“Zilele Sfântului Gheorghe” la Bârlad

Evenimentul, care se va desfășura în perioada 21-23 aprilie, marchează cei 200 de ani de existență ai Parohiei “Sf. Gheorghe” din Bârlad. Cu această ocazie, vor fi aduse și moaștele Sfântului de la Hârlău.

De  mâine și până luni, 23 aprilie, la Bârlad au loc “Zilele Sfântului Gheorghe”, eveniment organizat de Episcopia Hușilor, în colaborare cu Protopopiatul Bârlad și Parohia “Sf. Gheorghe” din localitate, pentru a marca cei 200 de ani de existență ai bisericii. În cadrul manifestărilor, vor fi aduse și moaștele Sfântului Gheorghe de la Parohia Federeni – Hârlău, județul Iași.

Potrivit organizatorilor, sâmbătă, de la ora 18, se vor oficia Vecernia Mare unită, Litia și Acatistul Sfântului Gheorghe. În prima parte a zilei de duminică, se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie, precum și slujba de priveghere pentru ziua Sfântului Gheorghe.

În aceeași zi, de la ora 18.30, organizatorii au programat o seară duhovnicească, intitulată “De ce a creat Dumnezeu pe om ca bărbat și femeie?”, în cadrul căreia va conferenția preotul Constantin Sturzu, de la Iași.

Luni, 23 aprilie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Gheorghe, sunt programate Utrenia, Sfânta Liturghie, pomenirea ctitorilor bisericii “Sf. Gheorghe” din Bârlad și paraclisul Sfântului Gheorghe.

Sfântul  Gheorghe este ocrotitorul Armatei Române, a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 7 =