Omraam Mikhael Aivanhov: Calea tăcerii (VIII): O cerință interioară

Dimineața, când contemplați soarele, gândiți-vă că, apropiindu-vă de centrul universului, vă apropiați de propriul centru. În apropierea soarelui, deveniți mult mai vii pentru că soarele este focul vieții. În fiecare dimineață apropiați-vă de soare, spunându-vă că puteți capta o sclipire, o flacără pe care o ascundeți în voi, păstrând-o ca pe o comoară neprețuită. Datorită acestei flăcări, viața noastră va fi purificată, sublimă și, peste tot pe unde veți merge, veți aduce cu voi puritatea și lumina.

Găsim în ritualurile religiilor creștine un reflex al acestei cerințe interioare. Cu ocazia unora dintre sărbători, mai ales a Sfintelor Paști, credincioșii au câte o lumânare în mână. În timpul ceremoniei, preotul care oficiază slujba aprinde o lumânare și apoi, cu flacăra ei, aprinde lumânarea ajutorului său, astfel că, încet-încet, fiecare, aprinzându-și lumânarea de la flacăra vecinului său, va ajuta la luminarea bisericii. Totul a plecat de la o singură lumină, care le-a aprins simbolic pe toate celelalte. Iată ceea ce simbolic ar trebui să facem noi. Apropiindu-ne de centru, de soare, ar trebui prin gândurile noastre să aprindem lumânarea și astfel întreaga lume va fi luminată într-o bună zi. În fața soarelui, care este atât de luminos și strălucitor, cum am putea rămâne întunecoși?

Încercați să vă bucurați de toate momentele de liniște pentru a putea face o adevărată muncă de creație cu ajutorul gândului. Să nu uitați niciodată că această muncă cu ajutorul gândului este cea mai importantă, căci datorită ei veți ajunge să vă apropiați, puțin câte puțin, de idealul la care aspirați. Prin rugăciunile voastre, prin meditații, zilnic, adăugați câte un element la ceea ce ați construit, câte o cărămidă, puțin ciment, un lemn, un cui, și este formidabil! Ce bucurie să simțiți că acționați, că înaintați!

Căci ce reprezintă cuvântul în comparație cu liniștea? Cuvântul este foarte limitat, cea mai mare parte a cuvintelor fiind inventate de oameni obișnuiți pentru nevoi obișnuite. Există câțiva termeni pentru a exprima relațiile filozofice sau mistice, dar atât de puțini! Deci, pentru a comunica experiențele spirituale, deseori se tace, le exprimăm doar printr-o privire, printr-un gest, căci simțim că vorbele sunt neputincioase. Veți spune: “Dar, atunci, vorba este ineficientă?”. În măsura în care se suprapune Verbului Divin, adică este viu, impregnat de viața spiritului, cuvântul este puternic și acționează, dar atât, deci el singur nu aduce prea multe, este ca un recipient gol.

Verbul Divin aparține lumii spiritului, al gândirii creatoare. Acela care gândește, zămislește putem spune că vorbește, și această vorbă nerostită care acționează este magică, este Verbul Divin. Verbul Divin este deci un cuvânt care nu a coborât în planul fizic, este acolo, real, viu, dar imposibil de auzit, el se manifestă în lumea invizibilă prin culori, forme, sonorități ininteligibile pentru toți, în timp ce cuvântul care se exprimă în planul fizic prin modalități proprii unui limbaj particular nu poate fi înțeles decât de cei care vorbesc acea limbă. Iată care sunt greutățile!

Limbajul universal este Verbul Divin. Dacă doriți, în interior, din toată inima, din tot sufletul, chiar și plantele, păsările, insectele, planetele, stelele vor înțelege, căci limbajul inimii și al sufletului este înțeles peste tot în natură. Chiar dacă nu vorbește același limbaj cu voi, un suflet sensibil, receptiv, vă va înțelege gândurile, dorințele, le va simți. Există ființe foarte evoluate, foarte sensibile, care sesizează un gând în momentul în care acesta a fost formulat. De altfel, spiritele luminoase, îngerii nu-și vorbesc și nu ne vorbesc nici nouă, ele emit unde pe care noi le traducem prin cuvinte.

Este clar: mai întâi, voi gândiți, simțiți și toate acestea reprezintă Verbul Divin. Apoi, veți căuta forma pentru a învălui aceste verbe, iar această formă este cuvântul, pe care îl alegeți dintr-un limbaj determinat. Voi sunteți capabili să utilizați aceste cuvinte mai mult sau mai puțin bine, în timp ce Verbul Divin își găsește întotdeauna, cu rapiditate, în planurile invizibile, o expresie adecvată pe care toate creaturile o înțeleg, chiar și îngerii și arhanghelii.

Cuvântul este deseori începutul tuturor neînțelegerilor: nu știm cum să ne găsim expresiile pentru a putea comunica și ajungem să nu mai vedem foarte clar nici în noi înșine pentru a ști ce trebuie să spunem. Cuvântul nu poate fi însuflețit, puternic, atâta timp cât nu se lasă impregnat de Verbul Divin pentru a putea exprima cu exactitate ceea ce sufletul și spiritul sunt pe cale să trăiască, într-o zi, oamenii nu vor mai comunica prin vorbe, ci prin lumină, prin culori, prin sunete ce vor emana din ei, și imediat se vor face înțeleși. Adesea, când un om suferă lângă noi, îi simțiți durerea fără ca el să se fi plâns de ceva. Iar când va fi dilatat de fericire, veți simți imediat. Suferința și bucuria sunt un limbaj pe care-l sesizăm fără a avea nevoie de cuvinte, iar acest limbaj nu înșeală.

Verbul Divin este sinteza tuturor expresiilor vieții interioare a omului, a tuturor emanațiilor produse de gânduri, de sentimente. În acest sens, putem spune despre Verbul Divin că se opune deseori cuvântului. De câte ori cuvântul, în loc să reflecteze cu fidelitate adevărul, nu este folosit decât ca să trezească oamenilor anumite reacții sau sentimente, pe care unii au interesul să le amplifice ca să-și atingă scopurile: încrederea în ei, neîncrederea în ceilalți etc.

Dar, înțelegeți-mă bine, scopul meu nu este de a subestima cuvântul, ci, din contră, de a vă arăta în ce condiții devine eficient, magic. Gândul zămislește mai întâi de toate lucrurile în înalt, apoi cuvântul le concretizează, schițând anumite linii de forță în jurul cărora particule de materie vin să se așeze în ordine. De aceea, cuvântul este necesar pentru realizarea gândurilor și dorințelor noastre în planul fizic. Da, dar pentru ca aceste gânduri și dorințe să se realizeze prin intermediul cuvântului, trebuie să cunoașteți, mai întâi de toate, o lege. Să facem o comparație: cuvântul, dacă vreți, este ca țeava puștii, iar gândul sau dorința reprezintă glonțul. Dacă nu puneți glonțul pe țeava, puneți ochii și apăsați pe trăgaci, nimic nu se va întâmpla. Dar, dacă pușca nu are țeava, nu puteți orienta glonțul. țeava determină direcția, glonțul puterea. Este necesar, înainte de toate, să avem gânduri și sentimente puternice, arzătoare și apoi, prin cuvânt, să le orientăm încotro dorim. Energia psihică și cuvântul sunt, amândouă, necesare.

“Să fie pe pământ precum în Cer”

Cuvântul nu trebuie subestimat, căci este și cel care echilibrează tensiunea interioară, ceea ce este foarte important. Când vă rugați în liniște, când meditați, acumulați energii psihice și este bine să dați apoi un impuls acestor energii prin cuvânt. Dacă nu o faceți, puteți provoca tulburări: prea multe forțe acumulate, prea multe tensiuni vă pot amenința echilibrul. Cuvântul este tocmai modul de a da acestor forțe posibilitatea de materializare, de manifestare, de acționare. Dacă energia psihică acumulată în forul vostru interior nu poate fi protejată, ea va exploda pe loc, iar voi veți deveni victimele ei. De aceea, trebuie să protejați această energie, să-i dați un scop, și tocmai acesta este rolul cuvântului.

Când veți simți că ați reușit să intrați în contact cu energiile cele mai pure ale lumii vizibile prin intermediul gândului, nu vă opriți pentru că mai aveți ceva de făcut. Pronunțați cu voce tare câteva formule: “Să fie pe pământ precum în Cer”, “Fie ca împărăția Domnului și Dreptatea Sa să se împlinească pe pământ”. Astfel, veți putea da un sens, o orientare acestor energii, efectuând o lucrare binefăcătoare pentru întreaga lume. Cunoașterea acestor legi este baza muncii spirituale.

Atunci când un Inițiat meditează în liniște, el încarcă, acumulează forțe și de aceea, când începe să vorbească, vorbele sale sunt pline și însuflețite; înainte de a vorbi, trebuie să ne legăm de Verbul Divin care este iubire și putere. Verbul Divin este originea tuturor lucrurilor, izvorul tuturor, este adevărata putere. De aceea cuvântul trebuie să-i urmeze mereu Verbului Divin. Trebuie ca spiritul să fie mereu prezent, vigilent; astfel, veți înțelege mai bine lucrurile și le veți exprima mai bine, simțind că trăiți ceea ce spuneți.

Acum, vă voi repeta faptul că nu trebuie să contați numai pe ceea ce vă spun în planul fizic, căci este foarte puțin. Iar eu pot lipsi o vreme, în timp ce, alături de Verbul Divin, vă pot vorbi la nesfârșit. Da, când sunt singur, la mine acasă, pe munți sau într-o călătorie, eu vă vorbesc fără încetare. În viața mea nu există nici femei, nici copii, nici afaceri, eu mă pot dedica în întregime vouă, tuturor oamenilor de pe pământ, sfătuindu-vă, luminându-vă, ajutându-vă, ușurându-vă. Iar dacă nu primiți nimic din ceea ce eu vă trimit, înseamnă că nu credeți decât în cuvântul fizic.

Nu, trebuie să începeți să exersați: în loc să vă neliniștiți de prelungirea momentelor de liniște, învățați să vă dezvoltați antenele, simțind că Maestrul vostru se gândește la voi, la viitorul vostru; încercați să ghiciți ceea ce el vă pregătește, unde vrea să vă îndrepte pașii. Există lucruri pe care el nu le poate exprima în planul fizic; nici nu ar avea acest drept, căci cuvintele îi pot fi profanate de unii. De aceea, el le lansează în lumea invizibilă, unde numai cei care sunt sensibili și pregătiți le vor putea capta ca să avanseze pe calea spirituală.

Cuvintele își au utilitatea lor, iar tăcerea pe a ei. Când cineva vă vorbește, unele dintre capacitățile voastre cerebrale se activează, iar când persoana respectivă tace, alte capacități vor intra în joc. De exemplu, o femeie își vede soțul tăcut, gânditor și îl privește ca să ghicească tot ce-i trece acestuia prin minte: pe unde a fost, ce i s-ar fi putut întâmpla… și astfel ea devine mai sensibilă, mai atentă.

Aceste calități, pe care le putem dezvolta lângă un om, ar deveni mai folositoare dacă le-am putea dezvolta alături de un Inițiat! Când aveam întâlnirile de vară în Bulgaria, lângă cele șapte lacuri de pe Rila, ne adunam zilnic în jurul focului, lângă Maestrul Peter Deunov. Cântam, Maestrul ne spunea câteva cuvinte, dar de cele mai multe ori rămânea tăcut, în meditație. Îl priveam și gândeam: “La ce se gândește? Unde este?”. Astfel, în aceste perioade de liniște, m-am obișnuit să mă leg de el, apoi, încet-încet, mi-am dat seama că multe dintre gândurile, senzațiile și emoțiile lui veneau spre mine. Totodată, am înțeles că ne instruia fără să ne spună vreo vorbă.

Veți spune: “Dar în liniște nu înveți nimic, nu auzi nimic!”. Da, aparent așa este, dar în realitate sufletul este acela care primește. Sufletul discipolului vede, simte și înregistrează tot ceea ce emană sufletul și spiritul Maestrului. Dacă discipolul nu află imediat ceea ce sufletul său a captat, înseamnă că este nevoie de un răgaz pentru ca acesta să transmită creierului, imprimând totul în conștiință. Într-una din zile, totul va ieși la iveală sub forma gândurilor, a descoperirilor, a reminiscențelor, iar discipolul nici măcar nu va bănui originea noilor sale cunoștințe.

În realitate, fiecare ființă omenească este în interiorul ei păstrătoarea tuturor cunoștințelor din univers. Această cunoaștere, care este depozitată undeva, în profunzimea ființei, nu se mișcă, nu vibrează, pentru că nu-i sunt oferite condițiile necesare, deci îi rămâne inaccesibilă vreme îndelungată. Veți replica: “Dar cum se poate așa ceva?”.

Aici este o poveste întreagă. De când a părăsit Veșnicia ca să coboare în materie, ființa omenească a parcurs un drum lung, în timp și în spațiu. Acesta nu a fost pentru ea decât o aventură cu peripeții dramatice, în cursul cărora a câștigat experiență, a învățat multe, dar și-a pierdut din lumină și din cunoașterea originară. Mai exact, această cunoaștere a fost acoperită, încet-încet, de structuri cenușii și opace, iar acum ea nu și-o poate regăsi decât în anumite condiții.

Pentru aceia care în reîncarnările anterioare au urmat drumul inițierii, este mult mai ușor să-și recapete cunoașterea. Este suficient să citească sau să audă anumite idei, expresii, să intre în contact cu un Inițiat, cu un Maestru spiritual, pentru ca spusele a acestuia, prezența sa să-i trezească un ecou în suflet, ca o reminiscență. Da, câteva cuvinte, o prezență sunt suficiente ca să declanșeze aceste amintiri. Apoi, ei nu mai au atâta nevoie de instrucție sau ajutor căci se pot ajuta și singuri, aducând la suprafață, din străfundurile ființei lor, cunoștințe pe care instructorul lor nu le-a relevat niciodată. (va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seventeen + twenty =