Răsfoind presa de altădată… (12): Confecții și mobilă

Lucrările finale la ICIL Bârlad (1967)

Până la deschiderea celor două mari unități industriale (Fabrica de confecții și Fabrica de mobilă), industria Vasluiului se limita la Fabrica de cărămizi și olane (pompos numită „Ceramica”) și Topitoria de cânepă (lăudată ca „Textila”).

Un autor necunoscut a publicat în numărul „Flăcării Iașului” din 25 martie 1967 un material intitulat „Lucrări de modernizare la Topitoria de cînepă din Vaslui”. Cum omul nu a prezentat niciun istoric al sus-numitei întreprinderi, am să o fac eu. Unitatea a fost dată în exploatare ca societate de stat în toamna anului 1937, odată cu adunarea recoltei de cânepă. Nefiind de drept privat, fabrica nu a avut nevoie de vreo răsunătoare „naționalizare”, ci de doar câteva hârtii și de schimbarea conducerii după criteriul celor patru clase primare, cvasi-generalizat sub odioșii comuniști ai acelor ani tulburi. De fapt, a rămas aceeași unitate de care cei mai mulți proaspăt angajați fugeau ca de dracu’ din cauza putorii insuportabile rezultate în urma murării beldiilor de cânepă.

Realizatorul micro-reportajului începuse corect textul: „O întreprindere în care din cînepă, în urma unor operații complexe, se obțin firele destinate țesătoriilor”. Mai departe, se povestea despre fastul an 1966, care „a adus Topitoriei numeroase înnoiri”, precum: „Întregul utilaj care a fost înlocuit cu mașini noi, moderne, de înaltă productivitate”. Dintre „minunile” tehnice cu care fusese milostivită „fabrica de putoare” (plastic și real nume dat de truditorii de acolo), jurnalistul notase: „Două uscătoare prevăzute cu bandă transportoare cu o capacitate de uscare de 4,5 tone în 8 ore; două zdrobitori; o turbină de prelucrat cînepă care înlocuiește munca a 31 de lucrători; un inobiliator pentru cîlți” și, evident, „ș.a.”, fără să mai spună ce. Problema este că această fabrică (redenumită „CIVA” SA după 1989) s-a închis printre primele în orașul Vaslui, în condițiile concurenței produselor finite importate din Asia, așa că absolut toate utilajele au ajuns la REMAT. Sic transit gloria mundi.

Tractoriști și confecții la export

Tot în perioada pe care o evoc astăzi, la Vaslui s-a desfășurat „Ziua tînărului mecanizator”, adică a vajnicilor tractoriști cu vechime mică pe ogoarele raionului sau chiar deloc. Cei „150 de tineri mecanizatori și elevi ai școlii profesionale de mecanici agricoli”, aleși pe sprânceană, au fost aduși cu convocator în toată regula la Sala de festivități a Sfatului popular raional (astăzi, clădirea Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui). Acilea, câțiva șmecheri cu state mai vechi sau mai noi în ierarhia de partid comunist le-au ținut obișnuitele gargare politruce, în care cuvinte ca „patrie”, „popor”, „socialism biruitor”, „capitalism putred aflat pe buza prăpastiei” și altele făceau parte din colecția ideologică a fiecărui tov. Au gavarit „Viorel Gîndu – prim-secretar al Comitetului raional al UTC Vaslui, Dumitru Rusu – inginer la SMT Vaslui, Gheorghe Conoro – președintele Consiliului agricol raional” și alții, cum prea fain era obiceiul. Șprițurile s-or fi băut după plictisitoarele și neverosimilele clămpăniri din moacele guralivilor de meserie tovi, însă, potrivit informării din ziar, tinerilor li s-a servit „un film artistic și cîteva filme documentare”, moca, desigur.

Noul corp al Fabricii de confecții Bârlad (1967)

Fabrica de confecții din Bârlad înregistrase un eveniment deosebit, repede adus la cunoștința locuitorilor regiunii Iași, și anume realizarea primelor exporturi pe relația Norvegia, țară unde nu se mai trimisese nici măcar un petec vreodată. E drept că primele produse expediate aici fuseseră „10 modele de șorțuri de bucătărie”, dar tot era ceva. Totuși, prima importatoare rămânea URSS, unde se expediase un lot mare „de 110.000 de rochii în 10 modele”.

Confuzie… inconfundabilă

Un corespondent local relatase (cu umor) o pățanie plină de învățăminte pentru cei ce vor fi citit-o în ziua de 26 martie 1967. Un anume Nicolae David, „magaziner la CAP Cursești, Vaslui”, a confundat (fatal!) boabele de grâu cu poloboacele de vin. „Confuzia” a ajuns și la urechile tovului Gheorghe Stamati, prezidentul valorosului colhoz, care, în loc să-l belească mintenaș și meticulos pe împricinat, a dat-o la pace cu el, împărțindu-și prada frățește.

Cei doi „bisnismani” au fost turnați acolo unde trebuia și, hopa, controlul la gestiunea ceapeului! Rezultatul: „Gheorghe Stamati s-a potolit, nu cu vin furat, firește, ci la aer, afară… din munca de președinte”. Mai rău a pățit-o subalternul tovului șăf, acarul Păun adică, deoarece urma să înfunde pârnaia pentru „cei 2.000 litri de vin ascunși în grămezile de grîu”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 − 6 =