Omraam Mikhael Aivanhov: Calea tăcerii (VI): Deschiderea

Unii vor spune: “Da, dar cum să ne deschidem?”. Este simplu: iubind. Când iubim, armonia se instalează în noi și atunci porțile se deschid și toate binecuvântările celeste vor intra în voi. în realitate, există cel puțin două metode de a lucra asupra armoniei. Prima este gândul: vă imaginați că sunteți de acord cu toate ființele care vă înconjoară. A doua este iubirea. Prima metodă este bună, dar nu este prea rapidă și nici prea eficientă; sunt necesari ani de zile pentru a reuși să gândești că te afli în comuniune cu toate creaturile, în timp ce, cu iubirea, armonia se realizează instantaneu. Veți spune numai “Vă iubesc” și asta-i tot, acordul se face dintr-odată.

Să te armonizezi înseamnă să trimiți un surâs, o privire de iubire, proiectile de iubire tuturor creaturilor luminoase ale spațiului, spunându-le: “Oh, pe voi, cei care populați imensitatea, vă iubesc, vă înțeleg, sunt în armonie cu voi”. Nici nu știți încă tot ceea ce puteți face cu ajutorul iubirii. Vă gândiți să o dirijați spre câteva creaturi terestre și bineînțeles, le puteți trimite gândurile, sentimentele, privirile; este bine, dar este prea puțin, căci nu se știe dacă ei vor profita, în timp ce, dacă vă veți trimite iubirea entităților sublime, acolo unde nimeni nu-și imaginează că ar putea fi trimis ceva, aceste entități se vor bucura să le primească și vă vor reda iubirea, amplificată de o sută de ori. Acestea sunt adevărate schimburi, adevărata comuniune, fuziunea cu Sufletul Universal.

Unii care au trăit o mare iubire cred că au gustat din viața adevărată. Au gustat poate ceva măreț, frumos, dar în realitate toate pălesc, nimic nu se compară cu splendorile vieții divine. Da, pentru că emoțiile iubirii umane sunt întotdeauna mai mult sau mai puțin legate de egoism, de senzualitate, deci de natura inferioară, de personalitate, și tot ceea ce este legat de personalitate este departe de a fi ideal, perfect. Pentru a ajunge să-ți înalți iubirea până în regiuni divine, trebuie să fii liber, degajat de preocupări, de complicații și lipsit de calcule egoiste.

Inițiații sunt categorici: nu poți intra în școala lor dacă nu știi, înainte de orice, să lucrezi asupra armoniei. De aceea, foarte puțini dintre voi sunt într-o asemenea școală. Veți spune: “Dar cum, noi suntem deja într-o școală!”. Da, din punct de vedere fizic sunteți numeroși, dar, spiritual, foarte puțini sunt aceia care au o mică deschidere. Când ființele au primit acest drept de a intra în școala divină, acest lucru se vede, se simte, ele beneficiază de armonia celestă.

Pe vioara voastră (corpul fizic) sunt fixate patru corzi: sol – inima, re – intelectul, la – sufletul și mi – spiritul. Cum veți face pentru a cânta dacă el este dezacordat? Dacă doriți să fiți un bun violonist, capabil să scoateți sunete melodioase din aceste diferite corzi care sunt inima, intelectul, sufletul și spiritul, gândiți-vă zilnic cum să vă armonizați interior, să absorbiți, să respirați armonia. Când ea va pătrunde în toate regiunile ființei voastre și veți fi acordați ca un instrument, spiritul divin va veni să cânte în voi.

Armonia este rezultatul uniunii dintre intelect, inimă și spirit. În momentul în care sufletul vostru va fuziona cu spiritul cosmic, veți gusta extazul: această strălucire care apare când sufletul omului se unește cu Spiritul, în acest foc intens, în această îmbrățișare, toate impuritățile sunt arse și veți fi, în sfârșit, eliberați, liberi. Veți zbura în spațiu, vă veți cufunda în armonia universală.

Adevărata putere a omului este cea a gândului. O știți și voi, o știe o lume întreagă, căci gândul este acela care dirijează, care realizează, care creează. Dar, pentru a lucra, gândul are nevoie de anumite condiții, și una dintre acestea, o condiție principală, este liniștea. Iată ceea ce mulți oameni nu au înțeles bine, căci ceea ce ei numesc, de regulă, gând nu este adeseori decât o agitație a intelectului. Căutați defectele vecinului, vă întrebați cum să-l învingeți pe concurentul vostru, să faceți proiecte legate de cariera politică și numiți toate aceste lucruri “gânduri”! Ei bine, nu, aceasta este, în realitate, consecința propriilor instincte, capricii sau ambiții. Se poate numi cum vreți, numai “gândire” nu!

Este o greșeală să credeți că, prin discuții, prin confruntări și controverse, gândul se dezvoltă. Ceva se dezvoltă și în acest caz, dar nu este vorba despre gândirea pură. De aceea, meditația este un exercițiu atât de greu pentru majoritatea oamenilor: ei nu știu ceea ce este în realitate gândirea și nici nu se pricep cum să o folosească. Ei își închipuie că pot intra oricum în lumea tăcerii, fără nicio pregătire prealabilă, cu o zornăitoare ce va tulbura, de fapt, liniștea. Așa se și întâmplă, căci gândul lor, prost stăpânit, tulbură liniștea: el oscilează la dreapta sau la stânga, tulburând tot ceea ce întâlnește în cale.

Regiunea adevăratei gândiri este planul cauzal, adică mentalul superior; cu cât gândul coboară și se îndepărtează de aceste înălțimi, cu atât este obstrucționat și deformat. Or, ca să poată face față tuturor problemelor vieții zilnice cu care se confruntă, gândirea omenească este obligată să coboare și să se îmbrace cu haine groase; sub acoperirea acestora, ea devine, cu siguranță, de nerecunoscut și slăbește văzând cu ochii. Gândirea este atotputernică numai în înalt; imediat ce coboară în regiunile intelectului (planul mental interior) și ale inimii (planul astral), se acoperă de impurități, pierzându-și aproape întreaga forță de acțiune. Dacă vreți ca gândirea voastră să-și regăsească adevărata putere, ca să meditați, ca să vă legați de Cer, trebuie să urcați până în planul cauzal, unde domnește liniștea absolută.

Observându-vă cu atenție, veți constata că, urcând pe piscurile munților spirituali, vă veți simți din ce în ce mai ușurați; ordinea divină se restabilește în voi și veți simți asta imediat, ca și cum toate celulele organismului vostru s-ar armoniza. În această liniște, armonie, gândirea liberă își ia avânt, zboară în spațiu, se aruncă în oceanul luminii. Nimic nu-i poate împiedica zborul, căci ea are aripi puternice.

Dimpotrivă, cu cât veți coborî la șes, vorbind în sens spiritual, cu atât mai mult zgomotul se va instala, în gândurile și sentimentele voastre, iar dacă veți încerca să vă concentrați asupra Creatorului, a Mamei Divine, nu o veți putea face. Este ca și cum ați fi atacați de o haită de lupi, luptând să scăpați de colții lor, dar, adesea, acest lucru este în zadar. Ah, da, voi spuneți că meditați, dar numai bunul Dumnezeu știe ce este în mintea voastră când rămâneți în liniște, cine poate ști dacă v-ați dirijat gândurile spre planurile superioare, care sunt subiectele, imaginile și amintirile asupra cărora v-ați oprit? Mereu, asupra a ceea ce este pământesc: cum ați mâncat, ce ați băut, cum v-ați certat sau îmbrățișat. Din cauza acestei gălăgii, nu ați reușit, nici măcar pentru câteva minute, să vă concentrați gândul până în regiunile sufletului și spiritului.

A gândi

Atât timp cât veți rămâne în planurile astrale și mental inferioare, veți fi tensionați, agitați, nu veți găsi niciodată liniștea necesară unei activități spirituale. Natura gândurilor și a sentimentelor obișnuite produce aceste efecte și este perfect normal. Trebuie să cunoaștem bine natura fiecărui lucru. Așa cum chimiștii studiază natura și proprietățile elementelor fizice, tot așa trebuie să studiați și voi natura și proprietățile elementelor psihice. Tensiunea, excitarea, dezordinea se află tocmai în natura gândurilor și sentimentelor interesate, egoiste. Oricâte eforturi veți face ca să meditați, nu veți reuși atât timp cât nu vă veți strădui să introduceți liniștea în voi.

A gândi înseamnă, înainte de toate, să fii în stare să te descotorosești de preocupările zilnice, ca să te poți concentra, într-o manieră dezinteresată, asupra unui subiect filozofic, spiritual. Gândul trebuie să ne ajute să progresăm pe calea înțelegerii ființei omenești, a universului, a lui Dumnezeu însuși. Această înțelegere nu se obține prin lectura unor cărți sau prin conversații. Numai în liniște, știința imemorială ce zace în cele mai ascunse cotloane ale ființei noastre va pătrunde, încet-încet, în conștiință. Omul, microcosmosul, reflectare a macrocosmosului, este depozitarul memoriei întregii lumi. În el zac arhivele universului, reprezentate în Arborele sefirotic prin sefirotul Daath, știința. Daath este materia originală, primordială, asupra căreia, la începutul lumii, Dumnezeu și-a dirijat suflul dându-i viață. Materia este capabilă să conțină memoria tocmai datorită faptului că ea este substanța Creației. Spiritul trezește această memorie, mângâind materia așa cum adierea vântului produce mișcarea norilor. Liniștea pregătește în noi condițiile trezirii acestei memorii originare.

Un instructor ne poate da sfaturi pentru evoluție, ne poate destăinui un lucru extrem de util: binefacerile liniștii. Trebuie să ne obișnuim să îndrăgim concentrarea, meditația. Mai întâi, câteva minute, apoi vom prelungi această stare până când vom intra, cu adevărat, în regiunile celeste unde vom lucra: vom atinge, vom mișca, vom deplasa materiale și curenți în întreg universul. Gândul care ne permite să înțelegem ne va permite și să acționăm, el fiind mai mult decât o simplă capacitate cognitivă: este cheia tuturor lucrurilor, bagheta magică, unealta atotputerniciei.

Atunci când ați reușit să vă degajați gândul de tot ceea ce-l poate înlănțui, ținându-l sub control, îl veți putea orienta în regiunea unde vreți să lucrați; veți regla și armoniza astfel particulele și curenții din voi și din întreaga lume. Dați ordine, vă concentrați asupra unei idei sau a unei imagini, menținând-o, iar aceasta va lucra, va găsi materiale noi și le va ordona.

Vă dau un exemplu. Sunteți într-o barcă, pe mare, și vă amuzați agitând un băț în valurile mișcătoare. Creați unde circulare și la început există numai câteva frânturi de cercuri ce se formează. Continuați și, încet-încet, veți pune în mișcare bărci, apoi vase și, în sfârșit, vapoare de mare tonaj. Să interpretăm această imagine. Prin gând, produceți o mișcare armonioasă în oceanul eteric, iar aceste unde antrenează, puțin câte puțin, materiale, entități, inteligențe, inimi. Nu mă credeți? Atunci, încercați. Da, ați făcut-o câte cinci minute, din când în când, și evident că nu ați obținut niciun rezultat. Nu ați perseverat. Ce credeți că puteți face în cinci minute?

Dacă, în momentele noastre de întâlnire, vă veți obișnui să trimiteți mereu aceleași gânduri luminoase în oceanul eteric – fraternitatea universală, Împărăția Domnului – într-o bună zi veți antrena întreaga lume. Încet-încet, toți se vor trezi având aceleași idei. De altfel, acest lucru s-a produs: din ce în ce mai mulți oameni vorbesc pe limba noastră, ne prezintă ideile.

Fericiți vor fi aceia care au înțeles cât de necesar este să învețe să părăsească regiunile inferioare ale gândurilor și sentimentelor, apropiindu-se de Sursa divină, căci aici vor găsi elementele necesare unei adevărate activități, trăind o adevărată viață.

Străduiți-vă să înaintați mereu în planul conștiinței și cercetați-vă posibilitățile. Cerul nu vă va părăsi niciodată, el vă va întinde o mână, vă va arăta drumul, vă va oferi noi posibilități de explorare, comori ale inspirației. A venit vremea să treceți la treabă, căci tot ceea ce ați cucerit în spiritul și în sufletul vostru, la nivelul conștiințelor sau virtuților le veți duce cu voi, într-o bună zi, în cealaltă lume și le veți avea și atunci când veți reveni, într-o nouă reîncarnare. Aceia care nu muncesc ca să obțină calități spirituale vor pleca în lumea de dincolo cu mâinile goale; o știți deja, noi nu plecăm de pe pământ cu mașinile, cu fabricile, cu hainele sau cu bijuteriile care ne aparțin. Dacă nu am făcut nimic ca să adunăm bogății spirituale, vom pleca complet dezgoliți, săraci, mizerabili și nu vom fi primiți în Cer cu prea mare considerație. Da, forul vostru interior trebuie explorat, căci acolo veți găsi elementele cele mai prețioase pentru împlinire și evoluție.

Această muncă nu o puteți face decât în timpul meditației, în liniște. Atunci când veți reuși să alungați gândurile și sentimentele neplăcute, introducând în voi calmul, armonia, rămâneți nemișcați și încercați chiar să imobilizați gândul; nimic altceva nu trebuie să vă mai traverseze mintea, niciun alt gând sau imagine, ca și cum timpul s-ar fi oprit. Numai conștiința voastră trebuie să fie acolo trează, vigilentă.

În realitate, ceea ce oprim sunt mișcările naturii inferioare, în timp ce natura superioară, dimpotrivă, începe să vibreze, să strălucească. Această mișcare vibratorie este atât de intensă, încât are aparența imobilității. Știu că nu puteți înțelege ceea ce vă spun acum. Veți înțelege ceva din punct de vedere intelectual, dar nu veți putea înțelege cu adevărat decât atunci când veți reuși să faceți voi înșivă această experiență. (va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 2 =