Răsfoind presa de altădată… (26): Vremea când cânepa nu era deloc hașiș

Lucrări în plantația de viță-de-vie a GAS Huși (1967)

Întreprinderea de industrializare a tulpinilor de cânepă din Vaslui căpătase „în anii luminoși ai construcției socialismului” o atenție sporită din partea dezvoltatorilor „de la centru”, astfel că, în anul de grație 1967, ziaristul ieșean I. Banu se oprise pentru un popas reportericesc taman la această unitate industrială, care puțea de la mare distanță a hoit.

La jumătatea lunii aprilie a anului 1967, toată presa românească țipa la unison: „URGENTAȚI SEMĂNATUL PORUMBULUI!”. Cei mai vizați de această lucrare agricolă erau șefii de echipe și șefii de brigăzi „tractoristice”. Un foarte nervos tovarăș ziarist ieșean își intitulase incendiarul material publicistic de pe prima pagină a „Flăcării Iașului” „La semănatul porumbului, viteză maximă de la începutul perioadei optime!”.

Cum unele intervenții jurnalistice se realizau și din birou, așa se întâmplase, inițial, și în acest articol pășunistic. Mai pe șleau, scribul se oprise la sediul Comitetului agricol regional, de unde culesese procente cât să înnegrească un ziar întreg, nu numai un sfert de pagină. Treburile stăteau harașo, ba chiar ocen’ harașo, dar, așa cum se întâmpla mai întotdeauna, treburile mari erau acoperite din belșug și de treburi mici-puhoi.

După alte câteva îndemnuri heirupistice și câteva critici obișnuite, ca să nu și-o ia tovii în cap de atâtea laude, autorul a pus punct și a plecat în ale lui treburi.

Odă Movilei lui „Purcel”

Un extraordinar de frumos material publicistic, greu de egalat chiar și în zilele noastre, a realizat Ion Istrati în apariția „Flăcării Iașului” din 18 aprilie 1967. Titlul său, foarte inspirat, ar fi trebuit să sară în ochi oricărui cititor, dar cine mai știe ce va fi fost pe atunci…

Imaginea extrem de rară a ceea ce era în 1953 Ateneul popular „Eminescu” din Vaslui, aflat pe locul actualului Complex meșteșugăresc de pe strada M. Kogălniceanu (după săptămânalul bârlădean „Steagul roșu”)

Intervenția sa, „Văzute pe drum”, reprezintă o lapidară consemnare a unei scurte vizite la celebrul loc pomenit în una dintre legendele locului, și anume „Movila lui Burcel”, ortografiată (cred, corect) „Purcel”. Debutul materialului scriitoricesc făcea toți banii dați de cetățean pe cotidianul ieșean: „De la Iași, prin codrii Poienilor unde, ca de demult, adastă la șosea cuminți și inocente căprioare cu boturi de catifea și nări înfiorate de chintesența aeriană a toporașilor și viorelelor, înaintăm, de la Schitu Ducăi la Vaslui”. Bineînțeles că această liniște patriarhală era întreruptă de „păcănitul motoarelor tractoarelor”, ceea ce arăta clar că Istrati trăia într-o patrie a veșnicelor planuri de producție agricolă ce se doreau a fi depășite an de an, la infinit.

După alte câteva reflecții pline de metafore, scriitorul dădu dracului planul la semănat cucuruz și termină schița cam așé: „(…) ne vedem de drum spre alte mai îndepărtate meleaguri deja intrate sau binemeritînd, prin realizările prezente cu care sînt împodobite, să intre în aria de celebritate a legendelor noastre”.

Carnet juridic

După cum subliniasem mai deunăzi, ziarul „Flacăra Iașului” găzduia periodic și rubrica purtând acest nume, prin care cititorii se interesau de anumite probleme arzătoare la ordinea zilei. Spre exemplu, Roșu M. Dorina, domiciliată în comuna vasluiană Văleni (fostă Valea Rea), cerea „să i se comunice dacă și în ce condițiuni se acordă angajatelor pauze pentru alăptarea copiilor”. Consilierul juridic Traian Botez citase articolul 92 din Codul Muncii valabil în acele timpuri, care prevedea și acest drept acordat femeilor aflate în câmpul muncii.

„Un grup de muncitori (probabil, muncitoare – n.a.) de la GAS Averești, raionul Huși” cerea să se precizeze „dacă angajatele cu contract de muncă pe perioadă determinată” aveau dreptul la „ajutoare de maternitate”. Bine documentat, Botez citase „articolul 13 al Hotărîrii de Guvern 880 din 1965”, care specifica foarte clar dreptul femeilor cu copii de a beneficia de aceste binevenite facilități.

„Cânepa”, pe verticala extinderii, înaintea afundării în smârcurile dispariției

Întreprinderea de industrializare a tulpinilor de cânepă din Vaslui căpătase „în anii luminoși ai construcției socialismului” o atenție sporită din partea dezvoltatorilor „de la centru”, astfel că, în anul de grație 1967, ziaristul ieșean I. Banu se oprise pentru un popas reportericesc taman la această unitate industrială, care puțea de la mare distanță a hoit. Motivul l-a reprezentat „neîndeplinirea planului la extinderea întreprinderii”, care căzuse în sarcina „Șantierului nr. 23 Vaslui din cadrul Grupului nr. 2 de construcții Bîrlad”.

Delăsarea antreprenorilor se manifestase pe toate planurile, dar cu certitudine ar fi fost și mai mare, dacă s-ar fi știut, încă de atunci, că în anul 1992 această afacere va dispărea ca și cum n-ar fi fost niciodată, din cauza produselor similare aduse din import. Vremuri, stimați tovi și stimate toave, vremuri…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × three =