“Avem ocazia să creștem atractivitatea unei investiții”

Deputatul Daniel Olteanu

Deputatul liberal Daniel Olteanu solicită ministrului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene introducerea unui nou domeniu strategic finanțabil prin Programul Național de Dezvoltare Locală – înființarea și extinderea rețelelor de gaze. 

În cadrul unei declarații susținute în Parlament, deputatul liberal Daniel Olteanu a expus limitele actualului Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL), dar și avantajele finanțărilor care ar putea fi acordate prin acest program pentru înființarea și extinderea rețelelor de gaze, subliniind că, în acest mod, ar putea crește atractivitatea mediului rural și a orașelor defavorizate în rândul investitorilor.

„Mă număr printre parlamentarii care susțin public utilitatea PNDL. Cu critici firești, ar trebui să aibă rolul principal, în acest moment, în asigurarea unei alocări de resurse acolo unde fondurile europene își dovedesc limitele. Acolo unde anumite linii de finanțare au fost supracontractate și acolo unde proiectele nu ajung la acel punctaj necesar pentru a fi eligibile, PNDL trebuie să fie soluția. Însă PNDL nu prezintă garanții clare că nu finanțează proiecte care ar putea fi realizate cu fonduri europene, iar asta e o risipă. Cheltuim fonduri de la bugetul de stat pentru investiții care puteau beneficia de finanțare europeană. În plus, deși generos din punctul de vedere al domeniilor care pot fi finanțate, PNDL este limitat. Domeniile din prezent – învățământ, apă și canalizare, poduri și podețe, drumuri, obiective culturale – asigură numai strictul necesar în comunitate. Poate că doar investițiile în infrastructură turistică și cele în târguri și oboare pot fi asimilate unora care să asigure trecerea comunelor și orașelor la nivelul următor de dezvoltare, dincolo de asigurarea serviciilor de bază”, a declarat Daniel Olteanu, care a propus introducerea unui nou domeniu de finanțare prin PNDL – înființarea și extinderea rețelelor de gaze.

„Vin cu o propunere concretă pentru etapa următoare a PNDL: finanțați înființarea și extinderea rețelelor de gaze! Vă solicit, domnule ministru Paul Stănescu, să aveți în vedere nu doar faptul că prețul lemnului de foc s-a dublat, ci și faptul că, prin extinderea rețelelor de gaze, avem ocazia să creștem atractivitatea unei investiții în hale de producție, inclusiv în mediul rural și în orașele defavorizate. Pe lângă beneficiarii persoane fizice, aceste rețele de gaze vor spori atractivitatea unor unități administrativ-teritoriale în rândul antreprenorilor, iar aici mă gândesc în primul rând la micii întreprinzători. Avem rezerve de gaze de peste 200 de miliarde de metri cubi în Marea Neagră, dar principala preocupare a statului român pare a fi, în aceste momente, cum să trimită mai simplu gazele în afara țării. Este nevoie de o intervenție rapidă care să stimuleze consumul intern al gazelor, o resursă care trebuie să sprijine în primul rând economia națională. Din acest motiv, modificarea domeniilor strategice finanțabile prin PNDL este una dintre primele măsuri care pot fi luate. Înainte să trimiteți la export producția națională de gaze, asigurați-vă că ați făcut tot ce a depins de guvern pentru ca această resursă să susțină valoarea adăugată a economiei naționale!”, a susținut Daniel Olteanu în plenul Camerei Deputaților.

Menționăm că deputatul PNL de Vaslui i-a adresat o interpelare scrisă, pe același subiect, ministrului Paul Stănescu, în cadrul căreia a cerut informații cu privire la motivul pentru care au fost finanțate de la bugetul național, prin PNDL, proiecte care puteau beneficia de implementare cu ajutorul fondurilor europene, în condițiile în care România s-a confruntat cu dezangajări considerabile și pe exercițiul 2007-2013.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 + six =