Festivități deosebite la Vaslui: Ziua Poliției Române

Comisar Monica Sandu Șucheană, subinspector Adi Borș, agent șef Roxana Anca Enache, agent șef Romeo Angheluță au primit distincția de “polițistul anului”. Distincția de onoare i-a fost acordată agent principal Alexandru Mălăncuș, din cadrul Biroului rutier al Poliției municipiului Vaslui, care, în cadrul unei misiuni internaționale, a salvat viața unui copil.

Ca în fiecare an, 25 martie – Ziua Poliției Române reprezintă un prilej de bilanț și pentru oamenii legii din județul Vaslui. Vineri, ei au marcat acest eveniment într-un cadru festiv, în sala de ședințe a Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ). Printre invitați s-au numărat prefectul și subprefctul județului, Eduard-Andrei Popica, respectiv Mircea Gologan, Vasile Mariciuc, vicepreședinte al Consiliului Județean, viceprimarul Dragoș Cazacu, reprezentanți ai instituțiilor cu care IPJ are o strânsă colaborare.

Mesajul prefectului a fost unul de apreciere la adresa polițiștilor vasluieni, care, prin sacrificii, reușesc să ofere un climat de siguranță comunității: ”Consider că între instituțiile noastre trebuie să existe un parteneriat foarte strâns, astfel încât să ne putem atinge toate scopurile în interesul oamenilor. Vă rog să vedeți în mine un sprijin, un prieten și un colaborator. V-ați câștigat cu sacrificii respectul comunității, iar acest lucru trebuie să primeze. Încrederea cetățenilor în autoritatea polițenească trebuie să reprezinte obiectivul de căpătâi al fiecăruia dintre noi. Toți meritați să fiți respectați și tratați pe măsura profesionalismului dumneavoastră. În același timp, am cunoștință de faptul că dotarea nu este la nivelul la care v-ați dori, cunosc și nemulțumirile dumneavoastră legate de drepturile salariale. Nu vreau să vă fac promisiuni doar de dragul de a le face. Ca reprezentant al guvernului în județ, vă asigur însă că aceste neajunsuri nu vor fi ignorate. Vă doresc la mulți ani și mult succes în activitate!”.

În cadrul manifestării au fost decernate premiile “polițiștii anului”.

“La categoria ofițeri femei a fost desemnată doamna comisar Monica Sandu Șucheană, șefa serviciului Resurse umane; la categoria ofițeri bărbați, domnul subinspector Adi Borș, la categoria agenți femei, doamna agent șef Roxana Anca Enache, de la serviciul Criminalistic; la categoria agenți bărbați, agent șef Romeo Angheluță, din cadrul secției Banca. Tot pentru merite deosebite i-a fost acordată distincția de onoare domnului agent principal Alexandru Mălăncuș, din cadrul Biroului rutier al Poliției municipiului Vaslui, care, în cadrul unei misiuni internaționale, a salvat viața unui copil”, a declarat comisar-șef Doru Gabriel Panțîru, șeful IPJ Vaslui.

IPJ Vaslui a organizat apoi, în incinta complexului Silver Mall, “Ziua Porților Deschise”. Polițiști din cadrul structurilor de prevenire, rutieră, criminalistică și pentru acțiuni speciale au prezentat copiilor mijloacele și modalitățile în care acționează pentru siguranța cetățenilor.

Rico, un ciobănesc belgian în vârstă de trei ani, a fost de departe vedeta care a furat toate privirile. El este folosit la identificarea unei persoane dintr-un grup după mirosul obiectelor abandonate sau pierdute, participă la patrulări, arestări de persoane periculoase, escortări de infractori, percheziții domiciliare, scotociri etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − 17 =