O nouă carte a profesorului Dan Ravaru: “Revenirea Basarabiei la vatra străbună. Centenarul Marii Uniri” (II)

Dan Ravaru

“Nu putem concepe existența neamului românesc fără Nistru, cum nu putem să o concepem fără Dunăre și Tisa, ca să ne despartă de elementul slav. Basarabia reprezintă pentru noi intrarea casei noastre” – Gheorghe Brătianu.

Militarii din Odesa (pe 30 martie 1917) pun bazele unui nou partid național, intitulat Partidul Progresist Moldovenesc. Evident, erau diferențe între programele celor două partide. Cei din Odesa făceau niște concesii față de programul bolșevic în privința pământului și față de folosirea limbii ruse. Pe 19 aprilie 1917 are loc fuziunea celor două partide, care urmăreau, de fapt, aceleași scopuri.

Spiritul revoluționar s-a manifestat accentuat, mai întâi în rândul militarilor moldoveni. Rolul principal în coordonarea acțiunilor i-a revenit Comitetului Militar Moldovenesc din Odesa, condus de căpitanul Emanuel Catelli. Problema cea mai importantă o constituia organizarea unor forme de apărare armată față de cei care contestau autoritatea moldovenilor și exercitarea drepturilor acestora. S-a trecut la organizarea cohortelor moldovenești (mici unități militare, de câte 100 de ostași). Termenul provenea din latină și desemna o subdiviziune a legiunilor. Au fost create 16 cohorte. La 23 iunie, la Chișinău, începe procesul de unificare a lor. Chișinăul devine sediul Comitetului Executiv Central Moldovenesc al Soldaților și Ofițerilor. În fruntea acestuia se afla sublocotenentul Gherman Pântea. Cum la Chișinău era un Comitet Militar Rusesc, care-și aroga dreptul de a executa puterea pe întreg teritoriul Basarabiei, s-a impus cu necesitate ducerea unor tratative între cele două comitete. Tratativele au fost încheiate în favoarea moldovenilor, deși interveniseră și naționaliștii ucraineni, prin Rada de la Kiev, organul lor de conducere, care doreau să includă Basarabia în Ucraina.

Succesele naționaliștilor basarabeni vin din aproape în aproape. Mai întâi, cărturarul Ștefan Ciobanu este impus în conducerea județului Chișinău, apoi patriotul Vladimir Cristi a fost numit comisar gubernial al Basarabiei, iar vice-comisar, alt patriot, Ion Inculeț.

Pe 27 octombrie 1917, la Congresul Militar Moldovenesc, s-a proclamat autonomia Basarabiei, făcându-se, astfel, primii pași spre constituirea Sfatului Țării. Un interes deosebit le-a fost acordat românilor de peste Nistru. Acestora li s-au asigurat zece locuri de deputați în Parlamentul Basarabiei.

Elanul revoluționarilor bolșevici avea, pentru început, un scop “măreț”, dar care depășea posibilitățile politice de realizare. Existau o serie de organizații politice, alcătuite din străini (populația alogenă a Basarabiei). În martie 1917, reprezentanții lor au format soviete de deputați, care intenționau apropierea de Rusia Sovietică și includerea Basarabiei în această nouă formă statală. Românii erau îndemnați să susțină Rusia și “republica democratică federativă”. Cuvântul “soviet” (sfat) avea pentru ei o adevărată încărcătură magică, și au încercat să-l impună și dincolo de granițele Imperiului țarist.

În Basarabia, până la ocupația rusească din 1812, existau multe sate răzășești. Chiar și în satele de clăcași, supuse proprietății boierești, țăranii aveau dreptul asupra unor loturi de pământ, numite “pentru hrană”. Sub o formă sau alta, țăranii s-au împotrivit întotdeauna asupririi rusești pentru că rușii, în acțiunile lor de colonizare, i-au lăsat fără pământ pe cei mai mulți dintre țărani. Guvernul provizoriu a continuat procesul de înstrăinare a pământului, și de aici au pornit numeroase mișcări sociale, țăranii trecând la ocuparea moșiilor și împărțirea pământului. Au început să taie pădurile și să folosească imașurile și fânețele boierilor. Toate acestea erau făcute la îndemnurile agitatorilor bolșevici.

În aprilie 1917, a început organizarea sovietelor și în lumea satelor. În cadrul Congresului țăranilor din Basarabia, organizatorii ruși au reușit să stabilească toate hotărârile în spiritul politicii de la Petrograd. Dintre măsurile principale privind deznaționalizarea luate de Rusia, cea mai aspră era interzicerea învățământului în limba maternă. Pe 10 aprilie 1917, la Chișinău, s-a desfășurat primul Congres al corpului didactic, unde s-a cerut o reorganizare generală a învățământului. A fost înființată Asociația învățătorilor moldoveni din Basarabia, care a luat în serios problemele existente dincolo de Nistru, acestea fiind destul de grave.

Între 25 și 28 mai 1917, au avut loc lucrările unui nou congres didactic, la care au participat numai învățători moldoveni. Au fost dezbătute probleme legate de limba de predare în școli și de instruirea generală a copiilor din Basarabia. Nu toți cei prezenți erau convinși de identitatea dintre moldovean și român, neclaritate care dăinuie și în zilele noastre. Congresul a luat hotărâri foarte importante: stabilirea unui program de dezvoltare a școlilor naționale, adoptarea alfabetului latin și naționalizarea întregului proces de învățământ din Basarabia. Începând cu septembrie 1917, în școală au fost introduse obligatoriu obiectele: limba română, istoria românilor, geografia, ortografia și muzica națională.

Presiunile rusești au creat o tendință de rusificare și a membrilor români ai clerului din Basarabia. Biserica rusă milita pentru convingerea basarabenilor că ei aparțin, sufletește, rușilor. În același timp, preoțimea basarabeană susținea cauzele românilor dintre Prut și Nistru. În octombrie 1906 se trecuse la impunerea unor cărți pentru săvârșirea slujbelor în limba română, iar în iunie 1908 apare revista “Luminătorul”, în limba română. Preoțimea română începe să se încadreze plenar în orientarea națională. Liderul preoțimii basarabene, arhimandritul Gurie, susținea că preoțimea trebuie să vorbească în aceeași limbă pe care o vorbește poporul.

Primul Congres al clerului din Basarabia, din 19-24 aprilie 1017, evidențiază că preoțimea basarabeană se înrolase în rândurile mișcării naționale. În conformitate cu Programul Partidului Național-Moldovenesc, se doreau: naționalizarea bisericii, autonomia ei, alegerea în fruntea acesteia a unui ierarh moldovean, introducerea învățământului bisericesc și oficierea serviciului divin în limba română. Preoțimea moldovenească a participat activ la evenimentele din anul 1017: constituirea Sfatului Țării, proclamarea Republicii Democratice Moldovenești și actul de Unire (din 27 martie 1918) a Basarabiei cu România.

Unirea

Ideea de autonomie presupunea, pe lângă existența unui organ executiv, și constituirea unui organ legislativ, care să stabilească normele de existență a viitorului stat. Încă din 9 aprilie 1917, în “Cuvânt Moldovenesc”, era subliniată necesitatea constituirii unei Diete provinciale, numită Sfatul Țării, care urma să legifereze ceea ce a fost mai bun din vechile obiceiuri și să stabilească reguli pentru viața politică actuală.

Pe 29 septembrie 1917 se ia prima hotărâre (care presupunea traducerea ei în practică) din partea Comitetului Executiv Militar Central Moldovenesc. Se impunea o coordonare eficientă între forțele moldovenești civile și cele militare. Celelalte forțe politice, Comisariatul gubernial, sovietele, diferitele comitete militare (cu excepția celui moldovenesc), erau străine de Basarabia și de interesele sale. Serveau doar interesele Rusiei și ale minorităților.

Comitetul Executiv Militar Central Moldovenesc organizează un nou congres între 20 și 27 octombrie 1917. Congresul a declarat autonomia Moldovei. Pe lângă stăpânirea vremelnică, urma să fie un împuternicit al neamului moldovenesc. S-au hotărât: formarea de noi cohorte (până la 100), cercetarea trecutului Basarabiei, introducerea învățământului obligatoriu și gratuit și constituirea Sfatului Țării (parlamentul Basarabiei).

Pe 2 noiembrie 1917 a vut loc ședința biroului organizator pentru constituirea Sfatului Țării, iar pe 21 noiembrie 1917, în palatul Sfatului Țării, se deschide prima dintre lucrări. A fost ales ca președinte Ion Inculeț. Interesant a fost cuvântul lui Ion Pelivan, care a considerat lipsa unității drept cel mai tragic aspect al istoriei basarabenilor: “În 1812 noi am fost rupți din trupul Moldovei și alipiți la împărăția rusească. Întotdeauna s-a întâmplat așa în istoria Moldovei: când se luptau între ei cei doi hoți, rusul și turcul, nu suferea vreunul din ei, ci sărmanul nostru neam moldovenesc. Așa și la 1812, lui i s-a rupt o coastă din trup ca să i se dea țarului rusesc”.

Sfatul Țării s-a impus ca singurul organ având dreptul să adopte măsuri radicale pentru Basarabia. A urmat un “Proiect de Organizare a Ocârmuirii Basarabiei”. La 2 decembrie 1917, Sfatul țării a proclamat Basarabia drept Republică Democratică Moldovenească, considerată parte componentă a Republicii Federative Democratice Rusești, avându-se în vedere măsurile de prudență și fără niciun temei legal. Dintre ideile după care s-a călăuzit Sfatul Țării pentru realizarea celor propuse amintim: vot universal, direct, egal și secret, alegerea unei adunări constituante a Republicii Moldovenești, împărțirea pământului la țărani, producerea și aprovizionarea întregii populații cu alimente și mărfuri de primă necesitate, sub controlul statului, durata zilei de muncă de opt ore, controlul producției și al profiturilor, abolirea pedepsei capitale, organizarea de școli pentru toate minoritățile. Se menționează necesitatea încheierii păcii fără anexiuni și contribuții pe baza auto-determinării. Pe 7 noiembrie 1917 este alcătuit Consiliul Directorilor Generali, compus din 9 membri și avându-l ca președinte pe Pantelimon Erhan.

Puținele forțe militare moldovenești nu puteau face față dezordinii din țară. În aceste condiții, s-a cerut sprijinul Armatei Române. Sfatul Țării, prin adresele trimise pe 22 și 24 decembrie 1917 guvernului român, cerea urgentarea trimiterii de trupe românești. Pe 3 decembrie sosise la Chișinău comisarul S. Roșal, care avea ordin de la Lenin să organizeze revoluția socialistă în România. Se dorea o Basarabie Sovietică și o Românie Sovietică. Ca urmare, Roșal l-a înlocuit pe generalul rus care comanda garnizoana Chișinău cu un simplu soldat, care a început să-și extindă autoritatea și asupra altor garnizoane. Roșal a organizat și un complot la Iași, care nu i-a reușit. Încercările sale au fost înăbușite de generalul Prezan, iar el a fost arestat și împușcat, ceea ce condus la o stare conflictuală între România și Rusia.

În noaptea de 6 ianuarie 1918, Front-Odelu (conducerea bolșevică) a adoptat o hotărâre care prevedea arestarea directorilor generali și a fruntașilor moldoveni din Sfatul Țării, a ofițerilor comandanți de unități moldovenești și a fruntașilor nobilimii basarabene. Situația gravă creată a impus grăbirea intervenției românești, trimițându-se dinspre Prut Divizia a 11-a, de sub comanda generalului Ernest Broșteanu. Alături de el, la comanda Armatei Române se afla și generalul vasluian Ion Rășcanu. Generalul Prezan, șeful Marelui Stat Major, s-a adresat populației din Basarabia cu o proclamație în care se sublinia că armata română nu avea conflicte cu locuitorii din Basarabia, ci numai cu rușii, deși s-a căutat rezolvarea problemelor pe cale pașnică.

Federația rusă începe să dea semne de descompunere. Și-au proclamat independența popoarele baltice: estonii, letonii și lituanienii. La fel, finlandezii. Pe 7 noiembrie, Ucraina își proclamă independența. Lenin le dă dreptul germanilor și austro-ungarilor să pătrundă în Ucraina.

Independența Basarabiei este recunoscută parțial, în speranța că pe viitor se va integra federației ruse. Pentru prima dată, la 22 ianuarie 1918, Sfatul Țării pune cu voce tare problema independenței. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1918, prin unanimitate de voturi, se proclamă Republica Moldovenească independentă. Consiliul Directorilor Generali devine, acum, Consiliul de Miniștri, președinte fiind ales Daniel Ciugureanu, iar președinte al republicii rămâne Ion Inculeț.

La Odesa (decembrie 1917), la Bălți (martie 1918), la Soroca (martie 1918) și în alte părți au avut loc adunări ale autorităților locale, în care s-au luat hotărâri privind unirea cu România. Rușii reacționează trimițând noi trupe în Basarabia. Ideile unioniste sunt susținute de publicațiile patriotice: “Cuvânt Moldovenesc”, “România nouă”, “Ardealul” și “Sfatul Țării”. Intră în lupta pentru unire și Comitetul Studenților Moldoveni din Basarabia. Se raliază Unirii scriitori cunoscuți, ca Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Ion Pillat, Nechifor Crainic. Dușmanii Unirii au folosit ziare în limba rusă din Basarabia, dar și din Moscova și Petrograd.

La 27 martie 1918 are loc ședința Partidului Moldovei, adică Sfatul Țării. Rezoluția blocului moldovenesc, respectiv Unirea Basarabiei cu România, a fost votată de 86 de deputați pentru și 3 împotrivă. Au fost 3 abțineri și 14 absenți. După votare, prim-ministrul României de atunci, Marghiloman, a fost invitat în sala de ședințe și i s-au adus la cunoștință rezultatele votului. Drept urmare, el a declarat, în numele regelui Ferdinand și al poporului român, că Basarabia este unită pentru veșnicie cu România.

Despre lucrarea de față

În cele 128 de pagini ale cărții vom găsi Actul Unirii Basarabiei cu România, 27 martie / 9 aprilie 1918, patru tablouri privind Cetatea Albă, Cetatea Hotin, Cetatea Soroca, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău (în care a funcționat Sfatul Țării) și portretele următoarelor personalități: Constantin Stere, Pantelimon Halippa, Ion Inculeț, Ion Pelivan, lt.-col. Gheorghe Andronache, generalii  Ernest Broșteanu și Ion Rășcanu, mareșalul Constantin Prezan. Pe prima copertă găsim statuia lui Ștefan cel Mare, inaugurată la 29 aprilie 1928, la Chișinău, iar pe cea de-a patra copertă, portretul autorului, însoțit de câteva note bibliografice și volumele publicate.

Profesorul Dan Ravaru ne invită, prin această carte, să umblăm în lada de zestre a memoriei naționale, de unde să recuperăm câteva pasaje din bogata istorie a neamului nostru. Este o bună lecție pentru a învăța istoria Basarabiei, o lecție despre viață. Dan Ravaru are, fără îndoială, harul povestirii, rostogolind istorisirile și aducerile-aminte într-o logică narativă fără cusur, construind, cu o emoție neîntrecută, scene memorabile. Forța copleșitoare a textelor incluse în carte se află în simplitatea lor filigranată, care ne amintește că, adesea, marile evenimente vin cu pași mărunți, dar siguri și iuți. Tematica lor, în ordinea apariției în cuprinsul cărții, se referă la concentrarea trupelor la Varșovia și desfășurarea războiului (culese de un folclorist de peste Prut, Petre V. Ștefănucă), sentimentul de înstrăinare (la paginile 36 și 76), dorul de libertate (poezia “Propășire”, a poetului Tudose Roman), atașamentul preoțimii la idealurile naționale (pagina 89), apelul Sfatului Țării (pagina 96) și excepționala poezie a preotului militar basarabean Alexei Mateevici, “Limba Noastră”.

Avem în față o carte minunată de istorie, despre istorie și pentru istorie. O carte împotriva uitării și a selecției operate, uneori, de memoria care pierde oameni, ani, întâmplări, sentimente, stări, senzații, în oglinda lacomă a vremii. De fapt, recheamă în instanță aducerile-aminte. Scrisă aplicat și implicat despre revenirea Basarabiei la vatra română, se citește cu interes și plăcere. Ea ne propune redescoperirea trecutului pe care se clădește identitatea noastră națională. “Revenirea Basarabiei la vatra străbună. Centenarul Marii Uniri” este o carte bogată în informații, fulgurantă, care frapează prin mesajul ei patriotic.

Am fost întotdeauna impresionat de oamenii care, prin faptele lor constructive, au lăsat ceva durabil în urmă. Profesorul Dan Ravaru este unul dintre aceștia. Vechi colaborator al mai multor reviste din județ și din afară și posesor al unei impresionante activități editoriale (peste 20 de volume), vădește mereu o curiozitate tinerească față de istorie, de tot ceea ce este nou, și are o poftă de scris de invidiat.

Noi succese editoriale, domnule profesor! La mulți ani cu sănătate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × four =