Omraam Mikhael Aivanhov: Calea tăcerii (IV): Să ne oprim

La ora actuală toată lumea se simte obligată să alerge, să se zbată fiindcă trebuie să producem sau să vindem din ce în ce mai mult, să cumpărăm din ce în ce mai mult… Se pare că acest lucru ajută economia! Iată că în interiorul economiei oamenii sunt epuizați și, astfel, economia va înflori, se va dezvolta, în timp ce oamenii devin extenuați, istoviți și cad la pământ: ei își distrug sistemul nervos, dar și inima, stomacul, plămânii vor suferi la fel, căci toată această activitate productivă, acest consum accelerat antrenează o poluare ce otrăvește atmosfera, mările, pădurile, apa, pământul, hrana. Ei bine, după părerea mea, acest lucruri nu sunt inteligente, înțelepte. O așa zisă “economie” care risipește, care distruge, murdărește poate fi considerată economie adevărată? Trebuie să găsim mijloace să restabilim echilibrul, să-i reîncărcăm pe oameni cu energie pură.

Ca să ne încărcăm, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să învățăm să ne oprim. Da, în timpul zilei, din când în când trebuie să facem o pauză, să oprim alergătura, mișcarea, vorbele. Altfel, ar fi ca și cum ați lăsa deschise toate robinetele de apă, de gaz și curentul electric: în curând, nu va mai rămâne nimic, toată energia s-a scurs. Imobilitatea, liniștea servesc la reumplerea rezervoarelor noastre. Ori de câte ori veți putea, opriți-vă puțin, închideți ochii, legați-vă de Sursa energiei și a luminii: după câteva minute, vă veți simți reîncărcați și veți putea efectua lucrări mai deosebite, fără a vă epuiza rezervele.

Când ne reunim să medităm în liniște, facem aceleași exerciții: captăm, apoi acumulăm energii spirituale care ne întâlnesc și care ne vor ajuta în activitate. Dar, pentru ca exercițiul să reușească, trebuie să învățați să rămâneți complet imobili, să nu se audă nici cel mai mic freamăt sau pârâit; mai întâi, pentru că liniștea nu trebuie tulburată de niciun zgomot, iar în al doilea rând, fiindcă vom pierde energii neștiind să rămânem într-o imobilitate totală. Înaintea meditației, mișcați-vă cât vreți, dar în timpul ei nu faceți nici cel mai mic zgomot, altminteri nu veți ajunge niciodată să vă concentrați energiile pentru o lucrare spirituală.

Veți spune că vă mișcați pentru că vă gâdilă furnicile la picioare. Este posibil, dar dacă nu vă veți putea stăpâni “furnicile”, cum veți domoli “fiarele sălbatice” din viață? Sarcina discipolului unei școli inițiatice este tocmai aceea de a deprinde cum să se domine, să se stăpânească, ca să poată intra în lumea liniștii și armoniei. Numai atunci vă veți simți magnetizați, plini de forțe, gata să începeți munca; dintr-o singură lovitură, rezervoarele vi se vor umple, bateriile vi se vor încărca.

De ce sunt inactive aparatele noastre spirituale? Fiindcă nu primesc energii susceptibile să le pună în mișcare. Dacă veți pune apă sau vin în motorul mașinii, veți rămâne pe loc, dacă nu veți pune televizorul în priză, nu veți vedea nimic; fiecare aparat are nevoie de o sursă de energie proprie, ca să poată funcționa. La fel se întâmplă și cu aparatele noastre spirituale. Ele nu pot funcționa decât cu ajutorul curenților de energie pură și luminoasă pe care ajungem să-i punem în mișcare când intrăm în contact cu tărâmul liniștii.

Acum, mai trebuie să fiți atenți ca eforturile pe care le faceți pentru realizarea liniștii și imobilității să nu vă aducă tensiuni. Da, de multe ori, liniștea este însoțită de tensiune căci adesea ne crispăm ca să nu facem zgomot. Nu, trebuie să ne destindem ca să eliberăm gândul, căci numai în această situație el va lucra cum trebuie. Pentru aceasta, urmăriți-vă cu atenție mâinile căci tocmai când credeți că sunteți relaxați, adesea mâinile vă rămân încleștate. Mâinile exprimă, mai mult decât orice altă parte a corpului, starea noastră interioară. Priviți numai cum agită oamenii mâinile atunci când vorbesc… și chiar atunci când nu vorbesc, ei și le încrucișează, le desfac, ating fără rost obiectele, se scarpină, mâzgălesc, zdrăngănesc. Este un lucru destul de greu să reușești să-ți imobilizezi și să-ți destinzi mâinile. De aceea, observați-vă cu atenție mâinile: dacă veți reuși să le destindeți așa cum trebuie, veți simți o stare de bine până la nivelul plexului solar.

Trebuie să învățăm să folosim aceste energii pe care le-am captat în liniște nu numai pentru noi înșine, ci, adunându-le, ca să le dirijăm spre binele omenirii: să proiectăm în lume unde armonioase, curenți puternici care vor fi captați de toți aceia care vibrează la unison cu acest ideal al Împărăției Domnului pe Pământ, trezindu-le conștiința, într-o bună zi, către această lucrare.

Acum câțiva ani, cercetătorii au încercat să pună la punct un proiect de baterie ce folosea nisipul deșertului. Ei se gândeau că vor putea alimenta țări întregi cu energie electrică. Nu știu în ce stadiu se mai află acest proiect… În orice caz, ceea ce mă interesează pe mine personal este analogia ce există între fenomenele lumii fizice și cele ale lumilor psihică și spirituală. Îi zăresc pe oameni ca pe niște grăunțe de nisip din deșert, ce se pot aduna construind o baterie care-și va descărca binefacerile în lumea întreagă. Din nefericire, aceasta este ultima lor preocupare. Mai degrabă, ei își folosesc energiile unii contra celorlalți; nu le trece deloc prin cap să întrevadă posibilitatea de a concentra aceste energii, producând o forță unică, o lumină formidabilă care ar ajuta întreaga lume. Nu, ei nu întrevăd acest lucru, iar dacă le vorbiți despre el, vor rămâne uimiți. Ei bine, trebuie să știe că una dintre cele mai importante legi ce trebuie cunoscută este aceea că destinul lor depinde de felul cum își folosesc propriile energii, în ce direcție și le îndreaptă.

Oamenii gândesc că au toate drepturile să folosească aceste energii la întâmplare, risipindu-le după bunul lor plac. Ei nu, aceste energii sunt prețioase. Inteligența Cosmică nu tolerează risipirea lor, iar oamenii vor da socoteală într-o bună zi de felul cum le-au folosit, în ce direcție, pentru ce motiv și în ce scop.

Trebuie să-i luminăm pe oameni, să le arătăm unde le este interesul, unde le stă salvarea. Dar vor ei, oare, să înțeleagă acest lucru? Ei au nevoie mereu de scuze ca să justifice comportamentul lor egoist și lipsit de înțelepciune. Dacă i-am putea face să înțeleagă că teoria fără practică rămâne inutilă! Orice le-am spune, ei ascultă, înregistrează, înțeleg chiar, dar nu fac nimic. Cunoașterea este necesară, dar esențialul constă în posibilitatea de a o folosi în bine.

La treabă!

Imediat ce veți deprinde vreunul dintre adevărurile științei inițiatice, trebuie să vă preocupați să-l puneți în practică, să vă puneți voința la treabă. Da, voința joacă un rol foarte important în viața adevăratului Inițiat. Și tocmai aici ei diferă cel mai mult de intelectualii care citesc mult, acumulând cunoștințe pe care nu le folosesc decât ca să-și impresioneze semenii! A venit vremea să folosiți aceste cunoștințe pentru a transforma și schimba în bine lucrurile, în voi înșivă să faceți ceva, căci neplăcerile vieții vă vor obliga s-o faceți. Vă veți rătăci la dreapta, la stânga, smulgându-vă părul din cap. Da, a-ți smulge părul înseamnă să faci ceva!

V-am spus că gândurile și sentimentele colective formează un “egregor”, adică o ființă spirituală extrem de puternică. De-a lungul veacurilor, datorită legăturii dintre noi, a consimțământului mutual, a dorinței de a lucra împreună pentru Împărăția Domnului, formăm și noi un egregor care se hrănește, se întărește și acționează pentru binele întregii lumi. Hotărâți-vă ca în timpul meditațiilor să lucrați ca să puteți emite și propaga iubirea și lumina în lume; într-o bună zi, numele vostru va sta înscris în cartea Vieții Veșnice.

Vă spun cu sinceritate că, peste ani, când vă veți analiza crâmpeie din firul vieții, veți recunoaște că momentele petrecute în meditații, cântece, rugăciuni, liniște, în Fraternitate au reprezentat cele mai prețioase clipe. Deocamdată, nu le vedeți și nici nu le simțiți, dar, într-o bună zi, când veți vedea mai limpede lucrurile, veți înțelege la ce fel de lucrare ați contribuit. În acel moment, veți exclama: “Lăudat fie Domnul! Binecuvântat fie numele Său pentru că mi-a oferit prilejul să particip la această măreață operă!”. Veți fi uimiți când vi se vor arăta consecințele, rezultatele, frumusețea acestei activități, minunile ce s-au produs în lume datorită ei. Această lucrare la care v-am cerut să participați a fost deja declanșată în înalt de către îngeri și divinități, iar pe pământ noi dorim numai să deschidem o ușă, dăruindu-ne energiile astfel ca această lucrare divină să o poată coborî, împlinindu-se și în planul fizic.

Avem nevoie de liniște și, mai ales, de liniștea naturii, pentru că în natură ne avem rădăcinile. Când suntem singuri în pădure, la munte, se întâmplă să ne simțim transportați într-un trecut îndepărtat, atunci când omul trăia în comuniune cu forțele și spiritele naturii. Și dacă auzim ciripitul păsărilor sau un zgomot de cascadă, simțim că acele sonorități contribuie la împlinirea liniștii. Ele nu o distrug, ci dimpotrivă, o accentuează. Uneori, nu conștientizăm liniștea, nu-i acordăm atenție. Lipsește un zgomot ca acela făcut de o cracă ruptă, țipătul unei păsări sau căderea unei pietre pentru a verifica senzația de liniște. Nici zgomotul surd al valurilor nu distruge profunzimea liniștii mării sau a oceanului.

Mulți oameni confundă liniștea cu singurătatea, de aceea se tem de liniște: le este teamă de singurătate; în realitate, liniștea este un ținut locuit. Dacă doriți să nu rămâneți vreodată săraci sau singuri, căutați liniștea căci adevărata liniște este populată de nenumărate entități. Creatorul a plasat peste tot locuitori: în pădure, în lacuri, în oceane, în munți și chiar sub pământ. Chiar și focul este populat, și eterul, și stelele, totul este locuit.

Din păcate, zgomotul civilizației, care sfârșește puțin câte puțin prin a invada totul, și existența din ce în ce mai materialistă și banală a oamenilor au creat condiții nefavorabile manifestării entităților lumii invizibile, căci ele se îndepărtează cât pot de mult de aceste locuri ocupate de oameni. Asta nu pentru că nu i-ar iubi pe oameni, dar cum ar putea ele să rămână în aceste ținuturi pe care oamenii nu încetează să le tulbure, să le jefuiască prin lipsa lor de respect, prin grosolănia și violența lor? Ele se retrag din ce în ce mai mult în regiuni inaccesibile omenirii. Acest lucru l-am verificat deja. Așa am văzut în Statele Unite, în parcul Yosemite, copaci minunați care au peste 4.000 de ani, dar care sînt nelocuiți: spiritele au plecat pentru că erau prea mulți vizitatori, prea mult zgomot, multă agitație, iar ele au fost astfel nevoite să părăsească aceste regiuni atât de frumoase. Aproape în fiecare copac trăiește o creatură, dar în acest parc copacii giganți nu erau nici vii, nici expresivi, căci nu erau locuiți. Asemenea înțelepților care se izolează în deșert, în munți sau în grote pentru a scăpa de zgomot și agitația oamenilor inconștienți, spiritele luminoase ale naturii se refugiază în locuri pe care oamenii nu le-au putut încă murdări și tulbura. Veți spune: văd că ele nu pot să suporte nimic, sunt neajutorate! Credeți ce doriți.

În majoritatea mitologiilor, muntele este prezentat ca un tărâm al zeilor. Acest lucru poate fi considerat ca un simbol, dar și ca o realitate: vârfurile înalte ale munților sunt ca niște antene cu ajutorul cărora pământul atinge Cerul, de aceea sunt locuite de entități foarte dure și foarte puternice. Cu cât omul se înalță pe munți, cu atât mai mult întâlnește liniștea, iar în această liniște descoperă originea lucrurilor, se unește cu Cauza primară, intră în oceanul lumii divine.

Din păcate, în zilele noastre, cu perfecțiunea la care au ajuns mijloacele de transport, vedem din ce în ce mai des oameni mergând la munte. Acest lucru a devenit ca o modă: merg la ski, pentru a se distra, a se amuza și apoi povestesc că au reușit să coboare pe una sau alta dintre pârtii, că au escaladat înălțimile… În loc să respecte liniștea muntelui, să se lase influențați de el pentru a descoperi stări de conștiință superioare, ei se comportă ca în orice loc de pe pământ: își aduc vinurile, jambonul, țigările, muzica cacofonică și urlă, glumesc, se hârjonesc ca și cum nu ar exista și alte locuri pentru a chefui și face zgomot! Astfel, îi deranjează enorm pe locuitorii acestor regiuni. (va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen + 20 =