Cinci bârlădeni, „parte” la Cupa României

Mult râvnitul trofeu Cupa României a fost cucerit, în premieră, în acest an, de echipa de rugby CSM București, din care fac parte și cinci bârlădeni.

Ediția din acest an a finalei Cupei României la rugby s-a disputat sâmbătă, 31 martie, pe stadionul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, avându-i ca protagoniști pe jucătorii de la CSM Știința Baia Mare și CSM București. „Zimbrii” (băimărenii) au disputat cea de-a 16-a finală din istorie (au câștigat trofeul de cinci ori: 1981, 1990, 1999, 2010 și 2012), în timp ce „tigrii” (bucureștenii) au jucat pentru prima dată în acest act.

În premieră, Cupa României a fost cucerită de CSM București, care a învins cu scorul de 27-26, după prelungiri. La finele celor 80 de minute, tabela de marcaj arăta 19-19.

Printre noii campioni se numără și cinci foști componenți ai Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad: Vasile Balan (26 de ani, pilier), Cosmin Alexandru Iliuță (20 de ani, aripă), Codrin Bercu (20 de ani, centru), Ștefan Iancu (19 ani, linia a II-a) și Andrei Toader (21 de ani, linia a II-a).

Și la CSM Știința Baia Mare evoluează bârlădeni, respectiv Cristi Marian Chirică (21 de ani, flanker), Alexandru Bucur (24 de ani, fundaș), Alexandru Țiglă (25 de ani, mijlocaș la grămadă) și Vlad Vișan (18 ani, linia a doua).

De menționat că reprezentativa de rugby a Bârladului a câștigat acest trofeu de două ori, în 1986 și în 1987, când echipa se numea Rulmentul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one + 14 =