Proiect editorial inedit al Primăriei Vaslui: ”100 de ani – 100 de cărți!”

Primăria Vaslui a lansat proiectul editorial ”100 de ani – 100 de cărți, grație căruia bibliotecile școlare au primit câte 160 de volume pentru ca elevii să afle adevărata istorie a românilor.

27 martie, dată cu profunde semnificații pentru istoria poporului român, a fost marcată la Vaslui, în anul în care întreaga Românie își celebrează Centenarul, printr-un proiect editorial inedit: ”100 de ani – 100 de cărți”. este vorba despre 100 de cărți de istorie (tipărite în 160 de volume) consacrate integral Marii Uniri.

”Proiectul a fost gândit pentru a oferi o imagine amplă și adevărată asupra Marii Uniri din 1918, constituind o mărturie peste timpuri a unui efort istoriografic de lungă durată și cu rezultate demne de aprecierea contemporanilor”, a menționat Geanina Tofan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui.

Reprezentanții municipalității au ales ca toate aceste volume să fie puse la dispoziția elevilor vasluieni prin intermediul bibliotecilor unităților de învățământ, proiectul editorial urmărind nu doar marcarea Centenarului Marii Unirii, ci și un profund scop educațional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × 1 =