Răsfoind presa de altădată… (22): Românul, spirit inventiv

Șantierul marelui hotel „Unirea” din Iași (1967)

„De la începutul anului și pînă în prezent, la Cabinetul tehnic al FRB s-a înregistrat un număr de 43 de inovații, din care 15 se aplică cu succes”. Conform unui calcul băbesc personal (pardon, moșnegesc!), aceste 43 de inovații s-au realizat în exact 100 de zile de la începutul anului 1967, rezultând aproximativ o inovație la două zile și jumătate!

Pe tot cuprinsul țării începuse încă din anii ’50 ai secolului trecut o adevărată mișcare de invenții și inovații în cele mai diverse ramuri ale industriei, fenomenul neocolind nici tânăra Fabrică de Rulmenți din Bârlad (FRB), unitate ce tindea să devină un fanion creativ al întregii regiuni Iași. Regula era ca inovația propusă de cineva să fie grefată pe o mașină realizată în țară, iar această întreprindere fusese dotată în majoritate cu utilaje produse la noi.

Eduard Solomon, care, după cum am mai scris, pe lângă faptul că era cel mai vechi colaborator al cotidianului „Flacăra Iașului”, ocupa și funcția de tehnician la FRB, era omul celor mai noi știri culese din uzină. În apariția ziarului din 10 aprilie 1967, adusese la cunoștința opiniei publice o noutate căreia i-a pus titlul „Inovație valoroasă”. Iată corpul informației: „De curînd, la fabrica de rulmenți Bîrlad, a început, după ce a fost experimentată cu succes, aplicarea inovației «Forjarea inelelor rulmenților axiali pe mașinile de forjat orizontal (MFO) cu bavură frontală» realizată de ing. Ion Ilisei și inovatorul Nae Caleap. Antecalculul inovației ne arată că anual se va realiza o economie de peste 1.600.000 de lei prin reducerea consumului de metal și a cheltuielilor destinate manoperei”.

Lucrări de sezon în parcul din Bârlad (1967)

Bravul autor al materialului mai specificase: „De la începutul anului și pînă în prezent, la Cabinetul tehnic al FRB s-a înregistrat un număr de 43 de inovații, din care 15 se aplică cu succes”. Conform unui calcul băbesc personal (pardon, moșnegesc!), aceste 43 de inovații s-au realizat în exact 100 de zile de la începutul anului 1967, rezultând aproximativ o inovație la două zile și jumătate!

La rubrica „Agenda zilei”, tot harnicul Solomon sărise la capul editorului cu o știre interesantă, „Cursuri de specializare”, în care anunța onor cititorul că la aceeași FRB începuseră câteva cursuri de specializare în meseriile de „Forjori, strungari, rectificatori și lăcătuși”, care aveau durate diferite, și anume: „4 luni pentru forjori și 6 luni pentru strungari, rectificatori și lăcătuși”. Demn de remarcat fusese faptul că erau fără scoatere din producție, iar cei 530 de muncitori care le urmau aveau, firește, scopul suprem de a câștiga ceva bani în plus, având țidulele de calificare.

„Carnet juridic”

Așa se numea o rubrică promovată în paginile cotidianului ieșean. Aici, juristul unității (sau unul angajat „part time”, cum spun româno-englezii de astăzi) răspundea întrebărilor „la temă” puse de cititori. „Un grup de muncitori de la Atelierele Nicolina Iași”, după cum se semnaseră câțiva cetățeni domiciliați în satul Vulturești, din fostul raion Negrești, voiau să știe dacă puteau beneficia de transport navetist asigurat din fondurile întreprinderii respective. Răspunsul lui Traian Botez, „consilier juridic”, a fost extrem de alambicat, vădind un semn clar al nebulozității legislative existente chiar și atunci. Pe scurt, puteau beneficia, dar nu prea puteau dacă aveau salarii mai mari de 1.000 de lei, or, la nivelul anului 1967, salariul minim pe economie era de 700 de bumăști cu poza exilatului Bălcescu pe ele, așa că tovarășii muncitori din Vulturești cine mai știe ce lefuri aveau, păzea, Doamne!?

Tovarășul Parfenie Mihalache, din Huși, întreba dacă „neînțelegerile referitoare la desfacerea contractului de muncă și reintegrarea angajaților cu funcții de răspundere se rezolvă de către comisiile de soluționare a litigiilor de muncă”. Răspunsul a fost un categoric NU deoarece legiuitorul acelor timpuri stabilise că problema putea fi rezolvată numai apelând la o judecătorie.

O altă persoană de prin părțile noastre, „Chirilă Eugenia, salariată la GAS Avrămești, Bîrlad”, voia să afle dacă perioada cât a urmat cursurile de perfecționare organizate de unitatea sa putea să se însumeze vechimii totale în muncă. Oh, yes, fu răspunsul ferm al mister-ului Traian Botez, dar ortografiat altfel, mai neaoș rumânește.

Scurtissime

Proletarul (cre’că!) Constantin Manolache, din satul Bârzești, raionul Vaslui, se plânsese că „în clădirile Cooperativei de consum nu ard becurile electrice, deși, cu aproape doi ani în urmă, conducerea Uniunii raionale a promis fondurile necesare”. Fiind o știre „de interior”, eu nu cred să mă arzi că tov Manolache era un uvrier oarecare…

… spre deosebire de tov Paraschiv Horeangă, care, curajos ca un soldat franțuz de la Verdun, și-a amintit și funcția de „activist de partid” pe care o căpătase cu mare trudă „entelectuală” pe la vreo școală de îndobitocire a creierelor, numită pe atunci, „școală de cadre de (dez)nădejde”. Acest ins anunțase cu mare fală dotarea Căminului cultural din satul Oșești cu „200 de scaune cu schelet metalic”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × 3 =