KO-ul serii la Chișinău

Vlad Hurduc

Vlăduț Hurduc, luptător de K1 la Clubul Sportiv „Scorpions” Bârlad, a revenit victorios de la FEA Championship Chișinău, unde și-a învins adversarul prin KO. 

Bârlădeanul Vlăduț Hurduc (23 de ani), luptător de K1 legitimat la Clubul Sportiv „Scorpions”, a făcut istorie la Chișinău. El a participat la Fighting & Entertainment Association Championship – King of Kings (KOK) 56 Chișinău, o importantă competiție de arte marțiale adresată profesioniștilor. Vlăduț, care l-a înlocuit în competiție pe un sportiv accidentat din R. Moldova, l-a întâlnit în ring pe polonezul Mateusz Zukowski (28 de ani). Cei doi „s-au duelat” la categoria middleweight superfight – 85 de kilograme, sportivul legitimat la „Scorpions” reușind să-și doboare adversarul prin knock-out (KO) chiar în prima repriză.

„Pentru mine, competiția de la Chișinău a reprezentat prima participare la o gală King of Kings și, așa cum mi-am propus, am învins. Meciul meu a durat în jur de un minut. Am reușit să-l pun la podea pe polonezul Mateusz Zukowski cu un croșeu de dreapta, în ciuda faptului că părea bine pregătit și, evident, este mai experimentat decât mine. Din ce ziceau cei care au urmărit meciul, a fost KO-ul serii”, ne-a declarat Vlăduț Hurduc.

La competiția de la Chișinău a participat și fratele său Dănuț (27 de ani), care a luptat la categoria lightheavyweight superfight – 95 de kilograme, împotriva basarabeanului Alexandru Burduja, un adversar bine cotat la nivel internațional. Bârlădeanul a pierdut la puncte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × 2 =