare, de 2.500 de euro. Asta, dacă mă va vota publicul. Am nevoie de voturile telespectatorilor. Când e vorba de bani, nu mi-e ruşine să fac orice, doar să nu fiu prostituată. Copiii au nevoie de atâtea! Dacă aş câştiga cei 2.500 de euro, mi-aş cumpăra o cameră la căminul de nefamilişti, unde să trăiesc cu copiii, să nu mai plătesc chirie, pentru că în prezent mi-e foarte greu”, declară ea.
Ionela Mihaela Mititelu spală vase la restaurantul “Vechea Romă” şi se află în imposibilitatea de a plăti facturile familiei. Emisiunea în care va apărea va fi difuzată duminică, 31 mai, de la ora 20.30. Dacă-i veţi citi şi-i veţi vedea povestea, cu siguranţă o veţi vota.

Aparent, Ionela Mititelu este o femeie ca oricare alta. Dar nu-i deloc aşa. Micuţă, copilăroasă, veselă, pare a fi omul cel mai echilibrat din lume. N-ar ghici nimeni că, în spatele zâmbetului său şi al siguranţei cu care păşeşte, se ascunde un suflet călcat în picioare, o fată cu copilăria gâtuită de agresiunile psihice şi fizice ale celor din familie, care ar fi trebuit să-i poarte de grijă, nicidecum s-o trimită în lume, să se descurce singură la doar paisprezece ani.
S-a căsătorit la şaisprezece ani, iar când a devenit majoră, era deja mamă. A luptat să aibă o casă şi o familie, strângând din dinţi, răbdând de foame, parcurgând pe jos zilnic, dus-întors, drumul de la Chiţoc la Vaslui, până la locul de muncă şi apoi iarăşi acasă. A avut parte de doi bărbaţi care consumau alcool şi care, în loc să-i ofere sprijin, iubire şi protecţie, au chinuit-o şi au alungat-o pe drumuri. Sala de aşteptare din gară i-a fost de nenumărate ori adăpost. A ajuns acolo mai întâi cu unul dintre copiii săi, apoi, din anul 2007, când s-a născut şi Ştefan, cu amândoi.
Ultima dată când a locuit în gară, după multe nopţi în care scaunele din sala de aşteptare le-au fost pat, un necunoscut care le-a aflat povestea i-a dăruit Ionelei cinci milioane de lei vechi ca să-şi ia o cameră cu chirie. A fost braţul lui Dumnezeu, întins prin acest om peste ea. De atunci a supravieţuit locuind cu chirie, făcând orice pentru ca micuţilor săi să le fie bine. După multe drumuri şi speranţe înăbuşite, Ionela a reuşit să se încadreze barman la “Mara”, în centrul Vasluiului. A lucrat aici doi ani şi jumătate, apoi a plecat să muncească în Germania. Spera să strângă bani pentru o casă. Copiii au rămas în grija unui nepot de 22 de ani.
“Ionuţ, nepotul meu, şi Valentina se descurcau cu 200 de euro, cât trimiteam eu, numai Dumnezeu ştie cum. Trei luni, cât am stat în Germania, au fost pentru mine şase ani. Despărţirea de copii m-a topit. Când îmi spuneau la telefon că n-au ce mânca, plângeam non-stop, aşa că m-am întors acasă”, povesteşte Ionela.
S-a încadrat bucătar la un restaurant în septembrie 2014, dar pentru că nu a primit decât jumătate de salariu, deşi muncea dublu, şi-a cerut drepturile. “Nu-mi ajungeau banii pentru copii”, spune. A fost dată afară în decembrie şi până pe 6 mai nu şi-a găsit de lucru. “Toate firmele la care mă duceam cereau recomandare de la ultimul loc de muncă, iar patronul acela m-a discreditat peste tot. Am supravieţuit datorită nepotului, Ionuţ, care lucrează acum la o spălătorie auto. Ne-a adus tot salariul lui, aşa am putut să-i hrănesc pe Valentina şi pe Ştefan”, mărturiseşte ea. În ziua de 5 mai, Ionela a văzut la televizor icoana părintelui Arsenie Boca, de la Puşcaşi. A vrut să meargă s-o vadă şi ea.
“Am stat în genunchi lângă icoană o oră şi jumătate. Era dimineaţă şi nu era multă lume. L-am rugat cu lacrimi pe părintele Arsenie Boca să mă ajute să-mi găsesc serviciu şi să mă accepte cei de la Prima TV la emisiunea «Schimb de mame», ca să pot să-mi plătesc datoriile, 12-13 milioane la apă, lumină, căldură. Când m-am întors în Vaslui, am simţit imboldul să mă duc chiar atunci la «Vechea Romă». Am întrebat de serviciu, iar cei de acolo mi-au spus pe loc să vin de a doua zi la muncă. De a doua zi, de pe 6 mai, m-am dus la treabă. Peste trei zile, pe 9 mai, m-au sunat cei de la Prima TV şi au spus că vin să mă vadă. Pe 16 mai au început filmările la emisiune.
“Cred că tot mâna părintelui Arsenie Boca este şi cu serviciul, şi cu emisiunea. Eu mă înscrisesem în februarie şi nu mai credeam că mă vor mai căuta. M-au sunat acum, în mai, după ce am fost la icoană”, mărturiseşte Ionela.

În culise la “Schimb de mame”

Aventura Ionelei la emisiune a început în clipa în care au sosit la Vaslui cei de la Prima TV. “Au venit la mine producătoarea, Flori, şi colegii ei, Sorin şi Romeo. Ne-au filmat acasă pe mine şi pe copii, apoi mi-au telefonat şi mi-au spus că am fost acceptată de Bucureşti. Pentru că în garsoniera mea spaţiul e mic, iar emisiunea cerea ca mama de schimb să aibă camera ei, n-am putut filma la Vaslui. M-au rugat să găsesc pe cineva la casă. Am găsit-o pe bunica, la Scânteia, care a fost de acord să filmăm la ea”, povesteşte Ionela.
Şi-a luat haine de schimb pentru ea şi pentru copii şi au plecat la Scânteia, sâmbătă, 16 mai. Au fost filmaţi acolo împreună, apoi duminică, 17 mai, Ionela a plecat la Deda, judeţul Mureş. Despărţirea de copii a fost grea. Au început să plângă. Schimbul de mame s-a făcut în zona Bicaz. “Cei din echipa de filmare cu care urma să plec eu şi cu mama de schimb au venit aproape de noi. La jumătatea drumului, am schimbat maşinile. Eu m-am dus la Deda cu echipa ei de filmare, ea la Scânteia, cu cea care fusese până atunci a mea. Cei de la televiziune m-au păcălit că mă aşteaptă o familie cu opt-nouă persoane. Mi-au spus să-mi pregătesc cizme de cauciuc şi soluţie de purici. M-am speriat, dar mi-am spus în gând: sper să fac faţă, aşa cum am făcut faţă şi greutăţilor mele. Am ajuns într-un sat frumos, într-o zonă de munte, unde mă aşteptau vreo douăzeci de consăteni la poartă, curioşi s-o vadă pe mama de schimb. Îmi era ruşine să cobor din maşină. Tremuram de emoţie. Am intrat în curtea care era pustie, la fel ca şi casa, alături de Mihai, Marius şi Lucian, băieţii de la emisiune. Ei m-au învăţat ca în timpul emisiunii să nu ascund nimic, dacă găsesc ceva nelalocul lui. După cinci minute, au venit soţul şi fata. Când i-am văzut, am spus: sunteţi numai doi?! Cici, tatăl, mi-a adus un buchet de trandafiri roz. Pe fiica de şaptesprezece ani o cheamă Ionela, ca pe mine, aşa că am hotărât ca pe tot parcursul filmării să folosim cel de-al doilea nume al meu, Mihaela”, spune ea.
Ionela, devenită acum Mihaela, a găsit regulamentul casei. Trebuia să dea mâncare la găini, să învârtă ouăle la cloşcă, să care lemne din curte în magazie, să pună ceapă în pământ, să facă mâncare, să spele rufe şi să aibă grijă de cei doi membri ai familiei.
”Am cărat douăzeci şi opt de roabe de lemne. Într-o oră şi jumătate, am încărcat singură toate lemnele şi le-am dus în magazie, am pus ceapa în grădină, am tăiat un cocoş. De fapt, tatăl de schimb l-a tăiat, eu l-am opărit, l-am jumulit, l-am pârlit. Am ştiut să fac tot. Nu mi-a fost greu. Băieţii de la tv au crezut că mint când le-am spus că ştiu să fac de toate, dar s-au convins că am spus adevărul”, povesteşte Ionela râzând.
Pe fata de şaptesprezece ani a învăţat-o să îşi aranjeze hainele în şifonier şi i-a dat sfaturi: “Am învăţat-o ce să facă să nu ajungă să treacă prin ceea ce am trecut eu. Le-am povestit celor doi viaţa mea pe parcursul celor şase zile, cât am stat la ei. N-am ascuns nimic. La început, m-au privit curioşi, apoi el, de a doua zi, a început să arunce cu noroi. Mi-a jignit copiii, iar eu am luat foc şi ne-am cam certat. S-a filmat totul. Până la urmă, ne-am împăcat, ba chiar în ultima zi de filmare mi-a făcut şi o surpriză. M-a invitat la masă la o pensiune din apropiere”.

“Vedeţi, pentru ea a venit ploaia!”

Ceea ce s-a întâmplat la acea pensiune a fost mai mult decât o banală surpriză. De fapt, surpriza a fost pregătită de cei de la televiziune, care i-au adus acolo pe soţii Mihaela şi Ciprian Istrate, doi interpreţi de muzică populară, renumiţi în zonă. “Mi-au cântat alături de taraful lor, de două ori o melodie. Am început să plâng de cum am auzit-o. Am avut emoţii mari şi nu m-am putut abţine să plâng. Nu mă supăr de la nimic decât de la copii. Copiii sunt totul pentru mine. «Fata şi băiatul meu/ Am doi îngeraşi/ Asta-i toată-averea mea/ Doamne, îţi mulţumesc», cântau cei doi. Cum să nu plângi la aşa versuri? Au aranjat afară şi masa, şi scena. Când au început să cânte a doua oară piesa, a început să plouă. Dar ce ploaie, cu găleata! «Fraţi români, uitaţi, a venit ploaia să-i şteargă mamei lacrimile de dor şi de durere pentru copiii ei!», a spus cântăreţul Ciprian Istrate. Eu plângeam şi mai tare, încât a trebuit să fug la baie. Au venit acolo, la baie, după mine, să mă filmeze. Când m-am întors, afară era soare şi frumos. Am rămas uimită. «Vedeţi, pentru ea a venit ploaia. Când a plecat, nu a mai plouat!», a spus încă o dată interpretul”, îşi aminteşte Ionela.
Ea a gătit familiei de schimb varză cu carne. “Halal, aşa bucătăreasă. Bravo, eşti mică de statură, dar harnică din toate punctele de vedere”, a spus Cici, capul familiei, care a fost uimit că, pe cât părea de elegantă şi doamnă de oraş la început Ionela, ea a făcut faţă cu brio la toate încercările. “Mi-a plăcut la familia Matei, dar n-am avut ce învăţa de la ei. N-am găsit ceva care să mă uimească, care să-mi placă. Legătura aş mai ţine-o cu mama şi cu fata, dar cu tata nu. Nu mi-a plăcut pentru că avea o problemă cu alcoolul. A băut în fiecare zi şi ne-am certat. Din cauza asta m-am enervat şi nu m-am putut controla. Am ţipat, dar dacă nu făceam eu scandal, emisiunea ar fi fost fără sare şi piper. La «Schimb de mame» trebuie să fie totul real. Cameramanii au filmat tot ceea ce s-a întâmplat şi au spus că aşa vor da pe post. Dacă aşa vor, aşa să facă. Nu a fost nimic regizat. La emisiunea asta nu trebuie să joci un rol, ci să fii tu”, explică Ionela.
În dimineaţa de 21 mai, ea a plecat de la Deda, alături de echipa de filmare. La Târgu Neamţ, într-un parc, s-au întâlnit cu cealaltă mamă de schimb şi cu cealaltă echipă de filmare. “Am cunoscut-o pe Sabina, cea în casa căreia fusesem. Are 37 de ani, pe când soţul ei, 63. E însărcinată în patru luni şi mi-a povestit că a vrut să vină la emisiune ca să înveţe şi ea ceva. Cred că de la mine a avut ce învăţa: să lupte pentru copiii ei! Am mers la restaurant şi am stat faţă în faţă de vorbă. Mi-a spus că nu s-a înţeles cu bunica, dar a afirmat că am copii minunaţi, că a rămas uimită cât sunt de educaţi şi de bine crescuţi. Am rămas prietene. Sigur vom ţine legătura la telefon”, încheie ea povestea despre experienţa trăită la emisiune.

De ce este eroină Ionela?

Prietenii şi cunoscuţii o strigă Ion, nu Ionela şi ea mărturiseşte că se simte puternică, precum un bărbat. S-a născut în comuna Scânteia. Când a intrat în clasa a VIII-a, i-a murit tatăl: “Tata mă iubea foarte mult. Dacă ar fi trăit, aş fi ajuns cineva. M-ar fi susţinut şi financiar şi moral. Mama consuma alcool. Când am terminat clasa a VIII-a, m-am înscris la Liceul «Ion Mincu». Acolo mi-au cerut taxă de înscriere, 35 de lei. «Te-am făcut mare, du-te să faci bani singură», mi-a spus mama. N-am mai suportat. Mi-am luat trei haine şi m-am dus la mătuşa Lucica, la Pribeşti, sora mare a tatălui meu. Acolo am stat opt luni. Se certa cu soţul ei din cauza mea, aşa că m-am măritat în satul acela. Aveam şaisprezece ani şi jumătate, Vasile optsprezece. M-am mutat la părinţii lui”.
Femeia asta micuţă n-a avut sprijinul nimănui apropiat. A născut-o acolo, la Pribeşti, pe fiica ei, Valentina: “Nu eram majoră atunci când am născut pe 28 martie, abia pe 16 iunie am împlinit optsprezece ani. Soţul mă bătea până îmi sărea sângele pe pereţi. Mă scoteau fraţii lui din mâinile lui. Am plecat şi m-am întors de câteva ori, că aveam fata, dar când am văzut că nu se mai poate, am plecat de tot”.
S-a mutat la Vaslui, într-o garsonieră din zona industrială, la o prietenă de-acolo de unde locuise, la Pribeşti: “Am stat la ea două săptămâni până l-am cunoscut pe Ghiţă Aliuş. Avea şi el o garsonieră în Zonă. Suferise un accident de muncă. Eu l-am acceptat aşa bolnav, el m-a acceptat cu un copil. El avea douăzeci şi opt de ani, eu optsprezece. N-aveam unde să locuiesc, aşa că am stat cu el, apoi, după un an, am făcut nuntă. Mama lui a contribuit doar cu ţuica şi cu vinul, restul am făcut eu. M-am împrumutat de bani la mătuşa Lucica, dar mi-am îndeplinit visul de a fi mireasă”.
După nuntă, cei doi au vândut garsoniera şi au cumpărat o casă la Chiţoc. Ionela s-a angajat: “Lucram la ambalare, la -10 grade, la abatorul Safir. Furam lumânări din cimitir ca să avem lumină în casă. Ghiţă a dat de băutură. A început să bea zi şi noapte, iar eu munceam pentru datoriile lui. Am plecat la Braşov, la fratele mamei, unde am lucrat doi ani jumătate la un magazin alimentar. L-am chemat şi pe Ghiţă la Braşov, să stea cu mine. Era soţul meu”.
Dar cum Ghiţă făcea întruna scandal, Ionela s-a hotârât să se întoarcă acasă: “Era gelos pe taximetristul care mă ducea la serviciu, cu toate că era un copil. Era cu şapte ani mai mic decât mine. Mi-am luat toată mobila, tot ce aveam şi ne-am întors în Moldova, în căsuţa noastră, atunci, în 2004. Am locuit acolo şi am mâncat mămăligă cu ceapă şi cu ulei, ca să strâng bani pentru lumină. Noroc că ne mai aducea mâncare părintele Iulian, din Chiţoc. Eu strânsesem la Braşov 35 de milioane, dar lumina a costat 62 de milioane, aşa că am preferat să fur lumânări de la morţi şi să rabd de foame, ca să strâng diferenţa de bani”.
Incredibil. Dureros şi greu de ascultat trecutul femeii din faţa mea. Minutele trec, povestea e lungă. E un coşmar, dar asta e viaţa ei, trecutul pe care nu vrea să-l mai ascundă.

Crăciunul de coşmar

Ionela mergea zilnic opt-nouă kilometri pe jos ca să ajungă la Vaslui: “Nu aveam bani decât strict pentru lumină. Nu-mi permiteam nici mâncare să cumpăr, d-apoi să dau bani pe bilet. După ce am născut băiatul, în 2007, m-a luat cumătra care mi l-a botezat, să lucrez ca însoţitoare pe autocarul spre Istanbul. Făceam ceaiuri şi cafele la călători. Cu banii câştigaţi, am început să renovez casa. Munceam ture duble ca să câştig mai mult. Valentina avea şase ani, iar băiatul trei-patru luni. Cumpăram lenjerii, aur, diverse lucruri pe care le vindeam ca să înmulţesc banii. Duceam acasă de toate, dar când îl sunam pe soţul meu, îmi spunea că nu mai are nimic. Eu munceam şi el cheltuia toţi banii pe băutură”.
De la o vreme, ea s-a lăsat de autocare şi s-a angajat ca secretară la agenţia de turism la care lucrase până atunci, care avea sediu şi în Vaslui: “Când am plecat de la Ghiţă, era în ajunul Crăciunului. Aveam bani, cumpărasem de toate: carne, brad, dulciuri, tot ceea ce trebuie de sărbători. Era pentru prima dată în viaţa mea când aveam bani de Crăciun. Venisem obosită acasă şi m-am culcat. Soţul meu a început să tragă de mine la două noaptea. I-am spus să mă lase în pace. Atunci a început să mă bată. Ne-am bătut în parte, de fapt. Mi-a trezit fata din somn şi mi-a spus: «Îţi iei copilul şi pleci!» Am plecat la două noaptea fără niciun leu, fără nimic, cu toate că mai aveam cinci milioane în casă. Plângeam şi mergeam pe drum. Scârţâia zăpada sub picoarele noastre. Valentina abia începuse clasa I”.
La firma unde lucra, în zona Gării, a găsit adăpost Ionela. De Crăciun, au mâncat şi ea, şi fiica sa pâine cu cârnaţi şi s-au încălzit la aeroterma care exista acolo, în birou. A avut şi de data asta un pic de noroc. Când a aflat şeful său de situaţia în care se află, a trimis un turc, care a luat-o de acolo şi a dus-o la pensiunea Livada, pentru o săptămână. Cu câteva zile înainte de revelion, turcul i-a propus să se mute cu el la Braşov.
“Am acceptat. Ce era să fac? Turcul mi-a închiriat acolo o garsonieră a mea şi mi-a cumpărat tot ceea ce aveam nevoie, dar m-a sunat Ghiţă, şi-a cerut iertare, a spus că se îndreaptă, iar eu l-am crezut. M-am întors acasă, la Vaslui. Minunea n-a durat decât şaisprezece zile, apoi am luat bătaie iar. Am plecat, dar mi-am luat şi băiatul. M-am dus la turcul care mă adăpostise de Crăciun. Locuia în Bucureşti”, îşi continuă ea povestea.
Ayhan, turcul milostiv, era, de fapt, un afemeiat, după cum îl caracterizează acum Ionela. Atunci, la început, nu avea de unde să ştie asta. A locuit cu el. Pe Valentina a înscris-o la şcoală în Bucureşti. Turcul pleca în fiecare sâmbătă şi duminică de acasă, iar într-o zi şi-a dat şi el arama pe faţă. A alungat-o.
“Nu ştiam unde să mă întoorc, că ştiam ce am lăsat acasă, aşa că m-am dus în Gara de Nord. Aveam acolo o bancă rezervată. De câte ori mă duceam, o găseam mereu goală”, spune ea cu amărăciune.
De câte ori o bătea turcul şi o gonea, dormea în gară, cu tot cu cei doi copii: ”La două zile, el venea, îşi cerea scuze şi ne lua acasă. De fiecare dată mă întorceam, pentru că mă gândeam la copii. Cât stăteam în gară, o duceam pe Valentina la Şcoala 78, în sectorul 3. Toată şcoala îmi ştia situaţia. Nu mi-au cerut bani pentru nimic, cu toate că stăteam cu un om care avea patru maşini şi o situaţie bună. Cât stăteam în gară, nu-mi era ruşine să cer. Am şi eu o rugăminte, spuneam. Luaţi-mi o sticlă de lapte şi o pâine pentru Valentina. Să ştiţi că oameni cu suflet m-au ajutat. Ştefan îi spunea turcului «baba», adică tată, în turceşte. Avea un an şi patru luni”.
Totul a culminat atunci când turcul a luat-o acasă, la el, în Turcia. Valentina a rămas cu sora ei la Vaslui, iar ea a plecat la familia lui, doar cu Ştefan.

Coşmarul turcesc

De parcă nu i-ar fi fost de ajuns Ionelei doi bătăuşi, turcul i-a întrecut pe aceştia. A sechestrat-o în casă şi i-a ascuns paşaportul. A stat astfel trei luni la Istanbul. Dar pentru că sora ei o ameninţa mereu, la telefon, că dacă nu se întoarce în ţară, îi duce fetiţa la Protecţia Copilului, Ionela s-a hotârât să fugă: “Am găsit paşaportul în geaca lui şi am fugit fără să am un ban, numai cu Ştefan şi cu patru geamantane de haine. Am ieşit pe autostradă şi de la ora 9 dimineaţa până la ora 9 seara, copilul n-a băut nicio gură de apă. N-am avut cu ce să-i cumpăr. Am mers 16 km pe jos. Voiam să merg la TV Kanal D, să cer ajutor. Nu ne-a luat nicio maşină. Un singur şofer şi-a făcut milă de noi şi ne-a dus până unde se plăteşte taxa de drum. Ne-a dat şi bani şi ne-a găsit şi un şofer de pe un tir, care nu era român, să ne ducă până în Bulgaria. În vamă la bulgari ne-a trecut pe răspunderea lui. Am crezut că ne omoară şi ne face salam, dar n-am păţit nimic. Ne-a lăsat aproape de popasul în care vin toate autocarele din România. Şoferii de pe autocare m-au recunoscut, de când lucram cu ei. Când mi-au auzit povestea, toţi şoferii voiau să mă aducă în România, iar pe autocarul pe care am venit, pasagerii au făcut chetă. Mi-au dat 480 de lei şi o jumătate de sac de dulciuri pentru copil. La Băcău, am leşinat într-un fast-food. Au chemat salvarea, dar n-aveam timp de spital”.
Plecase din Istanbul în haine de vară, cu mânecă scurtă şi cu şlapi, iar în România era zăpadă de 20 de cm: “Mi-a dat un domn din autocar nişte ghete mărimea 40. Mi-am pus toate hainele de vară pe care le aveam pe mine. Băiatului i-am pus patru batice în cap, iar o doamnă i-a dat un hanorac. Am ajuns într-un final la Vaslui, la soacra surorii mele. Nici nu m-a lăsat să mă odihnesc. M-a dat afară. M-am dus în gară şi am stat acolo trei săptămâni, cu cei doi copii, până a venit iar turcul după noi. Ne-a găsit şi de data asta. Ne-a luat la Bucureşti, dar înainte de Paştele din 2009 ne-a dat afară şi ne-a adus în gara din Vaslui”.
Din nou în sala de aşteptare, din nou la mila poliţiştilor de la Transporturi Feroviare, care au sfătuit-o pe tânăra mamă să se adreseze celor de la Protecţia Copilului: “Le-am povestit celor de acolo situaţia în care mă aflam. Le-am spus că am nevoie de patru pereţi, dar ei mi-au dat cel mai «frumos» sfat: să-mi dau copiii în plasament, iar eu să-mi văd de viaţa mea. Am spus: NU. Fraţilor, sunt copiii mei, atunci când o să mă vedeţi în sicriu, o să-i părăsesc! M-am dus înapoi în gară. Am vrut să mă arunc înaintea trenului cu tot cu copii, dar a văzut poliţia că eram agitată şi au intervenit. Într-o bună zi, a venit la noi un om cu suflet bun. Nu-l cunoşteam, nu l-am mai văzut de atunci. «Cât costă chiria ca să locuiţi undeva?», ne-a întrebat. Se citea în ochii lui că avea suflet mare. Mi-a dat cinci milioane. Când am văzut banii în mână, am luat un ziar. Am închiriat o casă pe strada I.L. Caragiale, la nr. 22”.
De atunci, nu s-a mai mutat în casa nimănui. Şi-a întreţinut singură copiii. A locuit cu ei şi nu i-a mai lăsat singuri decât atunci când a plecat pentru trei luni în Germania, crezând că aşa va putea să-şi cumpere un acoperiş deasupra capului. N-a fost să fie. Ionelei nu-i este ruşine să spună adevărul. A muncit ca să supravieţuiască, dar au ajutat-o şi oamenii: “Într-o bună zi, când eram iarăşi în impas, Vasea, colegul pe care îl avea la barul Mara, mi-a spus să merg în cartier, să-mi arate ceva. Am intrat într-un bloc, am urcat scările, iar când am ajuns la uşa la care locuiesc astăzi, mi-a spus: «Poftim, ai să stai aici, să nu mai plângi, că ţie îţi stă bine când râzi». Mi-a plătit, împreună cu alţi colegi, vreo trei luni chiria. Mă întreba mereu dacă am pâine la copii. N-am să-i uit niciodată pe Vasea şi pe colegii de la Mara”.

Finalul nesfârşit

Mereu cu chirie, mereu în impas, dar niciodată îngenuncheată. Acum, speră mai mult ca niciodată să scape de stresul de a nu avea bani de chirie, de mâncare pentru copii. Valentin are banchet, termină clasa a VIII-a. Are nevoie de rochie, de bani. Ea l-a sunat pe Vasile, tatăl ei: “Nu ţi-am cerut nimic până acum, tată, dar mama nu se mai descurcă singură. Am nevoie de rochie pentru banchet!”. Răspunsul lui a fost: “nu”. Un nu care ar fi întristat orice copil. Valentina învaţă bine. Va lua premiul III la şcoală. Şi Ştefan are în carnet aproape numai calicative de foarte bine. Iată, Ionela, o mamă cu doi copii minunaţi, încearcă să învingă toate vitregiile soartei lor. Sunt într-o luptă, sunt pe metreze. Sunt vii şi au nevoie de noi, înţelegeţi?
Eu, reporterul, ajung la uşa garsonierei de pe strada Filaturii, bloc 428, însoţită de Ionela, vineri, 22 mai. Aseară s-au întors, atât Ionela, cât şi cei doi copii ai săi, de la filmările pentru emisiune. Ştefan nu a venit încă de la şcoală, dar Valentina e acasă. Ne deschide chiar ea. Este înaltă, subţire ca o trestie şi o depăşeşte pe mama ei în înălţime. Are părul înfăşurat într-un prosop alb, imens, şi, aşa cum priveşte curioasă la mine, pare a fi o mică sultană cu un turban, care îi vine tare bine. În căsuţa mică a Ionelei e atâta lumină, şi iubire, şi curat, încât răsuflu uşurată. Timp de patru ore, ea mi-a spus povestea acesta, a vieţii ei într-un alt loc. Am plâns şi i-am construit în inima mea un altar de mamă adevărată, ascultând-o.
O ştiu pe femeia din faţa mea de mai mult timp. Am văzut-o în mai multe ipostaze, dar atitudinea ei nu a trădat niciodată dramatismul existenţei sale. Ştiam în mare situaţia ei, asta însemnând mamă singură cu doi copii. Ştefan a crescut în preajma mea la Centrul de Copii “Veronica”, unde am muncit şi eu trei-patru ani, zi de zi. Şi Valentina a stat în preajma mea sute de zile. Copiii au fost dintotdeauna extraordinar de curaţi şi cuminţi. Copiii erau normali, voioşi, frumoşi, aveau casă, chiar dacă stăteau cu chirie, mama muncea. Ea nu a venit să-mi spună niciodată că nu are ce să le dea de mâncare sau că are nevoie de altceva. Asta în timp ce zeci, sute de oameni îmi cereau ajutorul.
“Nu vreau să ascund de data asta nimic, vreau să spun tot adevărul, să mă eliberez. Când am ţinut în mine, toată lumea mă cataloga pe mine a fi cea vinovată. Eu am fost oaia neagră, nu numai în familie, ci şi în societate. Bunica e supărată că am spus tot adevărul la televiziune, că am fost chinuită şi bătută de toţi. Când o filmau, nu a vrut să spună adevărul, dar când cameramanii i-au spus că au închis camera, a recunoscut câtă bătaie mi-a dat şi ea. Şi bunicul şi bunica au fost împotriva mea în emisiune. Singurii care mi-au luat apărarea au fost Ionuţ, nepotul meu, şi copiii mei. În rest, toţi au aruncat cu pietre în mine. De Paşte, am scris cât de greu îmi este, pe Facebook. Au venit oameni la uşă şi ne-au adus alimente. Am făcut un Paşte cum n-am mai făcut de mult timp. Cu toată ruşinea, îmi spun şi astăzi povestea. Cine vrea să mă creadă, e bine. De fiecare dată, tot oamenii necăjiţi m-au ajutat, nu cei cu bani. Cei cu bani mi-au întors spatele”, spune ea.
Ionela Mititelu nu primeşte ajutor social, nici alocaţie de susţinere, nici alocaţie monoparentală, pentru că nu are mutaţie în Vaslui. Oricât a încercat, nu a găsit niciun om care să o primească în spaţiu: “Toată lumea îmi întoarce spatele. Vasluiul mă trimite la Lipovăţ, cei de la Lipovăţ, la Vaslui. M-am descurcat doar cu 84 de lei, alocaţia copiilor. Acesta-i venitul nostru actual. Nu ştiu când voi lua primul salariu. Noroc de nepotul meu, care mă ajută din când în când. Şi încă mai am zâmbetul pe buze, dar Dumnezeu ştie ce e în sufletul meu”.
Ce spuneţi, dragii mei? O ajutăm pe Ionela să fie câştigătoare la “Schimb de mame”? Privind-o, mă duce gândul la mama Sfântului Fanurie, care noaptea se ducea într-un local şi cânta ca să-şi poată creşte copiii. O astfel de mamă este Ionela. A făcut tot ce-a putut, cum a ştiut, să le fie bine copiilor. Şi, de data asta, putem şi noi, cei care îi ştim povestea, să o ajutăm! Să o votăm pe Ionela!

schimb_de_mame_ionela_mititelu_20

schimb_de_mame_Ionela_Mititelu_1

schimb_de_mame_Ionela Mihaela

schimb_de_mame_6

schimb_de_mame_5

schimb_de_mame_4


7 răspunsuri pentru: Viaţa, ca un chin: Vasluianca de la “Schimb de mame”

  1. Stefan says:

    Salut,
    Am citit articolul si as vrea sa-i ajut cumva. Da-ti-mi, va rog, o adresa de email de contact direct sau un numar de telefon sa vad cum pot sa-i ajut.
    Multumesc frumos!

  2. Lia says:

    Chiar nu-i poate lua nimeni in spatiu?

  3. vasile says:

    DOMNULUI DUMNEZEULUI nostru sa te inchini cu lacrimi si sa-i ceri ajutorul, nu lui Arsenie Boca caci, el este mort si nu stie prin ce necazuri treci tu iar, icoana lui nici nu vede nici nu aude e ca si cum ai vorbi singur la pereti. DUMNEZEU poate sa-ti indeplineasca orice dorinta, fiidca EL, este viu si aude, vede tot. EL este cel care a facut cerurile si pamantul cu toate ce cuprind ele.Binecuvantat este Numele SAU, in veci.Amin!

  4. Gina says:

    Dupa citirea articolului, as dori sa o ajut cuva pe Ionela. Va rog sa imi dati un email sau numar de telefon sau adresa la care locuieste sau orice alte date de contact ati avea.

    Va multumesc.

  5. Mihaela Manu says:

    Ajutati-o pe Ionela sa castige premiul cel mare la emisiunea Schimb de Mame. 0747664751.

  6. administrator asociatie says:

    Rog sa-mi trimiteti pe mail un nr. de telefon al d-nei Ionela. As dori sa o ajut cu un loc de munca part time!

Leave a Reply

%d bloggers like this: