Omraam Mikhael Aivanhov: Calea tăcerii (VII): Eul superior

Eul superior așteaptă să se exprime, înlocuind eul inferior. Dar nu este prea ușor căci eul inferior nu-și părăsește de bună voie teritoriul; el este mereu prezent, gesticulând, urlând, încercând să se impună. De aceea, Eul superior se manifestă atât de rar; trebuie să aștepte ca eul inferior să obosească, cedându-i locul și, când acest lucru se petrece, nu durează mult, căci eul inferior își revine rapid, este neobosit și își reia poziția cu zgârieturi, cu mușcături și sabotaje. Ce face Eul superior în acest timp? Rămâne inactiv? Nu, nu-și încetează activitatea căci participă la lucrarea spiritului universal.

Dar omul, care nu se cunoaște pe sine, nu știe că, în măsura în care participă prin Eul său superior la viața divină, participă și la lucrarea Divinității. El nu-și poate da seama de ceea ce se întâmplă în sferele superioare ale ființei sale căci nu are legături conștiente cu ele, și tocmai asupra lor trebuie să lucreze.

Omul este locuit de Spiritul Divin, și dacă el trebuie să se pună în slujba lui, nu înseamnă că trebuie să-l întărească, căci Spiritul este deja puternic, nici să-l purifice, căci el este o scânteie vie. Omul trebuie să-i netezească drumul și, în acel moment, Spiritul Divin îi va da lumina, pacea, iubirea. Iată care ar trebui să fie munca voastră în timpul meditației.

În timpul vieții, trebuie să învățați cum să introduceți în voi liniștea Eului superior. Când știți că veți avea de suportat o discuție dificilă ce riscă să degenereze și să vă agite, încercați să vă liniștiți și rugați-vă. În acel moment, vă veți simți detașați și la adăpost de intrigi și meschinării, pentru că adevărata liniște nu asigură condițiile care îi convin personalității; în liniște, personalitatea își pierde mijloacele de acțiune, este paralizată.

Învățați să vă detașați, lăsând loc liber naturii voastre divine, Eului vostru superior, spunându-i: “Iată, tot ceea ce am îți aparține, folosește-te de mine, îți stau la dispoziție”. Cineva se va întreba: “Dar la ce pot servi toate aceste lucruri?”. Ei bine, trebuie să știți că un adevărat spiritualist nu-și pune niciodată o asemenea întrebare căci, punând-o, demonstrezi că nu ai nicio fărâmă de intuiție în privința adevăratei științe, adevăratei filosofii. Acela care se hotărăște să i se dedice cu toată ființa sa îi oferă principiului divin posibilitatea să lucreze, să se exprime prin intermediul său. De aceea, lisus spunea: “Tatăl meu muncește și eu muncesc odată cu El”. lisus putea pronunța aceste cuvinte pentru că a oferit tot ceea ce avea Tatălui Ceresc, i-a cedat locul în propria-i ființă, deci i se putea alătura în munca pe care o făcea. El mai spunea “Tatăl meu și cu mine Una suntem”, cuvinte care au aceeași semnificație.

Dacă veți ajunge să cedați primul loc din voi Eului superior, veți participa deja la munca lui Hristos, a lui Dumnezeu însuși. Da, este ceva misterios, o activitate ce se desfășoară într-o altă sferă, deseori chiar fără știrea noastră. Atunci când suntem absorbiți de grijile zilnice, nu știm ce face spiritul în noi. Poate că, într-o zi, când creierul nostru se va dezvolta suficient, veți deveni conștienți de această muncă a spiritului vostru în univers. Pe moment, este important să restabiliți legătura cu el și acest lucru ar trebui să fie singura noastră preocupare în timpul meditațiilor: să-i calmăm pe locuitorii din noi și, în liniște, să ne regăsim Eul superior, care este Dumnezeu însuși, în același fel în care participați la viața de familie, la viața socială sau a țării în care trăiți. Ar trebui să învățați să participați la viața cosmică în timpul rugăciunilor, a meditațiilor, a cântecelor, ar trebui să știți că puteți participa la viața cosmică, dar trebuie să fiți conștienți de regulile care vă sunt date ca să faceți o lucrare spirituală cu ajutorul gândului.

De ce trebuie să vă imaginați că numai un cosmonaut sau o rachetă poate călători și lucra în cosmos? Pământul călătorește, traversând spațiul eteric antrenat de Soare, iar noi ne găsim pe pământ ca într-o navă spațială care-și urmează drumul printre stele. Acest lucru ne transformă în cetățeni cosmici capabili să participe, conștienți, luminoși, la viața universală. Este timpul să părăsim noțiunile limitate care ne sunt transmise prin educație de către societate, trebuie să îmbrățișăm concepte mai vaste, mai largi, mai mărețe, să participăm la lucrarea cosmică a luminii, conduși de Hristos.

Dacă ne dăm osteneala să aprofundam fraza lui lisus “Tatăl meu muncește și eu muncesc odată cu El”, vom vedea că ni se deschid orizonturi nelimitate; în loc să faceți acest lucru, voi îl lăsați pe lisus să lucreze cu Tatăl său, ocupându-vă cu tot felul de prostii sau găinării. Veți replica: “Dar există o asemenea distanță între lisus și noi! El este Hristos, este perfect, în timp ce noi… doar orgoliul nostru își imaginează că putem face aceeași muncă ca a lui”. Bine, gândiți cum vreți, dar lisus crede altfel: “Fiți perfecți, precum Tatăl vostru Ceresc este” sau “Acela care va îndeplini poruncile mele va face aceleași fapte pe care le-am făcut și eu, dar le va face cu mult mai mari”. De aceea, eu vă spun: creștinii sunt niște leneși. Ei îi lasă pe toți să creadă că nu pot face singuri, din cauza umilinței, cea mai bună lucrare adresată oamenilor, aceea de a participa la munca Domnului. Nu, deloc nu este umilință, ci lene! Creștinii sunt mult mai aproape de mentalitatea mulțimii mediocre decât de spiritul lui Hristos și al marilor Maeștri.

Da, asemenea lui lisus, Inițiații, care au conștiința trează, participă fără încetare la lucrarea Domnului. Și dacă voi veți dori să participați la această lucrare, vă voi oferi o nouă metodă. Rămâneți, la început, un timp mai îndelungat nemișcați și, în liniștea ce s-a instalat, începeți să vă înălțați, prin gând, imaginându-vă că vă părăsiți, încet-încet, corpul fizic, ieșind prin acea deschizătură care se află în creștetul capului. Veți traversa corpurile cauzal, budic, atmic și, odată ajunși aici, vă veți lega cu Sufletul Universal, participând la lucrarea sa, în toate regiunile lumii în același timp. Poate că nu veți fi conștienți de ceea ce faceți în acele momente, dar spiritul vostru știe foarte bine ceea ce face.

Capul

A nu face zgomot nu reprezintă un scop în sine, ci doar o condiție preliminară, necesară pentru a atinge o altfel de liniște, liniștea interioară, adică armonizarea diferitelor stări ale voinței care se manifestă în interiorul nostru. Aceste “voințe” sunt multiple: inima, intelectul, ochii și urechile, stomacul, abdomenul, sexul, brațele, picioarele. Toate au nevoie de câte ceva și cer, iar aceste cerințe sunt deseori contradictorii. Pentru a restabili ordinea, ar trebui să chemăm o forță capabilă să le armonizeze, să le orienteze în vederea unei activități, adică o inteligență, un cap care conduce și prezidează totul. Celulele organelor noastre și entitățile care le locuiesc nu ascultă decât de cap, ele nu recunosc pe nimeni altcineva; între ele se răzbună, se sfâșie, dar, cum există o lege în univers, conform căreia inferiorul trebuie să asculte și să i se supună superiorului, ele se înclină în fața autorității capului.

Capul este un principiu inteligent care posedă facultăți superioare celorlalte organe. Când capul, principiul suprem, este aici, totul i se supune, și dacă el cere să se facă ordine, pace, liniște, nimeni nu mai spune nimic, sentimentele tac, chiar gândul tace, singura care supraviețuiește este conștiința. Cel care reușește să stabilească liniștea în el intră în contact cu Sufletul Universal, vibrează la unison cu el și înțelege, simte. Ceea ce descoperă este peste cuvinte, este inexprimabil, trebuie trăit. Zilnic facem eforturi pentru a regăsi capul, adică acea inteligență divină care este închisă în noi pentru moment și căreia trebuie să-i redăm libertatea.

După ce am realizat acea liniște minunată, nimic nu ne va împiedica să reluăm munca și să repunem în acțiune inima, intelectul, picioarele, brațele, chiar și limba! Dar, înainte de toate, trebuie ca mintea, capul să fie bine inspirate în tot ceea ce vom întreprinde, astfel încât gândurile, dorințele noastre, senzațiile, emoțiile să fie orientate de o voință superioară, de spirit. Putem prezenta această problemă și altfel, spunând că liniștea apare atunci când viața periferiei se rotește în jurul unui centru. Într-adevăr, de ce mergem dimineața să privim răsăritul soarelui? Pentru că este un exercițiu care ne permite să ne găsim propriul centru. Soarele este centrul unui sistem pe care el îl susține, îl organizează și-l însuflețește. Dacă mișcarea planetelor în jurul soarelui este considerată imaginea armoniei universale, acest fapt se datorează tocmai rotirii planetelor în jurul unui centru care menține echilibrul. Dacă ar pleca din locul său, s-ar instala haosul. La fel se întâmplă și cu noi: atât timp cât nu avem un centru care să ne mențină, să ne echilibreze și să ne coordoneze mișcările de la periferie, nu putem avea o viață și o activitate armonioasă, constructivă.

În momentul în care vă concentrați pe soare, gândiți-vă că trebuie să găsiți centrul în voi înșivă. Contemplarea soarelui nu poate fi un exercițiu profitabil decât dacă îl înțelegeți ca să găsiți în voi centrul – Soarele vostru, care este atotputernic, înțelept, atotcunoscător, iubirea universală. Apropiați-vă zilnic de el. Atât timp cât rămâneți departe de centru, sunteți la bunul plac al celor mai haotici și contradictorii curenți.

Bineînțeles, suntem deseori obligați să abandonăm centrul pentru a ne urma activitățile periferice. Da, trebuie să știm să ne îndepărtăm de centru pentru că este necesar, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să tăiem și orice legătură cu el. Dimpotrivă. Cu cât aveți mai multe activități în lume, adică la periferie, cu atât mai mult trebuie să vă întăriți legătura cu Centrul, cu Spiritul, căci din el primiți energia, lumina, pacea de care aveți atâta nevoie ca să duceți la bun sfârșit lucrarea voastră. Astfel, nu numai că sunteți alimentați fără întrerupere, dar deveniți și voi înșivă un centru pentru celelalte creaturi de la periferie, făcându-le să beneficieze de tot ceea ce ați primit mai bun. Atât timp cât nu ați înțeles această lege, veți fi mereu zguduiți și nefericiți.

Unii vor spune: “Dar nu-mi pot părăsi soțul (sau soția) pentru a pleca în căutarea centrului!”. Ei bine, rămâneți împreună, nu vă despărțiți, dar dacă într-o bună zi nu veți mai avea nimic bun să vă dăruiți unul altuia pentru a vă schimba, pentru a vă îmbogăți sufletește, atunci vă veți despărți, dar vă veți despărți definitiv! Cum să-i faci pe oameni să înțeleagă că iubirea adevărată nu înseamnă să rămână lipiți unul de altul, fără să se despartă nici măcar o secundă? Din contră, acela care vrea să-și ocrotească iubirea știe că trebuie să călătorească din când în când. Spuneți-i acestei călătorii cum doriți: rugăciune, meditație, contemplație, căutarea liniștii, a capului, a centrului, a Izvorului, căutarea lui Dumnezeu. Această călătorie vă va permite să aduceți cadouri ființei iubite: soțului, soției, copiilor. Care sunt aceste cadouri? O viață mai curată, mai armonioasă, mai plină de poezie.

De câte ori nu v-am spus să observați întâmplările trăite zilnic pentru a înțelege legile vieții interioare! Ce fac tații (capii de familie) în anumite țări sărace? Caută de lucru în străinătate pentru că ei știu că, rămânând acasă, nu vor reuși să câștige destui bani pentru a-și hrăni familia. Ei își iubesc familia și o părăsesc tocmai pentru că o iubesc: dacă nu ar părăsi-o, ar muri cu toții de foame. Și ce mai face un tată de familie obișnuit? În fiecare dimineață pleacă de acasă pentru a câștiga banii care să-i permită să ofere familiei sale tot ceea ce îi este necesar. Ei bine, aceste fapte trebuie să vă lămurească asupra legilor vieții interioare, în unele domenii, oricare ar fi ele. Dacă dorim cu adevărat să fim utili celor din jur, dacă vrem să le aducem abundență, fericire, trebuie să-i părăsim un moment pentru a merge la un loc care se numește străinătate, muncă, liniște sau centru.

V-am spus că numai aceia care se iubesc știu cu adevărat ce este liniștea. Forța sentimentului lor le aduce împlinirea pe care niciun cuvânt nu-l poate exprima și de aceea ei rămân multă vreme fără să spună nimic, trăind mult mai intens viața. În majoritatea cazurilor, iubirea nu durează. Într-o bună zi, liniștea care se instalează în cuplu este indiferență, ranchiună și chiar ură. De ce? Pentru că și-au trăit iubirea într-un mod egoist și limitat: s-au concentrat unul asupra celuilalt, oferindu-și imediat ce aveau mai bun, fără să caute zilnic să obțină noi comori, o nouă frumusețe, o lumină nouă. Acum ei au ajuns la saturație și nu se mai pot iubi. (va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

18 − nine =