RC Bârlad, mai aproape de play-off!

Sâmbătă, 31 martie, echipa reprezentativă de rugby a Bârladului a înregistrat cea de-a doua victorie din returul Diviziei Naționale de Seniori (DNS), sezonul competițional 2017-2018. Meciul s-a jucat în deplasare, împotriva celor de la RCM Galați.

Sportivii legitimați la Rugby Club (RC) Bârlad și antrenați de Ioan Harnagea s-au mobilizat exemplar, așa că, la fluierul de final, tabela de marcaj arăta 26-18 în favoarea lor. După timpul regulamentar de joc, gălățenii numărau trei eseuri și o lovitură de pedeapsă, în timp ce bârlădenii aveau patru eseuri și trei transformări.

După cea de-a zecea etapă din DNS, RC Bârlad se află tot pe locul IV în clasamentul provizoriu, cu 29 de puncte, după ACS Tomitanii Constanța (36 de puncte), SCM Gloria Buzău (35 de puncte) și CS Năvodari (33 de puncte), dar înaintea CS Știința Petroșani (19 puncte), RCM Galați (11 puncte), CSM Bucovina Suceava (8 puncte) și CSUAV Arad (6 puncte).

Următorul meci pe care îl vor disputa bârlădenii va avea loc după Sărbătorile Pascale, pe 14 aprilie, de la ora 10, pe stadionul „Rulmentul”, în compania CSUAV Arad.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − 11 =