Alimentele preferate ale vasluienilor

Alimentele proaspete sunt prezente în două din trei coșuri de cumpărături și reprezintă aproape 50% din totalul cheltuielilor dedicate de vasluieni consumului casnic, se arată într-un studiu al GfK. Cel mai des, locuitorii județului achiziționează pâine, legume și fructe, dar produsele pe care cheltuiesc cei mai mulți bani de-a lungul unui an sunt carnea și mezelurile.

Vasluienii încă preferă să-și cumpere produse alimentare proaspete din magazinele tradiționale, segment care acoperă 80% din valoarea totală a acestei piețe. Orientarea către comerțul tradițional este influențată în special de produse precum legumele, pâinea, peștele și produsele de cofetărie, care sunt cumpărate într-o proporție mai mare din magazinele specializate, brutării, patiserii sau piețe.

În schimb, mezelurile și carnea de pui sunt achiziționate aproape în mod egal din cele două formate de comerț – modern și tradițional. Ca și în cazul majorității produselor de larg consum, supermarketul deține supremația între formatele comerțului modern atunci când vine vorba despre achiziționarea de alimente proaspete.

“Aproximativ trei sferturi dintre vasluienii care intră într-un supermarket pun în coș fructe și legume”, arată studiul.

Studiul are la bază informații obținute prin monitorizarea consumului casnic la nivelul întregului an 2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 + thirteen =