Participare onorabilă

La prima prezență la etapa județeană a Olimpiadei Sportului Școlar la fotbal feminin, Liceul ”Ștefan cel Mare” Codăești a obținut locul 4.

Sala de sport a Liceului “Ion Mincu” Vaslui a găzduit etapa județeană a Olimpiadei Sportului Școlar la fotbal feminin. Liceul “Ștefan cel Mare” Codăești a participat pentru prima dată la această competiție. Fetele, eleve în clasele a IX-a și a X-a, s-au descurcat onorabil și speră ca rezultatul obținut să le motiveze pentru competițiile viitoare.

”Am observat un nivel calitativ bun, care încurajează progresul în fotbalul feminin. Cu această ocazie, doresc să mulțumesc conducerii liceului și primăriei pentru sprijinul și susținerea acordată pentru a putea participa la această competiție, precum și celor de la Clubul Sporting Juniorul, pentru echipamentele făcute cadou. Mulțumesc fetelor pentru participare și munca depusă”, a menționat profesorul Răzvan Beldiman, coordonatorul echipei Liceului din Codăești.

Etapa județeană a fost câștigată de Liceul ”Emil Racoviță” Vaslui, iar Liceul ”Ștefan cel Mare” Codăești a terminat pe locul 4.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

thirteen + four =