O nouă carte a profesorului Dan Ravaru: “Revenirea Basarabiei la vatra străbună. Centenarul Marii Uniri” (I)

Dan Ravaru

“Nu putem concepe existența neamului românesc fără Nistru, cum nu putem să o concepem fără Dunăre și Tisa, ca să ne despartă de elementul slav. Basarabia reprezintă pentru noi intrarea casei noastre” – Gheorghe Brătianu.

Profesorul Dan Ravaru și-a propus și a reușit ca această carte să fie un fel de statuie din cuvinte și imagini, din evocări și mărturisiri, din întâmplări și acte de viață. “Revenirea Basarabiei la vatra străbună. Centenarul Marii Uniri” tratează subiecte de profunzime, mai puțin cunoscute publicului larg: “Basarabia – lupta națională”, “Situația economică și socială”, “Spiritul național”, “Partidul național moldovenesc”, “Sovietele și antiromânismul”, “Problema țărănească”, “Învățământul”, “Biserica”, “Sfatul țării”, “Proclamarea Republicii Democratice Moldovenești”, “Independența”, “Unirea”.

Începutul cărții, intitulat “Eminescu a fost moldovean sau român?”, este modul pe care autorul l-a ales pentru a clarifica faptul că trăitorii de pe ambele maluri ale Prutului sunt de același neam, sunt români. Este meritoriu faptul că profesorul Dan Ravaru și-a propus (așa cum mărturisește la pagina 7) să redea cu obiectivitate evenimentele care au culminat cu extraordinarul act de la 27 martie 1918 (9 aprilie 1918, pe calendarul vechi), începutul constituirii României Mari. Cu siguranță, acest volum va însemna, pe lângă marcarea Centenarului Unirii Mari, un nou început în ceea ce privește cunoașterea reciprocă, largă și profundă, a românilor de pe ambele maluri ale Prutului. La baza documentației au stat scrierile basarabenilor Anton Moraru și Ion Negrei (“Anul 1918. Ora astrală a neamului românesc”), Ion Stafi (“Spovedaniile Basarabiei”), Gheorghe Andronache (“Albumul Basarabiei, în jurul marelui eveniment al Unirii”), precum și ale lui Constantin Kirițescu (“Istoria războiului pentru întregirea României: 1916-1919”) și Onisifor Ghibu (“Pe baricadele vieții”).

Niciodată în istoria Moldovei, până în 1812, Prutul n-a constituit o linie despărțitoare între fiii aceluiași neam. Împărțirea în Țara de Sus și Țara de Jos nu ținea cont de Prut. La 1390, voievodul Roman I spunea că Moldova se întinde de la munți până la țărmul mării. De la Mihai Eminescu știm că “Pe la 1370, Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridici, adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei și al Țărilor tătărești, întinsese marginile domniei sale până la Nistru, de-a lungul țărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de la tătari”. Cele mai falnice cetăți ale Moldovei (Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă) au fost situate pe Nistru. De la neamul Basarabilor, zona din sud-estul teritoriului românesc dintre Prut și Nistru s-a numit Basarabia.

Țarii de la Moscova, considerându-se urmași ai împăraților bizantini de la Constantinopol, au căutat să-și revendice iluzoria moștenire. Primul care a vrut să pună în practică dezideratul rusesc a fost Petru cel Mare. El a apelat la Dimitrie Cantemir și a pătruns în Moldova în 1711, armata sa fiind însă zdrobită de turci. A urmat șirul războaielor ruso-turce, care nu au făcut altceva decât să însângereze pământul românesc. A venit acel 16 mai 1812, când, prin Pacea de la București, partea din Moldova așezată pe malul drept al Prutului este părăsită și dată Sublimei Porți, iar cea din stânga Prutului este lăsată Curții Imperiale a Rusiei. Turcii cedau teritorii care nu le aparțineau.

Isteți, rușii, pentru a preveni orice confuzie cu Moldova rămasă turcilor, au botezat noua lor achiziție Basarabia. Rusia a adoptat tactica pașilor mărunți, acordându-i titulatura de oblastie, adică regiune, ținut, ceea ce presupunea o oarecare autonomie.

La 16 mai 1812 este alcătuit un fel de guvern provizoriu, iar la 21 august 1812 are loc organizarea Bisericii basarabene, ambele după obiceiul pământului. Țarul Alexandru, pentru a fi în ton cu promisiunile făcute, va numi să guverneze Basarabia un pământean, Scarlat Sturza, împreună cu un sfat de boieri, de asemenea pământeni, iar în fruntea bisericii va fi instalat mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni, de origine ardelean și venit de la Iași.

Statutul de oblastie al Basarabiei este întărit în 1814, când i se acordă autonomie. În același timp, se iau primele măsuri pentru deznaționalizarea Basarabiei. Sunt aduși găgăuzi (turci de religie creștină), bulgari, germani, elvețieni, ucraineni și ruși, atrași de slujbe bine plătite sau de acordarea de loturi de pământ. În paralel, moldovenii localnici primesc promisiunea unor proprietăți de peste 50 de hectare în zonele slab populate din Siberia.

În curând, aveau să se schimbe lucrurile. În 1825 este desființat Sfatul boierilor, iar în 1828 Țarul Nicolae desființează orice formă de autonomie. Basarabia devine o gubernie, condusă exclusiv de funcționari ruși necinstiți și hrăpăreți. Sunt desființate toate școlile românești, limba română fiind gonită de pretutindeni. Este adus un mitropolit rus, al cărui palat va fi încălzit prin arderea cărților românești, căutate peste tot și confiscate. În școli se predă numai în limba rusă, iar în biserică se slujește numai în rusește.

În urma războiului Crimeii, în 1856, când Rusia suferă o zdrobitoare înfrângere, trei județe din sudul Basarabiei sunt retrocedate Moldovei: Cahul, Ismail și Bolgrad. Ele vor intra în componența României după anul 1859. După 1877, din aliat al României, cea care a salvat-o de la un posibil dezastru pe câmpiile Bulgariei, Rusia devine (în 1878) un dușman care amenința existența statului român. Nu s-a produs invazia României, dar cele trei județe vor fi, din nou, furate.

Etapele unirii

În continuare, profesorul Dan Ravaru ne oferă date istorice și portrete de luptători naționali. Imediat după acel odios an 1812, în Basarabia au început protestele împotriva raptului teritorial. Situația se complicase fără implicarea localnicilor. Au fost rupte în două județele Iași și Fălciu, care se întindeau pe ambele maluri ale Prutului. Mai mult, numeroase familii și sate precum Petrești și Pogănești au fost despărțite. Acum, marii boieri aveau moșii pe ambele maluri ale Prutului. Ei au fost puși în situația dramatică de a alege, împreună cu familia, o anume reședință în raport cu râul Prut. În conformitate cu statisticile vremii, în perioada 1812-1825, ignorând prezența grănicerilor ruși, 5.000 de familii din Basarabia au trecut Prutul în Moldova. Pentru stoparea fenomenului, guvernatorul rus a interzis orice contact între rudele aflate în cele două țări, interdicție continuată de sovietici. În 1853, guvernatorul Basarabiei a dat o hotărâre prin care se interzicea așezarea unor noi locuitori în satele de pe valea Prutului.

În perioada 1860-1890, tot mai mulți tineri nobili moldoveni (titlu primit de boieri) militau deschis pentru unirea cu România. În același timp, s-au intensificat și consolidat relațiile dintre bisericile și mănăstirile din Basarabia cu cele din țară, săvârșirea slujbelor ortodoxe făcându-se, și pe malul stâng al Prutului, în limba română. Se folosește tot mai mult termenul de “român” și nu cel de “moldovean”. Așa se face că, în 1827, filologul și pedagogul Ștefan Margela a tipărit “Gramatica rusească-românească”, destinată învățământului. În același timp, sunt editate  “Abecedarul român”, “Istoria națională”, “Cursul primitiv de limba română”, “Abeceda română”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, doi mari intelectuali de origine basarabeană trec în România – Bogdan Petriceicu Hașdeu și Constantin Stere. Primul înființează, în 1890, “Societatea Românilor Basarabeni”, numită, semnificativ, “Milcov”. Cel de-al doilea, după ce scapă de exilul siberian, se implică efectiv în lupta pentru unire, mobilizând și alți promotori: Mihail Ene, Victor Duca, Nicolae Sinescu și o mare doamnă a Basarabiei, Elena Alistar, fiică și soție de preot, învățătoare și medic de front. A fost unica femeie din Sfatul țării care a votat unirea Basarabiei cu România.

În anul 1912 au fost arestați peste 300 de basarabeni care au avut curajul să protesteze față de festivitățile organizate de ruși cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la cotropirea Basarabiei. În același timp, și dincoace de Prut se milita pentru eliberarea Basarabiei și unirea cu România. De pildă, Mihai Eminescu, în peste 20 de articole publicate în “Timpul”, a susținut revenirea Basarabiei și Bucovinei la Moldova: “Rusia nu se mulțumește de a fi luat o parte mare și frumoasă din Vatra Moldovei, ci voiește să-și ia și sufletele ce se aflau pe acest pământ și să mistuiască o parte din poporul român”.

Dar să vedem cum au decurs etapele Unirii. Forța agresivă a rușilor a sporit după reformele lui Petru cel Mare, sub un lustru exterior de europenism, dar care, “în esență, au rămas aceiași prădători ca și vechii lor stăpâni, tătarii” (pagina 7), extinzându-se nu numai în Asia, ci și în Europa. După mișcările revoluționare din 1905, cei care doreau transformarea Rusiei într-un stat modern se grupaseră în câteva mișcări politice, a căror influență asupra maselor nu era puternică, poporul fiind lipsit de binefacerile culturii.

Vine revoluția din februarie și țarul este silit să abdice. În desfășurarea viitoarelor evenimente pot fi considerate trei etape, având la bază ideologiile celor ajunși la conducere: o aripă burgheză, una social-democrată și cea considerată comunistă, deși nu purta acest nume aici. Aceasta, a treia, a ajuns să conducă statul, în frunte cu Lenin și Troțki. Lenin a reușit să atragă masele pe baza celor trei lozinci: pace, pământ și libertate.

Prin încheierea păcii de la Brest-Litovsk dintre Rusia și Germania, România a devenit, practic, încercuită de inamic și a trebuit să încheie o pace umilitoare. Toate aceste evenimente au avut urmări importante asupra evoluției Basarabiei.

În 1917, Basarabia avea o suprafață de 44.500 de kilometri pătrați și o populație de peste 2,5 milioane de locuitori, dintre care majoritatea erau români. Străinii veniți aici și-au construit moșii prin fraudarea proprietăților țărănești sau prin ocuparea moșiilor românilor rămași dincolo de Prut. Țăranilor basarabeni li s-au acordat mari loturi din pământul răpit de ruși de la alte populații de pe teritoriul imperiului. Așa se face că moldovenii au întemeiat sate în zona Caucaz și pe Valea Amurului, unde și astăzi trăiesc circa 30.000 de urmași de-ai lor. O mulțime de familii moldovenești nu aveau pământ deloc sau aveau foarte puțin.

Pe lângă producerea cerealelor, moldovenii erau preocupați de viticultură, pomicultură și sericicultură. În acest timp, numărul firmelor industrial-comerciale s-a redus cu peste 33%, iar industria și comerțul se aflau în mâinile unor venetici din Imperiul Rus. Operațiunile bancare și comerciale erau controlate de bancheri din Moscova și Petrograd ori din Odesa. Starea de război a influențat puternic economia Basarabiei. Societatea, cu unele excepții, s-a aliat guvernului provizoriu și a acceptat dispariția monarhiei. Transformările au plecat de jos, dar au ajuns curând la vârful conducerii Basarabiei. A fost instituit Comisariatul gubernial al Basarabiei, în locul guvernatorului și al grupului de slujbași din jurul acestuia. Sentimentul național va cunoaște o creștere ce va duce la dominarea certă a vieții politice.

Starea de spirit a armatei ruse în anul 1917 era cât se poate de rea. Revoluția a evidențiat problemele ei grave. Ostașii își părăseau unitățile, îi înlăturau pe vechii comandanți și puneau în locul lor pe alții fără nicio competență. Prin orice mijloace, căutau să plece acasă: confiscau trenuri și alte vehicule, își vindeau caii, armele și chiar tunurile. Comandamentul forțelor militare române ia hotărârea ca toate unitățile militare rusești să părăsească teritoriul românesc. Comandantul forțelor militare rusești, Scerbacev, își pierduse orice autoritate, devenise incapabil de a realiza aceste manevre. Armata a 6-a rusă, poziționată pe Valea Siretului, devenise complet atașată revoluției. Ca urmare, părăsește în totalitate frontul, dorind să treacă Prutul în Basarabia. Mai erau și alte unități rusești care doreau același lucru.

La Galați se creează o problemă foarte gravă. Comandanții militari români din zonă se opun trecerii Prutului. Rușii bombardează orașul, dar rămân incapabili să-și îndeplinească dorința. Ca urmare, se predau germanilor. Unele unități se predau românilor, în schimbul permisiunii de a trece peste Prut, însă doar cu caii și căruțele, sub strictă pază. Probleme asemănătoare se întâmplă pe linia Roman-Pașcani. Au loc lupte pentru apărarea orașelor Iași și Fălticeni. Trupele noastre dezarmează, rând pe rând, trupele rusești. Ostașii ruși sunt urcați în trenuri și trimiși spre sudul Basarabiei. La Mihăileni, în Bucovina, o parte din trupele rusești se predau românilor, iar alta, inamicilor austrieci. Dezarmarea trupelor rusești bolșevice, care, trecând Prutul, ar fi putut aduce mari prejudicii Basarabiei în cazul în care ar fost înarmate, a fost coordonată și condusă de viitorul mareșal Constantin Prezan.

“La luptă în unire”

În 1812, când Basarabia a fost inclusă în Imperiul Rus, nu se putea vorbi de ideea națională în această zonă. Totuși, spiritul național s-a dezvoltat și aici, în ritm cu evoluția acestuia în Moldova și Țara Românească. Primul Război Mondial și revoluțiile din Rusia au contribuit la ascuțirea și punerea în practică a ideilor naționale, punctul de maxim fiind atins în momentul unirii Basarabiei cu România. Conviețuirea multinațională din armata țaristă a determinat ca, pe lângă idealurile sociale rusești (legate de libertate, autodeterminare și proclamarea republicii), să se facă simțită și nota națională nu numai la moldoveni, pentru care exista dintotdeauna. A contribuit la aceasta, într-o măsură foarte mare, cunoașterea directă a României și cunoașterea românilor ardeleni, prizonieri din fosta armată austro-ungară, care se declarau români și renunțau la vechea cetățenie.

De aici, revendicările naționale cuprind întreaga Basarabie. Un adevărat manifest l-a constituit poezia “Limba Noastră”, a preotului basarabean Alexei Mateevici, aflat pe frontul din Moldova. Să nu uităm că în Basarabia erau și refugiați români. Aceștia au scos ziarul “Ardealul”, cu litere latine, și au ținut cursuri de vară cu învățătorii basarabeni, care au deprins, astfel, cititul, scrisul, literatura, istoria, geografia și cântecul românesc. La fel se întâmpla și cu studenții, preoții și soldații basarabeni aflați pe teritoriul românesc și care au arborat tricolorul. Desigur, au existat și atitudini ale adversarilor spiritului românesc.

Fruntașii basarabeni, în frunte cu Pan Halippa, au încercat să contacteze guvernul central din Petrograd. După eșec, delegația a cerut audiență la Lenin și au obținut-o prin intermediul lui Troțki. Lenin le-a explicat că guvernul n-are de unde să le înapoieze fondurile centrale, fiind nevoie de bani pentru continuarea războiului. Dar, în ceea ce privește acțiunea cultural-moldovenească, îi îndeamnă să ia legătura cu Iașul. Ajuns, însă, în fruntea statului, Lenin și-a schimbat total atitudinea, dorind recuperarea Basarabiei.

Impunerea ideii naționale s-a lovit, de multe ori, de gradul de cultură scăzut al țărănimii. Patrioții moldoveni au pornit de la ideea culturalizării și au ajuns, apoi, la ideea politică. Astfel, Onisifor Ghibu le vorbește tovarășilor săi de luptă despre necesitatea unui partid național moldovenesc. Din inițiativa ziarului “Cuvânt Moldovenesc”, la 13 mai 1917 a avut loc o adunare a intelectualilor basarabeni, care a hotărât să restabilească “Societatea de popularizare a culturii moldovenești”. Treptat, se ajunge la concluzia clară că este nevoie de un partid reprezentativ.

La 2 aprilie 1917, Pan Halippa publică, în “Cuvânt Moldovenesc”, editorialul “La luptă în unire”. Acesta era, practic, programul de acțiune al patrioților români basarabeni. Titlul este semnificativ pentru ideea de unire cu România, iar afirmația subînțeleasă.

A urmat ședința de constituire a Partidului Național Moldovenesc. Comitetul de conducere avea un președinte (Paul Gore), un vicepreședinte (Vladimir Herța), un secretar general (Pan Halippa) și un președinte de onoare (Vasile Stroescu). Tot în “Cuvânt Moldovenesc” (din 9 aprilie 1917) se va publica și programul Partidului Național Moldovenesc, conturând scopul final al luptei acestuia: autonomia Basarabiei. În program mai erau stipulate drepturi cetățenești și naționale atât pentru moldovenii din Basarabia, cât și pentru cei de dincolo de Nistru. Programul își mai propunea, pe lângă cultivarea sentimentului național, promovarea limbii moldovenești și măsuri de ordin economic, pentru susținerea noului stat. Totodată, sunt păstrate legăturile cu Rusia și colaborarea legislativă cu aceasta. (va urma)

Un răspuns pentru: O nouă carte a profesorului Dan Ravaru: “Revenirea Basarabiei la vatra străbună. Centenarul Marii Uniri” (I)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty − 13 =