Arhiva zilei: 23/04/2018

AJOFM Vaslui a pus locurile de muncă pe tarabă, dar degeaba: Puțini veniți, și mai puțini aleși!

În cele trei municipii ale județului, s-a desfășurat, vineri, o nouă ediție a Bursei locurilor de muncă. Peste 450 de posturi au fost puse la dispoziția celor interesați, cu studii medii și superioare, dar puțini dintre cei 1.300 de participanți au dovedit că îndeplinesc condițiile cerute de angajatori. De altfel, la Vaslui s-a creat un paradox: sunt mii de șomeri, dar locurile de muncă se ocupă cu mare dificultate. Fenomenul are mai multe explicații: meseriașii pleacă în număr mare peste hotare, tinerii au pretenții exagerate, iar asistații sociali s-au obișnuit să trăiască din ajutorul statului.

Unde duc promisiunile neonorate ale guvernului: Sănătatea și Asistența socială ies în stradă!

Consiliul Național al Federației “Sanitas” a decis declanșarea conflictului de muncă. Pe 26 aprilie, va fi organizat un miting de protest în capitală, pe 7 mai este programată o grevă de avertisment de două ore, iar pe 11 mai se va intra în grevă generală. Principalele revendicări se referă la eliminarea plafonului de sporuri și majorarea salariilor pentru toți angajații din sănătate până la nivelul prevăzut în grila anului 2022.

Lucrări edilitare la Bârlad: Extinderea canalizării în Munteni și Podeni, aproape gata

După ce, la finele lui octombrie, 18 dintre cele 73 de străzi din cartierele bârlădene Munteni și Podeni incluse în proiectul ce vizează extinderea canalizării menajere erau deja racordate la rețeaua orașului, cât de curând, alte 13 străzi vor păși în secolul XXI. Întreaga investiție va fi gata în februarie 2019.

Două ședințe într-o săptămână! Birurile hușenilor pe anul viitor, stabilite joi

Aleșii locali hușeni au fost convocați de două ori în această săptămână. Prima întâlnire are loc astăzi, de la ora 8, iar cea de-a doua, joi, 26 aprilie. Unul dintre cele mai importante subiecte se referă la stabilirea taxelor și impozitelor locale pe anul viitor.

Concursul Național Robotech: Roboțica Nao a ajuns la Vaslui

Roboțica Nao, aparținând Facultății de Inginerie Electrică Iași, a fost vedeta Concursului Național Robotech. Evenimentul, organizat de Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, a ajuns la a opta ediție și a avut participanți din 27 de județe.

Răsfoind presa de altădată… (28): Vedeta zilei – Leon M’Ba, prezidentul Gabonului

Statul Gabon și vecinii săi

În Africa, mișcările de eliberare națională începuseră luptele de emancipare (de cele mai multe ori, prin forța armelor furnizate de statele comuniste „surori” din Europa) imediat după cel De-al Doilea Război Mondial.

Ziua internațională a cărții: Cum lucrau ai noștri scriitori?

Cum se scrie o carte? O întrebare mare cât lumea, care poate primi o multitudine de răspunsuri, dar nu vreau să vă port prin istoria cărții de la tăblițele de lut la invenția lui Guttenberg sau în actuala eră a laptop-urilor și a imprimantelor cu laser, căci nu despre evoluție și tehnologie avansată poftesc a vă face cunoscut, ci despre oameni scriitori, făuritori de opere literare.

Grupul Safir susține „România Neîmblânzită”

Grupul de firme Safir a devenit partener în cadrul unui proiect inedit de responsabilitate socială.

Polițiștii vasluieni au plantat stejari la Mărășești

Sâmbătă, pe linia fostului front din Primul Război Mondial, de la Mărășești, județul Vrancea, au fost plantați 112.500 de puieți de stejar, pe o suprafață de 25 de hectare. Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui a fost reprezentat la activitatea omagială de 11 cadre.

Ex-funcționar din Codăești, găsit incompatibil

Simona Mariana Morărașu, fost funcționar în cadrul Primăriei Codăești, a fost găsită în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate (ANI). Anunțul a fost făcut public vineri, 20 aprilie, când s-a dat publicității o listă de cinci foști și actuali funcționari publici din țară în cazul cărora s-au constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese de natură administrativă.

Liceul Pedagogic Bârlad și-a „deschis porțile”

Pe 20 aprilie, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad, una dintre cele mai vechi unități de profil din țară, a organizat Ziua Porților Deschise. Activitatea a vizat promovarea instituției în rândul elevilor de clasa a VIII-a, care au fost învitați împreună cu diriginții să viziteze sălile de clasă, atelierele de specialitate, cabinetele, laboratoarele, sala de sport etc, astfel încât să poată opta în cunoștință de cauză. Vizitatorii au fost îndrumați de elevii și profesorii de la Pedagogic, care le-au prezentat materiale, le-au furnizat informații despre fiecare specializare și le-au explicat toate detaliile cu privire la admiterea în clasa a IX-a.

Centre de zi și locuințe protejate, construite cu fonduri europene

Ciprian Trifan

Conform proiectelor care au fost aprobate într-o ședință de îndată a Consiliului Județean (CJ), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui va construi, cu fonduri europene, șase locuințe protejate și câte un centru de zi pentru persoanele cu handicap în comunele Oltenești și Găgești.