Șase cămine culturale vor fi modernizate: Succesul vine cu fonduri europene

Alin Dan Trifu, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

Județul Vaslui se numără printre fruntașele de la nivel național privind accesarea de fonduri nerambursabile prin submăsura 7.6, cu șase proiecte aprobate, în valoare totală atrasă de 2,32 milioane de euro. Vor fi reabilitate și dotate cu echipamente, aparatură, costume și instrumente populare căminele culturale din Ivănești, Racova (Gârceni), Vetrișoaia, Codăești și Tanacu, în timp ce căminul cultural din Văleni va fi consolidat și reabilitat.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat rapoartele de selecție aferente submăsurii 7.6 – „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural”, adică pentru proiectele depuse în etapa a doua a sesiunii deschise anul trecut. În total, au fost selectate pentru finanțare 156 de proiecte, în valoare de 47,4 milioane de euro.

“Pentru protejarea patrimoniului cultural, AFIR a primit, în perioada 2015-2017, solicitări de finanțare în valoare de peste 304 milioane de euro, ceea ce reprezintă un grad de solicitare de 164% din fondurile aferente submăsurii 7.6. Alocarea totală pentru finanțarea proiectelor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 este de 185,7 milioane de euro. Finanțarea disponibilă pentru protejarea patrimoniului cultural din mediul rural asigură decontarea cheltuielilor privind restaurarea, conservarea și dotarea clădirilor sau a monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local și a așezămintelor monahale de clasă (grupă) B. Totodată, sprijinul financiar asigură modernizarea, renovarea și dotarea căminelor culturale. Achiziționarea de software, de brevete, licențe, drepturi de autor și mărci reprezintă, de asemenea, cheltuieli eligibile prin submăsura 7.6”, ne-a declarat Alin Dan Trifu, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Printre fruntașe la accesarea acestor fonduri nerambursabile se numără și județul Vaslui, cu un număr de șase proiecte aprobate, cu o valoare totală atrasă de 2,32 milioane de euro. Cu acești bani vor fi reabilitate și dotate cu echipamente, aparatură, costume și instrumente populare căminele culturale din Ivănești, Racova (Gârceni), Vetrișoaia, Codăești și Tanacu, în timp ce căminul cultural din Văleni va fi consolidat și reabilitat, finanțarea primită în acest sens fiind de 435.000 de euro. Județul Vaslui se poate lăuda cu un procentaj foarte bun de reușită, câtă vreme dintre cele șapte proiecte depuse șase au întrunit punctajul minim necesar – 35 – și au fost selectate pentru finanțare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 + five =