Izvorul Tămăduirii

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Izvorul Tămăduirii, care este și hramul uneia dintre cele mai frumoase mănăstiri din județ, cea de la Bujoreni. La eveniment va fi prezent și episcopul Hușilor, PS Ignatie.

În prima vineri după Paște, Biserica Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea se referă la vindecarea unui orb, care și-a recăpătat vederea după ce Maica Domnului i-a vestit lui Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa unui izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului: “Nu este nevoie să te ostenești căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”.

Astăzi, ortodocșii se duc la biserică pentru a participa la slujba de sfințire a apei, care poartă numele de Aghiasma Mică. Este și o zi specială pentru una dintre cele mai frumoase mănăstiri din județul nostru, cea de la Bujoreni, care își sărbătorește hramul.

“Vineri, 13 aprilie, de Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Ignatie, episcopul Hușilor, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bujoreni, protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului lăcaș”, anunță reprezentanții episcopiei. Prima atestare documentară a lăcașului de cult datează din 1602.

“În prezent, aici se nevoiesc 40 de viețuitori, locașul fiind cea mai mare mănăstire de călugări și una dintre cele mai frumoase așezări monahale din Episcopia Hușilor”, menționează episcopia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − 1 =