Răsfoind presa de altădată… (27): Brigăzi științifice, carnete și incendii

Corneliu Grosu (1937-2007), fost comandant de Pompieri; aici, cu gradul de căpitan

Corespondentul Corneliu Grosu, pe atunci, tânăr locotenent la arma „Pompieri”, probabil desemnat de superiori să informeze presa despre catastrofele pricinuite de folosirea imprudentă a focului de către cetățenii acelor timpuri, informase publicul cititor despre fapta eroică a doi frați din Dumești.

Dacă e să credem toate cele scrise în paginile ziarelor de atunci, atunci trebuie să amintesc o informație apărută în „Flacăra Iașului” din 20 aprilie 1967, în care Eduard Solomon, harnicul corespondent-tehnician bârlădean, adusese vorba despre cele „43 de brigăzi științifice” care străbătuseră în lung și în lat teritoriul raionului Bârlad pentru a susține conferințe despre toate cele, în general, și despre nimic, în special. Autorul afirmase că numărul țăranilor care asistaseră la sus-numitele întâlniri fusese de „peste 3.800”. După fiecare spici, se (re)produseseră pe scenele căminelor culturale comunale și formațiile artistice ale „Casei raionale de cultură”.

De la orașul dintre vii, cineva trimisese la redacție numai știri una-ș-una, grupate într-un „Carnet hușean”. Prima se referea la „Cea de-a IV-a bienală de artă populară”, iar cea de-a doua la „Faza intercomunală (tur-retur) al celui de-al VIII-lea concurs al formațiilor artistice de amatori”, la care participaseră, conform informatorului care sigur citase dintr-o statistică a secției raionale de cultură, „aproape 5.000 de artiști amatori”. Se aminteau și comunele cu rezultate peste media de valoare a acestor întreceri: Bohotin, Stănilești, Pîhnești, Hurdugi, Gugești, Moșna, Grumezoaia, Crețești, Cozmești, Pădureni, Vutcani.

Corespondentul Corneliu Grosu, tânăr locotenent din arma „Pompieri”, care, cel mai sigur, fusese desemnat de către superiorii săi să informeze presa despre catastrofele pricinuite de folosirea imprudentă a focului de către cetățenii acelor timpuri, informase publicul cititor despre fapta eroică a doi frați din Dumești, sub titlul „Un pod plin cu fum și doi frați curajoși”. Incendiul se produsese în incinta Pavilionului al doilea din compunerea Spitalului Băcești, dar aflat în satul Schinetea, comuna Dumești. Noroc că pe acolo se afla „mecanicul Mircea Grumăzescu”, care degrabă l-a chemat și pe frate-său Gheorghe. Acești doi bravi, după ce au localizat incendiul, au trecut la lichidarea acestuia, ajutați și de consătenii „Gheorghe Cărăușu și Ecaterina Hulea”.

Locotenentul Grosu precizase și eventuala pagubă ce s-ar fi produs dacă nu ar fi sărit în ajutor cei patru: „peste 500.000 de lei”. Menționez că regretatul ofițer Grosu a fost tatăl cunoscutului prozator și poet vasluian Daniel Grosu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Hitler, la vârsta de un an (1890)

Hitler

Vizita turistico-politică în Austria a câtorva ștabi din noul anturaj al proaspătului șef de partid, Ceaușescu Nicolae, a fost prezentată pe larg în unicul „organ” de presă regional, „Flacăra Iașului”, chiar pe prima pagină. Evenimentul, de care mai nimeni nu se sinchisise, avusese loc cam cu două săptămâni jumate în urmă, dar „ocheiul” pentru o scurtă analiză a plimbării șnapanilor a apărut abia în numărul ziarului din 20 aprilie 1967.

După ce au umplut teșchereaua comuniștilor austrieci cu lovelele burghezo-capitaliste trimise de Ceaușescu & haita sa de la București cu titlu de „ajutor frățesc”, tovarășului Franz Muhri (secretarul general al fantomaticului partid comunist austriac) i-a dat mâna să le ofere pușlamalelor noastre câteva zile de răsfăț într-o țară capitalistă până-n măduva oaselor. Astfel, Alexandru Drăghici și ceilalți trei (Mihai Dalea, Gheorghe Pană și Ștefan Andrei – viitor ministru de externe al RSR) au fost preumblați prin câteva orașe recunoscute pentru istoria lor: Viena, Graz, Linz și Salzburg. Ar mai fi trebuit să viziteze și localitatea Braunau am Inn, unde, în anul 1889, s-a născut Adolf Hitler, bunul amic al „părintelui popoarelor democrate”, tov Iosif Vissarionovici Djugașvili (alias Stalin), copios și criminal copiat de către sângerosul dictator „loco” Gheorghe Gheorghiu Dej. În rest, au fost niște discuții în cuprinsul cărora s-a bătut apa în piuă, de era să se descompună în două molecule de hidrogen și una de oxigen, a în laboratorul de chimie de la Los Alamos, USA.

Ceaușescu marocanu’

În aceeași zi, alți milogi „progresiști” băteau la poarta comitetului central al PCR, doar-doar s-or căpăta și ei cu vreun franc (francez). Era vorba despre „Delegația Partidului Comunist Marocan”, partiduleț care, în zilele noastre, va fi dispărut în neantul Istoriei. Musulmanii roșii, vorbitori de limbă franceză, fuseseră în număr de doi, cam puțini, dar măcar unul dintre ei fusese desemnat a fi hamalul valizei cu bani făcuți cu truda muncitorului român și dăruiți cu destrăbălată nonșalanță de viitorul stăpân absolut al României, marele-mic Ceaușescu.

Gealatul nostru îi avea în apropiere pe sclavii Mihai Gere, Mihai Dalea, Ghizela Vass și Constantin Vasiliu, toți ștabi plătiți „grosso modo” din cotizațiunile naivilor membri de partid, care habar n-aveau unde se duceau lovelele lor. Ziariștii scriseseră că discuțiile avuseseră loc „într-o atmosferă caldă, tovărășească”. Normal, dacă ne gândim că nașparliii roșii marocani plecau cu tolba plină, mai ceva ca Ivan din snoava lui Ion Creangă, care nu se căpătase decât cu câteva carboave la terminarea stagiului militar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty − six =