Împădurire festivă la Huși: Ministrul Apelor și Pădurilor a plantat “Pădurea Centenar”

Evenimentul marchează împlinirea a 100 de ani de la unirea Republicii Democrate Moldovenești cu Regatul României. La acțiune au participat ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, silvicultori, voluntari și elevi. În paralel, o acțiune similară a avut loc în Republica Moldova.

Ieri, pe o suprafață special amenajată, amplasată între localitățile Crasna și Huși, a avut loc o acțiune de împădurire la care a participat și ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, alături de zeci de silvicultori, voluntari și elevi din județul Vaslui. La eveniment a fost prezentă și o delegație a silvicultorilor din Republica Moldova.

“Prin acțiunea de plantare a «Pădurii Centenar» se marchează împlinirea a 100 de ani de la unirea Republicii Democrate Moldovenești cu Regatul României, la 27 martie 1918. Evenimentul, organizat de Ministerul Apelor și Pădurilor și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, se înscrie în seria de celor dedicate Centenarului Marii Uniri”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apelor și Pădurilor.

În paralel, o acțiune similară a avut loc la Leușeni, în Republica Moldova, în prezența unei delegații de silvicultori din țara noastră.

“Toate studiile de specialitate ne spun că în ultimii 30 de ani suprafața fondului forestier a crescut cu 260.000 de hectare. Până în 2014, nefiind un sistem foarte bine pus la punct de urmărire a transportului de masă lemnoasă, știm că în România se exploatează 17-18 milioane de metri cubi de masă lemnoasă pe an, conform amenajamentelor silvice și actului de punere în valoare. Această masă lemnoasă se transportă pe drumurile patriei și, sigur, s-a creat o anumită percepție, care până în 2014 a avut și un fundament real pentru că, nefiind acest sistem de urmărire a transportului de masă lemnoasă, s-au făcut și tăieri ilegale, trebuie să recunoaștem!”, a declarat ministrul Ioan Deneș.

În organizarea evenimentului de ieri s-au implicat și autoritățile județene.

Prefectul Eduard Popica a vorbit despre importanța unor asemenea acțiuni: “Din punctul meu de vedere, astfel de evenimente ar trebui să fie din ce în ce mai dese, având în vedere mediul care ne înconjoară și felul în care au fost afectate pădurile, cel puțin în ultimii ani”.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a menționat: “Orice acțiune de genul acesta este foarte importantă, mai ales dacă ar fi urmată și de concetățenii care dețin terenuri nefolosite, impracticabile pentru agricultură și păstorire. Sper ca «microbul» acesta să se extindă și mai multă lume să fie preocupată de împăduriri! Tuturor vă doresc spor la treabă și să sperăm că plantația noastră se va ridica amintind de momentul acesta și de efortul nostru”.

Directorul Direcției Silvice Vaslui, Cătălin Idriceanu: “Am convingerea că, în urma acestei acțiuni, care începe astăzi și va continua, peste ani, aici, din puieții plantați de dumneavoastră se vor dezvolta stejari falnici”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × three =