Ce se întâmplă într-o zi normală în economia vasluiană? Trei patroni pun lacătul pe afaceri!

Vasluienii au, probabil, mare noroc în dragoste, de vreme ce la business ghinioanele se țin scai de ei. În primele două luni ale anului, 174 de firme au fost radiate de la Registrul Comerțului.

Numărul firmelor radiate de la Oficiul Registrului Comerțului (ORC) de pe lângă Tribunalul Vaslui în primele două luni ale anului curent a înregistrat o creștere față de aceeași perioadă din 2017, ceea ce denotă o situație îngrijorătoare pentru mediul de afaceri din județ. Astfel, dacă în primele două luni din 2017 fuseseră șterse din evidențe 135 de societăți, acum au fost 174, ceea ce înseamnă cu 28,89% mai multe.

Un calcul simplu arată că, în medie, în fiecare zi din 2018, aproape trei patroni au pus lacătul pe propriile afaceri.

Din peisajul mediului de afaceri al județului Vaslui au dispărut atât persoane fizice (PFA), cât și societăți comerciale cu răspundere limitată (SRL) și întreprinderi individuale (II).

Potrivit reprezentanților ORC Vaslui, radierea unei entități (în urma dizolvării sau lichidării), cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc.) sau fără (PFA, II, Întreprindere Familială), se face fără plata taxelor de registru. Eliminarea tarifelor pentru această operațiune este stabilită de Legea nr. 1/2017. Radierea unei entități înseamnă desființarea efectivă a acesteia și ștergerea ei din Registrul Comerțului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen + 16 =