Omraam Mikhael Aivanhov: Calea tăcerii (I): Zgomot și liniște

Mergeți în vizită la prieteni și, de la intrare, sunteți asaltați de gălăgie: câinii latră, copiii se hârjonesc și plâng, radioul și televizorul urlă, părinții strigă, ușile se trântesc… Cum să nu-ți îmbolnăvești mintea trăind într-un zgomot continuu? Pe străzile orașelor, în uzine, la locul de muncă, nu există decât zgomot; în natură, găsim din ce în ce mai puțină liniște și chiar cerul a devenit acum mai zgomotos! Ne întrebăm unde să mai mergem ca să găsim puțină liniște?

Știu că acest lucru pare destul de greu de îndeplinit, la început: păstrarea liniștii nu face parte din principalele preocupări ale oamenilor: ei vorbesc, strigă, răstoarnă obiecte… Nici măcar nu-și închipuie că acest comportament le poate dăuna lor și celorlalți. Așa cum sunt, așa se și poartă; sunt mândri de ei, iar anturajul trebuie să-i suporte așa cum sunt. Iată o formă de egoism foarte dăunătoare evoluției. Dimpotrivă, trebuie să fim atenți să nu-i deranjăm pe ceilalți cu gălăgia noastră; astfel, devenim conștienți, dezvoltând numeroase calități, delicatețe, bunătate, generozitate, armonie… și vom fi primii care vom beneficia de ele! Trebuie să înțelegem bine importanța legăturii ce există între o atitudine și evenimentele vieții.

Eu am mare nevoie de liniște. Numai în liniște reușesc să mă împlinesc și să-mi pregătesc munca; îmi este greu să suport zgomotul, îl îndepărtez cât pot. Când aud zgomote, nu mai am decât o dorință, aceea de a lăsa totul baltă, plecând cât mai repede posibil. Liniștea nu aparține mănăstirii, aparține naturii, înțelepților, tuturor Inițiaților și oamenilor chibzuiți.

Cu cât evoluăm, cu atât avem nevoie de liniște. Să fii zgomotos nu este un semn bun. Mulți oameni fac tărăboi numai ca să fie băgați în seamă! Ei vorbesc tare, râd, pătrund zgomotoși într-o sală unde lumea este instalată deja, trântesc ușile, obiectele, numai ca să pară interesanți. A face zgomot constituie pentru ei o modalitate de afirmare, de a-și face simțită prezența. Este bine să știe că butoaiele goale fac cel mai mare zgomot: imediat li se face simțită prezența! Da, mulți oameni se aseamănă cu butoaiele goale; merg peste tot făcând o mare gălăgie, fapt ce le demonstrează incapacitatea și mediocritatea.

Mă uit la oameni și comportamentul lor îmi descoperă pe loc vocația, caracterul, temperamentul și gradul de evoluție. Totul stă scris în felul lor de a vorbi și de a se comporta. Unii vorbesc ca și cum ar dori să acopere, să ascundă câte ceva, temându-se că liniștea ar putea dezvălui ceea ce ei doreau să camufleze. Imediat ce-i întâlniți, ei vă povestesc tot felul de istorii, impunându-vă o anumită părere despre ei, despre alții sau chiar despre mersul lucrurilor. Veți spune că ei doresc să facă cunoștință cu voi. Da, dar ca să faci cunoștință cu cineva, liniștea este adesea mai potrivită decât cuvântul. Da, petrecând împreună câteva momente liniștite, ne putem cunoaște mai bine decât într-o vorbărie inutilă.

Zgomotul îl reține pe om în regiunile inferioare ale psihicului, îl împiedică să intre în acea lume subtilă unde mișcare devine mai ușoară, viziunea mai clară, gândirea mai creativă. Bineînțeles, zgomotul este expresia vieții, dar nu a gradelor ei superioare, căci arată mai degrabă o imperfecțiune în construcția sau funcționarea obiectelor și chiar a ființelor. Când o mașină sau aparat începe să dea rateuri, acestea sunt însoțite mereu de zgomote, iar dacă proiectanții se ocupă să pună la punct aparate silențioase, asta înseamnă că sunt conștienți că aduc o adevărată schimbare: liniștea este mereu indice al perfecțiunii.

Durerea în sine este un zgomot ce ne previne că lucrurile încep să se strice; într-un corp sănătos, organele sunt liniștite. Bineînțeles, ele se exprimă, fiind vii, dar o fac în tăcere. Liniștea este semnul că totul funcționează cum trebuie în organism. Primul scârțâit poate anunța venirea bolii.

Tăcerea este limbajul perfecțiunii, în timp ce zgomotul este expresia unei defecțiuni, a unei anomalii sau a unei vieți ce este încă în dezordine, anarhică și care trebuie controlată, perfecționată. De exemplu, copiii sunt zgomotoși pentru că au o energie și o vitalitate copleșitoare. Dimpotrivă, vârstnicii sunt tăcuți. Veți spune: “Bineînțeles, este normal, vârstnicii iubesc liniștea pentru că au puține forțe, deci zgomotul îi deranjează”. Este posibil, dar s-ar mai putea ca ei să fi evoluat, iar spiritul lor să fie acum acela care îi determină să caute liniștea.

Pentru a-și depăna amintirile, reflectând, revizuind și concluzionând, ei au nevoie de această liniște, în care se face o lucrare de detașare, de simplificare, de sinteză. Căutarea liniștii este un proces interior care conduce ființele către lumină și o adevărată înțelegere a lucrurilor. Cu cât omul se maturizează, cu atât înțelege că zgomotul este un inconvenient în munca sa, în timp ce liniștea este un factor de inspirație; astfel, el o va căuta, oferind inimii sale, sufletului și spiritului său posibilitatea de a se exprima prin meditație, rugăciune, creație filosofică sau artistică.

Multora nu le place liniștea, o suportă cu greu; ei sunt asemenea copiilor care nu se simt bine decât în zgomotul mulțimii, ceea ce dovedește că mai au mult de lucru pentru a-și clădi o adevărată viață interioară. Chiar și liniștea naturii îi tulbură și, când se întâlnesc, se grăbesc să discute ca și cum liniștea i-ar fi deranjat: ei o simt ca pe un gol ce ar trebui umplut prin gesturi și cuvinte. Este normal, liniștea fizică îi obligă să-și conștientizeze propriile disonanțe și dezacorduri interioare, de aceea frica îi copleșește; liniștea poate chiar să-i înnebunească. Negăsind nimic în interior ca să se distreze și să-și omoare timpul, ei cad pradă, încet-încet, demonilor interiori.

Liniștea este o expresie a păcii, a armoniei, a perfecțiunii.

Acela care începe să iubească liniștea, care înțelege că liniștea îi oferă cele mai bune condiții pentru activitatea psihică și spirituală, ajunge, încetul cu încetul, să o împlinească în tot ceea ce face; atunci când mișcă un obiect prin casă, când vorbește, când lucrează, în loc să facă o harababură, devine mai atent, mai delicat, mai simplu. Tot ceea ce face pare impregnat de ceva ce coboară dintr-o altă lume, o lume plină de poezie, muzică, dans, inspirație.

Interiorul

Ca discipol al Învățământului Fraternității Albe Universale, trebuie să știți că există anumite reguli de cunoscut și de respectat, calități ce trebuie să vi le dezvoltați, dacă doriți cu adevărat să vă manifestați în această fraternitate ca un membru activ, însuflețitor, surâzător. Liniștea este una dintre aceste reguli, una dintre aceste calități. Deci, învățați să iubiți și să realizați liniștea, altfel, chiar dacă vă veți afla acolo în corpul fizic, sufletul și spiritul vă vor fi mereu în altă parte.

În planul fizic, este ușor să obții liniștea, ajunge să închizi ușa sau ferestrele, să-ți astupi urechile. Dar aici nu este vorba despre liniștea exterioară. Desigur, ea este necesară, indispensabilă, în măsura în care oferă condițiile necesare pentru realizarea celeilalte liniști, a celei interioare, a gândurilor și sentimentelor, ceea ce este mult mai greu de obținut. Acolo, în forul tău interior, există zgomot, discuții, harababură, explozii.

Din nefericire, când încercăm să explicăm oamenilor că este în interesul lor să realizeze această liniște interioară, oferindu-le chiar metode de a ajunge la ea, ei nu ascultă, nu înțeleg, iar zgomotul pe care îl păstrează în ei se reflectă în întreaga lor conduită, care este dezordonată, haotică.

Dacă veniți într-o școală inițiatică, trebuie să învățați lucruri esențiale, altfel nu merită osteneala. Unul dintre aceste lucruri este tocmai realizarea liniștii interioare. Zilnic, trebuie să vă străduiți să evitați zgomotele ce vă vin din interior: discuții, revolte, certuri datorate unor gânduri, dorințe și sentimente rău stăpânite. Ca să scăpați de această gălăgie, trebuie să învățați să nu mai trăiți la suprafața lucrurilor, expuși agitațiilor și necazurilor ce se produc, ci să vă eliberați de preocupările prozaice, de griji și mai ales să schimbați natura nevoilor voastre. Atât timp cât veți rămâne în lumea nevoilor obișnuite, nu veți reuși să vă eliberați. Fiecare nevoie, fiecare dorință vă conduce pe căi bine determinate și, cunoscând natura acestora, veți ajunge într-o zonă populată cu fiare care urlă sau, dimpotrivă, într-o regiune populată cu creaturi celeste ce vă vor primi cu cântece de armonie.

Pentru moment, liniștea pe care ați reușit să o obțineți nu este una adevărată. De câte ori nu ați experimentat-o! Închideți ochii și toate problemele, toate preocupările sau animozitățile vă sar în față. În această așa-zisă “liniște”, continuați să vă certați cu soția, vă bateți copiii, țipați la un vecin care v-a insultat, îi cereți mai mulți bani patronului… și toate acestea le numiți liniște! Ei bine, nu, este un mare tărăboi!

Există persoane cărora le putem auzi zgomotul interior chiar și când stau liniștite, un freamăt le străbate întreaga ființă. Dar există și cazuri mai rare de persoane ce par înconjurate de liniște. Chiar și atunci când vorbesc, ele emană ceva liniștitor. Da, liniștea este o calitate a vieții interioare, nu mă veți putea înțelege decât atunci când veți reuși să rămâneți cel puțin câteva minute într-o adevărată liniște, ceea ce, poate, nu vi s-a întâmplat niciodată.

Câți nu se înșală, gândind că liniștea este un gol, absența oricărei activități sau creații, într-un cuvânt, neantul; în realitate, există liniște și liniște, dar, într-o manieră mai generală, o putem împărți în două mari categorii: aceea a morții și aceea a unei vieți superioare. Despre această ultimă categorie vorbim aici, căci pe ea trebuie să o înțelegem. Această liniște nu este o inerție, ci o lucrare, o activitate intensă care se realizează în mijlocul unei armonii profunde. Nu este nici vid, nici absență, ci o împlinire comparabilă cu cea trăită de ființele unite de o mare iubire și care trăiesc ceva atât de intens, încât nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte.

În om, liniștea este rezultatul unei armonii în cele trei planuri, fizic, astral și mental. Pentru a introduce liniștea în voi, trebuie să încercați să creați o armonie în corpul fizic, în sentimente și în gânduri. Vi s-a întâmplat, câteodată, să simțiți imediat o liniște profundă instalându-se în voi ca și cum zgomotul interior, pe care nu-l mai sesizați, trăind zilnic în el, s-­ar fi oprit brusc? Această liniște ați receptat-o ca pe o eliberare, o ușurare, ca și cum o greutate v-ar fi căzut de pe umeri, s-ar fi produs o eliberare din străfunduri, o poartă vi s-ar fi deschis, lăsând sufletul să plece și să se dilate în spațiu.

Această experiență ce v-a fost dată ca un dar ceresc fără să fi făcut nimic pentru a o obține o puteți repeta prin străduință și conștientizare. Un anumit număr de activități și exerciții vă pot ajuta în acest sens; fiecare își are felul și mireasma sa, iar cântecul, de exemplu, este unul dintre acestea. Cântând, realizăm o stare de armonie, de poezie și inspirație care, ajutată de gândirea și conștiința noastră, ușurează tensiunile interioare. Trebuie să înțelegem că nu cântăm numai pentru plăcerea de a cânta, pentru propria bucurie. Nu, cântăm întrucât cântecul trezește în noi o stare de vibrații intense, favorabile lucrării spirituale.

Între cântece, facem o pauză, în liniște, iar dacă eu prelungesc această pauză, nu trebuie să vă impacientați. Prin felul lor, prin inspirația lor mistică, cântecele pe care le interpretăm ne ridică nivelul de conștiință, iar liniștea care rămâne între ele va fi impregnată de puritatea lor, de frumusețea și profunzimea lor. Între noi și împrejurul nostru, simțim prezența unor curenți, a unor entități, a unor lumini. Ce condiții minunate sunt aici, de ce să nu le folosim în mod conștient?

Este inutil să aspirați la mari realizări spirituale atâta vreme cât nu veți stăpâni curentul zgomotos și dezordonat al gândurilor și sentimentele; ele vă împiedică să aduceți în voi adevărata liniște, cea care repară, ușurează, armonizează și răcorește! Când veți ajunge să realizați această liniște, veți transmite imperceptibil tuturor faptelor voastre un ritm, o distincție. Vă deplasați, atingeți obiectele și totul în voi nu este decât dans și muzică. Această mișcare armonioasă care se transmite tuturor celulelor organismului vostru vă face bine și acționează binefăcător asupra tuturor ființelor ce vă înconjoară: ele se vor simți ușurate, libere, luminate și îndemnate, la rândul lor, să se străduiască să regăsească aceste senzații trăite alături de voi. (va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 − 2 =