Răsfoind presa de altădată… (14): Ca-n bancul cu mecanizarea agriculturii

Brigada artistică de agitație din comuna Berezeni, în spectacol (1967)

La cea vreme, conform spuselor unor responsabili, tractoarele funcționau cam așa: „Patru ați văzut de ce stau, iar pentru două nu sînt tractoriști”; „Pentru un tractor nu este tractorist, pentru șase nu avem grape rigide”.

Calul de bătaie al presei regionale de atunci, dar și al presei naționale în toată plenitudinea ei, a fost agricultura. Industria dădea cel mai mare număr de fruntași în producție, inventatori și inovatori din rândurile muncitorilor, dar cei care îi hrăneau pe toți erau țăranii cooperatori. Tocmai de aceea ziariștii specializați ai „Flăcării Iașului” realizau aproape număr de număr reportaje și anchete prin bătăturile ceapeurilor și iaseurilor.

Un astfel de material realizase în raionul Huși Constantin Slavic, alias CS Vînătoru, când voia să-și păstreze numele real la secret. Titlul lui a fost: „La centru automulțumire, în unități ritm lent și calitate necorespunzătoare”. Prima frază – primul semnal al criticii aspre ce va urma: „În raionul Huși, timpul prielnic pentru începerea campaniei agricole a fost cu întîrziere sesizat”. Adică, zic eu, tovii n-au scos deștul înmuiat în stuchit ca să vază dacă bate vântul au nu.

Noile mașini de călcat industrial de la Fabrica de confecții Bârlad (1967)

După ce a remarcat că se putea „lucra din plin pretutindeni”, moșu’ Slavic a sărit la beregatele responsabililor cu rang înalt, inginerii Alexandru Harnagea și Gheorghe Teodorescu, „vicepreședinți ai Uniunii raionale a cooperativelor agricole”. Mai codindu-se, mai sclifosindu-se timid, mai scobindu-se în nas și scărpinându-se în cele trei litere, până la urmă, cei doi au scos graficul cu (ne)realizările, iar ziaristul a rămas ca la dentist când a văzut că „în seara de 25 martie a.c, din suprafața totală de 26.294 de hectare ce trebuia arată s-au realizat doar 885”. Lucrul naibii, cinci colhozuri nici măcar nu se apucaseră de zisa lucrare, iar alte opt araseră între două și zece hectare! Nici măcar semințele ce trebuiau aruncate pe arătura de toamnă nu apucaseră să vadă culoarea pământului!

Dezastru, vorba unei babe care se uită cu mare atenție la jurnalele televizate cu știri despre catastrofe. Ca scuză pentru aceste nepermise întârzieri, ștabii hușeni au adus „umiditatea excesivă din sol”.

Cât despre mecanizarea măreață a agriculturii socialiste, tov inginer Ion Roșu, directorul SMT Huși, spunea că, în privința tractoriștilor, „totul este în regulă”, adică OK, conform ultimelor cuvinte și expresii intrate în vocabularul Limbii Române. Numai că (era, deci, și o hibă), „nu au grape rigide pentru 60 de tractoare”, adică pentru aproape un sfert dintre cele existente, în număr de 282. Roșu, roșu ca sfecla de aceeași culoare, a afirmat sus și tare că „toate tractoarele pot lucra nestingherit”, uitând că doar cu un minut în urmă spusese că nu are grape rigide! El a primit și susținerea lui Dumitru Stanciu, „președintele Consiliului agricol raional”.

“Cînd a fost în bază, nu ne-am dus noi s-o procurăm, iar acum ne-am duce, dar nu mai este”

Vrând să se convingă de tăte cele (dar și de altele), Constantin Slavic a șters-o la „sediul brigăzii SMT din cadrul CAP Tîrzii”, unde, la orele prânzului, a găsit „doar patru mecanizatori ale căror tractoare erau trase la linie”. „A fost ieri de dimineață pontatorul Ion Alistar de s-a uitat pe cîmp și a văzut că e ud”, i-a spus reporterului unu’ Costică Chirica.

La sediul ceapeului, săritor nevoie mare s-a dovedit a fi contabilul șef, care (foarte fudul) a început să-i citească vulpoiului ieșean „programul pe ziua respectivă”. Dar cum socoteala din birou nu se potrivește cu cea de pe teren, așa cum pentru cucoana X socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, conțopistul a comis-o precum polițaiul Pristanda: „Două tractoare lucrează la polidisc, două la grăpat, unul la semănat mazăre, unul la transportat”, ceea ce nu era decât o minciunică. De altfel, a sărit cu gura, arțăgos, și tov Constantin Panainte, „șeful brigăzii de tractoare”, care i-a spus-o de la obraz contabilului: „Eroare! În Plan așa o fi, nu neg, eu, însă, am la lucru doar patru tractoare”. Către ziarist: „Patru ați văzut de ce stau, iar pentru două nu sînt tractoriști”. Firește, bietul socotitor-șef s-a dezumflat ca un pârț consumat în fața argumentelor indubitabile.

Următoarea oprire a fost la Oltenești, unde chiar „bossul” cooperativei agricole, Vasile Tiron, a început să-și depene ofurile: „Mai trebuie să ne procurăm 400 kg sămînță de lucernă și 140 kg sămînță de dovleci. Cînd a fost în bază, nu ne-am dus noi s-o procurăm, iar acum ne-am duce, dar nu mai este”. Cu tractoarele, cam aceleași belele ca la vecinii târzieni: „Patru tractoare stăteau la șosea, iar un altul lîngă un dîmb”. Motivul l-a explicat Vasile Lefter, șeful brigăzii: „Pentru un tractor nu este tractorist, pentru șase nu avem grape rigide”. Cu una, cu alta, dar și cu mai multe, treburile stăteau tare câș și nașpa.

Vremea pe regiunea Iași în ziua de 28 martie 1967 fusese uimitor de asemănătoare cu cea de astăzi: „Se menține ușor instabilă, cu cerul variabil, mai mult noros. Se vor semnala precipitații slabe și temporare sub formă de lapoviță și ninsoare. (…) Temperatura aerului, în ușoară creștere: minimele vor fi cuprinse între minus 1 și plus 3 grade, iar maximele între 8 și 13 grade”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × 3 =