Olimpicul Alin Sava, felicitat de prefect

Alin Constantin Sava a obținut premiul I la faza județeană a olimpiadelor școlare de informatică, matematică, fizică și chimie.

Prefectul Eduard-Andrei Popica și subprefectul Mircea Gologan au ținut să-l felicite pe elevul olimpic de la Liceul ”Emil Racoviță” (LER) Vaslui, Alin Constantin Sava, calificat la etapa națională la patru discipline: informatică, matematică, fizică și chimie. Pentru performanțele obținute, reprezentantul guvernului în teritoriu i-a conferit Diploma de Excelență.

”Am ținut să-l cunosc îndeaproape pe Alin, care este un exemplu pentru colegii săi. Merită toate felicitările și îi dorim mult succes la faza națională. Nu trebuie să uităm profesorii acestui liceu, care au o contribuție însemnată la buna pregătire a elevilor olimpici. Grație acestora, LER a devenit o instituție emblematică atât la nivel județean, cât și național”, a declarat Eduard-Andrei Popica.

Anul trecut, pe când era elev la Școala ”Alexandra Nechita”, Alin Sava s-a calificat la șase discipline la faza națională a olimpiadelor școlare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

18 − sixteen =