Campioni naționali universitari la rugby în 7

Trei rugbiști din Bârlad, studenți la Universitatea Ecologică București, fac parte din echipa care a câștigat, pentru a treia oară consecutiv, Campionatul Național Universitar de Rugby 7. Ei vor participa la Campionatul European Universitar, care se va desfășura în iulie, la Coimbra, Portugalia. 

Pe 4 aprilie, Stadionul Național „Arcul de Triumf” din capitală a găzduit Campionatul Național Universitar de Rugby 7. S-au înscris doar două echipe, respectiv Universitatea Ecologică București și Universitatea Ovidius Constanța. Sistemul după care s-a disputat competiția a fost „cel mai bun din trei meciuri”.

Prima partidă a fost câștigată de Universitatea Ecologică (scor 14-12), grație evoluției foarte bune a bârlădeanului Ionuț Balaban, care a marcat două eseuri. Tot Universitatea Ecologică a câștigat și cel de-al doilea meci (scor 38-14), astfel că întrecerea s-a încheiat aici. Pentru al treilea an consecutiv, titlul de campioană națională universitară a fost cucerit de Universitatea Ecologică București.

Din echipa câștigătoare au făcut parte și trei bârlădeni, toți studenți în capitală: Robert Neagu (legitimat la CSA Steaua), Ionuț Balaban (CS Dinamo) și Daniel Boicu (Centrul Național Olimpic de Pregătire pentru Tineret București).

Noii campioni naționali universitari vor reprezenta România la Campionatul European Universitar, care se va desfășura între 23-28 iulie, la Coimbra, Portugalia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − 15 =