Zilnic, patru vasluieni află că suferă de cancer


Mihaela Vlada

Realitatea din țara noastră este la fel crudă ca și diagnosticul de cancer: toate aspectele depind de fondurile alocate, care sunt de fiecare dată prea puține comparativ cu nevoile reale.

Februarie este luna în care, la nivel național, se pune accent pe prevenirea cancerului.

“La femei, ocupăm primul loc între țările europene pentru cancerul de col uterin, locul șase pentru cancerul hepatic și locul opt pentru cancerul pulmonar. La bărbați, suntem pe locul al treilea în Europa la incidența cancerelor cavității bucale, faringian și laringian, pe locul al șaselea la incidența cancerului hepatic, pe locul al optulea la incidența cancerului pulmonar și pe locul zece la incidența cancerului pancreatic”, afirmă Mihaela Vlada, directoarea Direcței de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

Se spune că principalii factorii de risc pentru cancer sunt: fumatul/utilizarea tutunului, infecțiile, radiațiile ionizante și ultraviolete, aportul redus de fructe și legume, consumul de alcool, inactivitatea fizică, obezitatea și poluarea mediului.

“În județul Vaslui, în cursul anului trecut, s-au înregistrat 1.468 de cazuri noi de cancer (718 în mediul urban și 750 în mediul rural), față de 1.144 (543 în mediul urban și 601 în mediul rural) în 2016. Cele mai multe cazuri noi sunt de cancer bronhopulmonar (142), urmate de cele de cancer colorectal (112), de sân (112), ficat (94), prostată (73). S-au înregistrat 963 de decese prin cancer (402 în urban și 561 în rural). La sfârșitul anului 2017, erau rămași în evidența Cabinetului județean de oncologie 8.326 de bolnavi (4.133 în urban și 4.193 în rural)”, a menționat Mihaela Vlada.

Întrucât cancerul reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, se pune accent pe strategia preventivă prin depistare precoce, screening și acces la tratament și îngrijiri palliative. Asta la nivel mondial. Realitatea din țara noastră este la fel crudă ca și diagnosticul de cancer: toate aspectele depind de fondurile alocate, care sunt de fiecare dată prea puține comparativ cu nevoile reale.

Screeningul pentru cancerele de col uterin, colon, rectal și de sân poate ajuta, de obicei, într-un stadiu în care și tratamentele oferă rezultate bune. Dar în țara noastră nu există screening de colon ori rectal, singurul funcțional este cel de col uterin, prin testul Papanicolau. Vaccinarea poate contribui de asemenea la reducerea riscului de cancer, dar campania HPV a înregistrat un uriaș eșec, iar vaccinul B nu prea mai există în țară.

Potrivit DSP Vaslui, cancerul este una dintre cauzele majore de morbiditate și mortalitate pe plan mondial, cu aproximativ 14 milioane cazuri noi anual. Cancerul este a doua cauză de mortalitate pe plan mondial; aproape unul din șase decese este cauzat de cancer.


Leave a Reply

%d bloggers like this: