Răsfoind presa de altădată… (20): Agricultură era, mâncare nu prea!

Aspect dintr-un depozit al ICR Negrești (1967)

Iată de ce anume se plângeau gestionarii de prăvălii: „Nu ne putem îndeplini planul la aprovizionare și desfacere deoarece nu avem unele mărfuri cerute de populație. (…) Ne lipsesc dulcețuri, compoturi, gemuri, conserve, muștar, boia de ardei, piper, fier-balot, cuie pentru construcții, cremă neagră de ghete, îmbrăcăminte pentru nou-născuți”.

Recenta plenară a CC al PCR, în care dezbătuseră probleme agricole câțiva tovi ce nu puseseră în viața lor mâna pe o sapă sau o furcă, a provocat ecouri în presa națională și mult timp după… Așa cum precizasem și anterior, această întrunire eminamente politică și excesiv de politizată se axase exclusiv pe întreprinderile de stat cea aveau ca obiect de activitate agricultura, fapt ce demonstrează că pecereul nu dădea două parale pe amărâtele ceapeuri, care abia își târau trențele în societatea comunistă românească puternic divizată de interese obscure.

În numărul 6396 al ziarului „Flacăra Iașului”, apărut în ziua de 5 aprilie a anului 1967, chiar pe prima pagină, sub titlul fițuicii roșii, fusese publicat un material realizat de Ion Neamțu, directorul Gospodăriei Agricole de Stat Huși și, în același timp, membru supleant al Biroului Regional de Partid Iași. Articolul eminentului, până la urmă, cadru de specialitate punea numeroase puncte pe litera „i”: „Fiecare gospodărie agricolă de stat – unitate de mare randament și eficiență economică”; „Câmp larg de manifestare a capacității creatoare”; „Locul specialistului este în ferma agricolă, nu în birou”; „Secția – o verigă inutilă”.

După ce își trăsese copios spuza pe turta întreprinderii ’mneasale, Neamțu a trecut la criticarea dură a activității altor unități similare, spre exemplu, GAS-ul din Rîșești, care, împreună cu cele din Pojorăni, Mușata și Răducăneni „au adus statului pierderi de 6.200.000 de lei”. Mai luase în tărbacă și unele anomalii greu explicabile, de genul dotării geaseului din Averești cu un număr de 600 de stupi „fără a avea baza meliferă asigurată”. Așadar, stupi fără haleală pentru albine, dar cu plan la miere de realizat! Șirul neroziilor socialiste de atunci, cu economie super-centralizată, nu se oprea la acești amărâți stupi nepopulați cu muște. Cântând în struna rezoluțiilor adoptate la ceceu’ partidului, Ion Neamțu supralicitase talentele acestor șnapani de a trasa directive din birouri somptuoase cu secretare cu dosurile cât dulapurile cu hârțoage și cu țâțe cât bostanii „Marița”.

Unde-s muștarul și boiaua de ardei, tovărășeilor?!?

Reporterul M. Grigoraș semnase sub titulatura rubricii „Cu ochiul cetățeanului” un material care ar fi trebuit să ardă spatele pantalonilor împricinaților cu fierul înroșit în focul furnalelor! Cu litere groase, titrase: „Nu de motivări au nevoie locuitorii raionului Negrești, ci de mărfuri în magazine”. Era vorba despre întreprinderea de stat care aproviziona magazinele sătești din numitul raion. Iată de ce anume se plângeau gestionarii amintitelor prăvălii: „Nu ne putem îndeplini planul la aprovizionare și desfacere deoarece nu avem unele mărfuri cerute de populație. (…) Ne lipsesc dulcețuri, compoturi, gemuri, conserve, muștar, boia de ardei, piper, fier-balot, cuie pentru construcții, cremă neagră de ghete, îmbrăcăminte pentru nou-născuți”.

Însămânțarea florii-soarelui la CAP Costești (1967)

Cu carnețelul plin de doleanțe în buzunar, Grigoraș a pașlit urgent la conducerea ICR-ului (Întreprinderea Comercială Raională) Negrești ca să afle câte unele. Aici, a dat fund în nas cu însuși directorul, tov V. Lupu, care, pus în fața „listrei”, recunoscuse lipsurile, dar, ca și în alte ocazii, a găsit pronto răspunsurile. „Produsele amintite sînt deficitare. Unele dintre ele nu ne sînt repartizate, altele lipsesc din cauza nerespectării contractelor de către furnizori. N-avem ce face”, respirase bossul cu năduf. Și-a găsit cu cine să se ia la trântă în materie de minciuni! Cu M. Grigoraș, care venise, hăt, de la Eș, cu reclamațiile la cutie!

Lângă tov director, se afla, „întâmplător”, chiar șeful de serviciu de la Uniunea regională a Cooperativelor de Consum, care, nervos și patetic, ripostase ăstfeliu, scoțând și oleacă de flăcări amestecate cu fum din acvilinul său nas: „Cum nu sînt dulcețuri, compoturi, conserve, cremă de ghete, fier-balot?! Avem în cantități suficiente!”. Pe loc găsise și vinovatul/vinovații: „Probabil că este vorba despre neglijență în aprovizionare”. „Mai greu o ducem cu muștarul, boiaua de ardei, mașinile de cusut și cu alte cîteva articole, din vina furnizorilor”, se lamentă împricinatul, suflându-și mucii în batista boțită pe care-o scosese din buzunarul pantalonilor acoperitori ai izmenelor umede de transpirațiunea emoțiunii copleșitoare.

Crâncen, jurnalistul i-a apostrofat dur pe jalnicii săi convivi, vegetativi funcționari de birouri de atunci: „Din păcate, dragi tovarăși de la ICR Negrești, mărfurile nu vin singure. Și dacă nu vin singure, dumneavoastră, spre a vă răzbuna, le-ați numit «articole deficitare». Expresia are rezonanță și vă liniștește”. Iac-așa, d’agi tova’ăși și p’etini!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × two =