Roxana și Beatrice luptă pentru aurul național!

Beatrice Parfenie și Roxana Parașcanu

Campioane europene și vicecampioane mondiale, tinerele canotoare Roxana Parașcanu și Beatrice Parfenie, din Pogana, respectiv Bârlad, vor face echipă în probele de 4 rame și 8^1 la Campionatul Național de Fond, care se desfășoară în aceste zile la Timișoara. 

Între 18-20 aprilie, canalul Bega din Timișoara va găzdui prima competiție internă majoră din sezonul pe apă aflată în calendarul Federației Române de Canotaj, respectiv Campionatul Național de Fond pentru Juniori și Seniori. Și-au anunțat participarea 16 cluburi din țară, cu un total de 247 de canotori, care vor concura în 22 de probe.

Județul Vaslui va fi reprezentat de bârlădeanca Beatrice Mădălina Parfenie (22 de ani) și de Roxana-Georgiana Parașcanu, originară din comuna Pogana, care va împlini 21 de ani în luna mai. Ambele sunt legitimate la Clubul Sportiv Dinamo București și fac parte din lotul național de seniori.

Chiar astăzi, cele două vor face echipă cu alte două canotoare, alături de care vor concura în proba de patru rame feminin, pe distanța de 6.000 de metri. Mâine, vor participa la proba de 8^1 (opt rame cu cârmaci), tot pe distanța de 6.000 de metri.

Evident, canotoarele noastre vor vâsli pentru aurul național. Anul trecut, împreună cu Alina Elena Ligia Pop (din Bistrița Năsăud) și Cristina-Georgiana Popescu (din Târgu Jiu), cu care formează echipajul de patru rame feminin, canotoarele din Bârlad și Pogana au cucerit titlul continental în cadrul Campionatului European pentru Seniori, de la Racice, Cehia (27 mai), argintul la Campionatul Mondial pentru Tineret, de la Plovdiv, Bulgaria (22 iulie), și aurul la Campionatului European U23 din Kruzwica, Polonia (3 septembrie), toate în proba de 2.000 de metri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 5 =